A fost încă o zi neagră în Italia, miercuri, deși veștile au fost „un pic” mai bune: epidemia pare să-și fi încetinit creșterea. Cu toate acestea, sistemul medical din Italia pare depășit încă de la începutul crizei, iar povestea unei românce din Italia stă mărturie a acestei realități.
Iată ce a povestit ea corespondentului Digi24 din Italia, Sergiu Balaban:
„Pe 23 februarie am început să am probleme de respirație. Credeam că este vorba de stresul acumulat în ultima perioadă. Dar cu fiecare zi care trecea era din ce în ce mai insistentă greutatea din respirație, așa că pe 29 februarie, după o săptămână de probleme, am decis să apelez numărul verde din Lombardia. Personalul a fost foarte amabil și bine pregătit, oamenii au înțeles ce probleme am și m-au sfătuit să apelez la medicul de gardă, pentru că pe atunci nu aveam un medic de familie.
Așa am făcut. Am sunat imediat medicul de gardă, care, încercând să mă liniștească, mi-a spus din prima că nu am coronavirus, dar dacă vreau totuși să mă conving și să mă liniștesc, o să fiu sunată de la 118. În mai puțin de 6 minute m-au apelat de la 118, iar după ce s-au asigurat că nu sunt pozitivă la coronavirus, m-au sfătuit să merg direct la urgențe pentru un control ulterior.
Fix în aceeași zi am mers la urgențe, la spitalul San Carlo Borromeo. M-au văzut palidă, slăbită și nu m-au lăsat să aștept. M-au înregistrat și mi-au luat imediat temperatura (37,2), mi-au măsurat oxigenul din sânge și frecvența cardiacă, apoi m-au însoțit într-un salon separat, improvizat, mic, unde așteptau alți doi suspecți de Covid-19.
M-au lăsat acolo suferind, fără oxigen, lângă o tânără care avea febră 40, ghemuită pe un scaun rabatabil. Era acolo de o zi întreagă, pentru că-i făcuseră testul și aștepta rezultatul, care apare de regulă în 24 de ore. Cu noi mai era și un tânăr, un băiat care acuza dureri de rinichi, de spate.
Din când în când, veneau infirmierii ca să ne măsoare temperatura. Au venit și la mine după ceva timp, ca să-mi ia sânge. Apoi au revenit ca să-mi ia din nou, iar după o oră a venit medicul ca să-mi măsoare tensiunea. Încă o oră a mai trecut până când medicul radiolog s-a prezentat în salon și m-a rugat să mă pregătesc de o radiografie la torace. Și încă o jumătate de oră până când mi-au fost comunicate rezultatele. Bune, inclusiv radiografia: „non alternazioni pleuro-parenchimali di carattere attuale, cuore e mediastino nei limiti” (fără modificări pleuro-parenchimale, inimă și mediastin în limite).
Abia când am auzit că mă vor trimite acasă am insistat pe faptul că nu mă simt bine și că nu am un medic de familie la care să apelez pentru controlul situației. Dar nu-i interesa pe ei, rezultatele erau cele care erau.
Eram fericită să aud că n-am luat virusul, chiar dacă nu-mi făcuseră testul, ci doar o radiografie la torace, dar în același moment tristă, pentru că în momentul în care ieșeam de acolo habar nu aveam ce trebuie să fac pentru sănătatea mea.
Au trecut zile până când am decis să cer la ASL un medic de familie, mai făcusem o cerere în trecut, dar fără succes. De data asta, cu situația în față, se decid totuși să-mi dea un medic de familie. În aceeași zi am încercat să-mi contactez noul medic de familie ca să-i explic simptomele ce mă persecutau de atâtea zile. În fiecare zi aveam câte unul în plus. Pe lângă respirația greoaie, apăruseră și probleme de deglutiție, salivă foarte abundentă, febră peste 37.5, umflături în zona toracelui, gât umflat, oboseală. Așa că-mi prescrie un consult pneumologic, o spirometrie și o consultație alergologică. Dar toate trei au fost anulate, din cauza urgenței cauzate de coronavirus.
Credea că am astm. Așa că mi-a prescris și un tratament cu aerosol, Broncovallias. După o săptămână în care simptomele mele nu au dispărut, doctorul meu de familie m-a abandonat, nu înainte de a-mi spune că am Covid-19 și că n-ar fi bine să iau medicamente.
Sunt tristă, pentru că nu am reușit să aflu ce am, am rămas acasă, sunt mai bine și respir mai bine chiar și fără inhalatorul pe care îl foloseam când aveam crize.
Dar cred și mai tare că în perioada asta critică ar trebui să li se facă teste tuturor. Eu am 27 de ani și am avut forță să mă târăsc două săptămâni cu simptomele astea. Un bătrân, poate, n-ar fi fost la fel de norocos ca mine”.
Potrivit Ministerului de Externe, șapte români au murit până acum în Italia din cauza coronavirusului.
Editare web: Luana Păvălucă
