Criză sanitară în SUA din cauza creșterii numărului de cazuri de sifilis la nou-născuţi

Data publicării:
bebelus
Foto cu caracter ilustrativ: Profimedia

Autorităţile sanitare din Statele Unite au făcut apel, marţi, la o mobilizare generală în faţa înmulţirii numărului de cazuri de sifilis la nou-născuţi, care a crescut de peste două ori în zece ani, informează AFP, potrivit Agerpres.

Sifilisul se dezvoltă la sugari atunci când mama însăşi este infectată şi netratată. La o femeie însărcinată, sifilisul poate duce la avort spontan, la moartea fătului sau la complicaţii pe termen lung pentru copil, cum ar fi pierderea vederii sau a auzului şi malformaţii osoase.

Peste 3.700 de copii s-au născut cu sifilis în Statele Unite în 2022, de peste zece ori mai mulţi decât în 2012, potrivit noilor date ale Centrului pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor (CDC), principala agenţie sanitară federală din Statele Unite.

Agenţia americană subliniază că 9 din 10 cazuri ar fi putut fi prevenite prin depistarea şi tratamentul administrat la timp în timpul sarcinii.

„Criza sifilisului congenital din Statele Unite a atins un nivel sfâşietor”, a declarat într-un comunicat Debra Houry, o responsabilă cu rang înalt din cadrul CDC.

„Epidemia de infecţii cu transmitere sexuală continuă să se intensifice în ţara noastră”, a adăugat ea în cadrul unei conferinţe de presă. Cazurile de sifilis sunt în creştere „la toate grupele de vârstă, inclusiv la femeile aflate la vârsta fertilă şi la partenerii lor sexuali”, a mai spus Debra Houry.

Bebeluşii de culoare, amerindieni şi hispanici au fost de până la opt ori mai predispuşi să se nască cu sifilis decât bebeluşii născuţi de mame albe în 2021, a precizat CDC. O constatare pe care agenţia o atribuie unor "decenii de determinanţi sociali profund înrădăcinaţi", care au creat mai multe obstacole în calea accesului la îngrijirile medicale.

Potrivit autorităţilor sanitare, lipsa de testare şi de tratament este asociată cu o combinaţie de factori individuali şi sistemici.

CDC face apel la profesioniştii din domeniul sănătăţii să profite de orice ocazie pentru a testa femeile însărcinate, inclusiv atunci când acestea sunt consultate de serviciile de urgenţă sau în cadrul programelor legate de consumul de droguri.

CDC recomandă, de asemenea, iniţierea tratamentului de îndată ce se obţine un test rapid pozitiv la o femeie însărcinată, chiar dacă acesta necesită ulterior o confirmare.

Editor : C.L.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Atunci când Marele Viscol a îngropat România: „Am încercat să ieșim, dar nu...
Digi FM
Motivul pentru care Fuego nu s-a căsătorit până la 48 de ani: “Când ajungem în camera noastră, suntem niște...
Pro FM
Cher, dezvăluiri fără precedent. Celebra artistă a sugerat că ar fi făcut o întrerupere de sarcină în timpul...
Film Now
De ce s-a mutat Matthew McConaughey din L.A. Doi ani nu a jucat deloc în filme: "Cel mai rebel gest al meu"
Adevarul
Americanii care vor să fugă de Trump și-au găsit refugiu în Sardinia. Orașul în care o casă costă 1 euro
Newsweek
Pensie cu 800 lei mai mare pentru pensionarii cu un număr mic de ani munciți. Plățile se fac instant
Digi FM
Colin Farrell, cuvinte de laudă după ce a filmat câteva zile la București: „Cele mai uimitoare cafenele!”...
calin georgescu aur
Decizie fără precedent a BEC. Un candidat la președinție trebuie să șteargă toate materialele de promovare...
Digi Animal World
Momentul când un câine este atacat de un leopard în curtea casei. Patrupedul a supraviețuit ca prin minune
Film Now
Josh Brolin, dezvăluiri despre cum l-a ajutat Barbra Streisand să renunțe la alcool, iar John Travolta l-a...
UTV
One Direction, reuniti pentru a-l conduce pe ultimul drum pe Liam Payne. Imagini emotionante de la...