Precum la Jocurile Olimpice sau la Campionatele Mondiale de fotbal, și la G20 ultimele acte reprezintă o proiecție spre următoarea ediție, unde nostalgia celor petrecute se sedimentează încă sub forța speranței că ce va fi data viitoare se va ridica cel puțin la nivelul actualei ediții, dacă nu cumva chiar să o depășească. În astfel de momente, atenția tuturor se îndreaptă spre următorul oraș, următoarea țară sau următorul lider. Dacă în cadrul competițiilor sportive viitoarele gazde nu sunt mereu prezente la evenimentul în curs, la acest ultim G20 viitoarea gazdă a încercat încă din primul moment să-și asume un rol de prim-plan. Și a reușit asta. Următorul summit G20 va avea loc anul viitor în India, iar premierul Narendra Modi a fost surpriza summitului din Indonezia.
Modi a surprins pe toată lumea prin implicarea sa, a fost printre cei mai activi în negocierea textului final, astfel încât una din afirmațiile sale - „aceasta nu este vremea războiului” - apare în proiectul final. Prin tot ce a făcut premierul indian în Indonezia a marcat, de fapt, momentul de vârf al fazei de îndepărtare de Putin, îndepărtare care a început deja în septembrie, la Samarkand. A vorbit cu toată lumea, pentru că toată lumea voia să vorbească cu Modi, mai puțin cu Xi Jinping, căruia i-a rezervat doar o strângere de mână rapidă și rece.
Poziția adoptată de India la acest summit este într-un anume fel și marea reușită a SUA. India se situa în acea zonă gri, a statelor care nu luaseră o poziție fermă față de invazia rusă a Ucrainei, și față de care SUA știau că trebuie să-și intensifice eforturile pentru a le aduce în clubul statelor occidentale. Evident că mai este mult de făcut în acest sens, însă declarația finală a summit-ului în care se condamnă fără echivoc războiul din Ucraina, reflectă că SUA și aliații săi stabilesc în continuare agenda. Chiar dacă G20 nu este un for în care să se discute despre probleme de securitate, acceptarea ideii că războiul din Ucraina „subminează economia globală” arată că statele lumii, dincolo de calculele strategice, uneori cu foarte multe necunoscute și variabile, percep un conflict în primul rând din perspectivă economică.
Poziționarea acestor țări față de un conflict precum cel ucrainean nu este dictată, așadar, de simpatii politice, ci de interese economice și geopolitice, interese care pot fi garantate doar de state puternice, iar Rusia începe să nu mai fie percepută ca atare, cu tot ce poate decurge de aici.
Faptul că Rusia a fost atât de izolată la acest ultim summit, unde doar China și-a mai arătat o oarecare apropiere, arată că percepția generală după eliberarea Hersonului este că Putin pierde războiul. A fost așadar acest summit un succes? Cred că putem spune că s-a obținut aproape maxim din ceea ce se putea obține. În același timp, trebuie să amintim și rolul pe care la avut intervenția lui Volodimir Zelensky. Solicitările sale exprimate în cele zece puncte au fost atât de realiste, și prezentate atât de convingător, încât chiar și dacă te numeai Xi Jinping nu puteai să rămâi total indiferent. Este posibil ca acest lucru să-l fi înfuriat cel mai mult pe Vladimir Putin, care a ordonat mai apoi unele dintre cele mai distrugătoare bombardamente ale orașelor din Ucraina.
Politologul rus Valery Solovey, fost profesor la Institutul de Relații Internaționale din Moscova, consideră că oferta lui Zelensky ar fi fost salutată chiar de cercul de apropiați ai președintelui rus, mai ales că ar permite tuturor să-și păstreze poziția de putere, însă totul a fost în zadar în fața cerbiciei lui Putin.
Nu sunt puțini cei care consideră că oferta lui Zelensky le era adresată, de fapt, acestora, iar că o schimbare a regimului de la Kremlin devine, astfel, un scenariu tot mai mult de luat în seamă.
