Cum s-a filmat Kadîrov, după ce au apărut informații că e pe moarte: „Mâncăm pâine și altele. Avem o viață interesantă”

Data publicării:
kadirov tolanit in canapea
Liderul cecen, Ramzan Kadîrov. Foto: Captură video

Liderul cecen Ramzan Kadîrov a publicat, luni, un mesaj video pe contul său de Telegram, după apariția unor informații potrivit cărora ar fi grav bolnav. În filmare apare și mana sa dreaptă, Adam Delimkhanov, despre care s-a spus că a fost rănit în Ucraina. Delimkhanov este comandatul trupelor cecene.

În videoclipul publicat pe Telegram, Kadîrov a negat zvonurile despre boala sa.

Canalul de Telegram VCHK-OGPU a scris în seara zilei de 2 iulie că presupusa moarte sau rănire a lui Delimkhanov a fost înscenată. „Sursele spun că au mers în pelerinaj la Mecca, dar le era foarte frică de orice tentativă de asasinat și au răspândit informația că amândoi se aflau în spital pe patul de moarte”. Imediat după această postare, Kadîrov și Delimkhanov s-au înregistrat.

„Deci, suntem în viață. Mâncăm pâine și altele. Avem o viață interesantă. Viața poate fi interesantă. Da, poate fi scurtă, dar oricum nu vrem să trăim prea mult. Vom trăi puțin, dar bine”, spune Kadîrov.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

La mijlocul lunii trecute, presa rusă a scris că âna dreaptă a liderului cecen, Ramzan Kadîrov, Adam Delimkhanov, a fost rănit în luptele din Ucraina, în regiunea Zaporijia. În mod bizar, Kadîrov a apelat la Telegram pentru a recunoaște că nu îl poate contacta pe Delimkhanov și că habar nu are unde se află.

„Solicit serviciilor de informații ucrainene să furnizeze informații despre pozițiile care au fost lovite, astfel încât să-mi găsesc dragul FRATE”, scria Kadîrov.

„Tocmai am vorbit cu el. E în viață și sănătos. Nu numai asta, dar vă dorește tuturor multă sănătate”, declara ulterior Viaceslav Volodin, președintele Dumei.

Agenția de presă rusă TASS a citat un alt comandant cecen spunând că Delimkhanov se afla în Cecenia, nu în Ucraina, iar știrile din presă care indicau că ar fi fost rănit în Ucraina erau „false”.

Editor : R.K.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Marcel Ciolacu a susținut ultima ședință la Guvern ca premier al României. Mesajul pentru viitorul cabinet...
Digi FM
Tudor Chirilă a primit amenințări cu moartea: "Inboxul meu e plin de înjurături suburbane, dar am să spun...
Pro FM
Celine Dion, la 30 de ani de la aniversarea nunții cu soțul pierdut în 2016: "Ești totul pentru noi. Îți...
Film Now
Detalii despre viața lui Amber Heard în Madrid: "Nu iese în evidență". A înlocuit agitația din L.A. cu tihna...
Adevarul
Jurnalista din România, dezamăgită de Țara lui Moș Crăciun. „Laponia e prima țeapă pe care o iau de pe...
Newsweek
Pensiile în pericol în 2025: „Ordonanța trenulețul” vine peste pensionari! Câți bani se pot pierde?
Digi FM
Ion Țiriac și Dan Șucu, posibili investitori la un club italian de fotbal din Serie A
Digi World
O iluzie optică a făcut vâlvă pe rețelele sociale. Poți să ”vezi” cele trei creaturi din imagine în 15...
Digi Animal World
Cum arată un câine care a dispărut timp de 4 luni și a trăit în sălbăticie. Stăpânii abia l-au recunoscut...
Film Now
Jamie Foxx, prima reacție după altercația de ziua lui: "Când lumina ta strălucește puternic, ei încearcă să...
UTV
Mariah Carey ii semneaza sanul Rihannei, intr-un moment inedit, la ultimul concert de Craciun al artistei