Criză la Hollywood după ce scenariștii au anunțat că intră în grevă. Ce îi nemulțumește

Data publicării:
Hollywood
Criză la Hollywood după ce scenariștii au intrat în grevă. Foto: Profimedia Images

În lipsa unui acord, mii de scenarişti de film şi de televiziune din Statele Unite vor intra marţi în grevă, a anunţat cel mai puternic sindicat al lor, după eşecul negocierilor purtate cu principalele studiouri cinematografice şi cu platformele online privind creşterea salariilor, informează AFP. 

Această mişcare socială se va traduce prin întreruperea imediată a mai multor emisiuni de succes, precum "late-night shows" ("talk-show-uri nocturne"), şi prin întârzieri importante ale serialelor TV şi filmelor ale căror lansări sunt programate în acest an. 

"Nu am ajuns la un acord cu studiourile şi cu distribuitorii. Vom intra în grevă după expirarea contractului, luni, la miezul nopţii (07:00 GMT, marţi)", a anunţat influentul sindicat al scenariştilor americani Writers Guild of America (WGA) într-un comunicat adresat membrilor săi şi care a putut fi consultat de AFP. 

Răspunsurile studiourilor la cererile formulate au fost "complet insuficiente, ţinând cont de criza existenţială cu care se confruntă scenariştii", a precizat WGA. 

Luni, spre sfârşitul zilei, principalele studiouri şi platforme online, inclusiv Disney şi Netflix, reprezentate de Alianţa producătorilor de film şi televiziune (AMPTP), au anunţat că negocierile cu WGA "s-au încheiat fără un acord". Cea mai recentă mişcare socială de amploare organizată la Hollywood a fost greva scenariştilor din 2007-2008, care a paralizat sectorul audiovizual american. Acel conflict social de 100 de zile a generat costuri de 2 miliarde de dolari pentru acest sector de activitate. 

Noua grevă ar putea avea consecinţe dezastruoase pentru industria de divertisment americană, notează Agerpres.

Avântul platformelor de streaming 

Scenariştii solicită o creştere a salariilor, garanţii minimale pentru a beneficia de un loc de muncă stabil şi un procent mai mare din profiturile generate de avântul platformelor de streaming. 

La rândul lor, studiourile afirmă că şi-au redus costurile din cauza presiunilor economice. Scenariştii spun că le este greu să trăiască din meseria lor, cu salarii care stagnează sau care chiar scad din cauza inflaţiei, în condiţiile în care angajatorii lor obţin profituri şi au crescut salariile pentru directorii lor. 

Ei mai spun că nu au fost niciodată atât de numeroşi care să lucreze pe salariul minim fixat de sindicate, în timp ce posturile de televiziune angajează mai puţine persoane pentru a scrie scenarii pentru seriale TV, devenite din ce în ce mai scurte. 

WGA acuză marile studiouri hollywoodiene că încearcă să creeze un fel de "gig economy", o economie a micilor locuri de muncă, în care munca scenariştilor ar fi "o profesie în întregime freelance". 

Reprezentanţii AMPTP afirmă că au prezentat "o propunere globală" ce conţine o creştere a remuneraţiei scenariştilor, dar nu sunt dispuşi să îmbunătăţească acea ofertă, ţinând cont de "amploarea celorlalte solicitări".

Potrivit comunicatului AMPTP, cererile formulate de WGA în favoarea unei "înzestrări obligatorii", care ar obliga studiourile să angajeze un număr determinat de scenarişti "pentru o perioadă dată, indiferent dacă ei sunt necesari sau nu", constituie unul dintre principalele puncte de dezacord. 

Modul de calcul al salariilor scenariştilor pentru serialele difuzate în streaming, care rămân adeseori vizibile pe platforme precum Netflix timp de mai mulţi ani după ce au fost scrise, face de asemenea obiectul unor disensiuni între cele două tabere. 

Timp de decenii, scenariştii au primit "drepturi reziduale" pentru reutilizarea creaţiilor lor, de exemplu pentru redifuzări televizate şi vânzări de DVD-uri. 

Presiune puternică 

Este vorba despre un procent din încasările obţinute de studiouri pentru un film sau o emisiune TV sau despre o sumă fixă achitată pentru fiecare redifuzare a unui episod. 

În cazul difuzărilor în streaming, autorii scenariilor primesc în fiecare an o sumă fixă, chiar şi în cazul unor succese de anvergură mondială ale muncii lor, precum în cazul serialelor "Bridgerton" şi "Stranger Things", vizionate de sute de milioane de telespectatori din lumea întreagă. 

WGA solicită o revalorizare a acelor sume, pe care le consideră "astăzi mult prea mici faţă de reutilizarea internaţională masivă" a acestor programe. WGA doreşte, de asemenea, să evoce în noul contract-cadru impactul viitor al inteligenţei artificiale asupra profesiei de scenarist. 

În schimb, marile studiouri au subliniat că "drepturile reziduale" plătite scenariştilor au atins un nivel record de 494 de milioane de dolari în 2021, comparativ cu cele 333 de milioane de dolari achitate cu 10 ani în urmă, în mare parte datorită "exploziei" locurilor de muncă alocate scenariştilor odată cu creşterea cererii pentru streaming. 

După ce au cheltuit foarte mult în ultimii ani, atunci când distribuitorii concurenţi au încercat să îşi crească numărul de abonaţi cu orice preţ, patronii de la Hollywood au subliniat că se confruntă de acum cu o presiune puternică din partea investitorilor pentru a-şi reduce cheltuielile şi pentru a obţine profituri. 

Ei au negat ipoteza potrivit căreia ar pretexta anumite dificultăţi economice pentru a-şi consolida poziţia în negocierile cu scenariştii. 

"Chiar credeţi că Disney ar concedia 7.000 de persoane doar din plăcere?", a declarat o sursă din structura AMPTP. Potrivit aceleiaşi surse, "există o singură platformă care este rentabilă la ora actuală şi aceasta este Netflix". Industria cinematografică "este, de asemenea, un sector foarte concurenţial", a adăugat aceeaşi sursă.

Editor : M.D.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Zodiile care plătesc datorii karmice în 2025. Lecții și provocări pentru acești nativi
Digi FM
Cu frumoasa lui familie, pe covorul roșu. Richard Gere, fericit alături de soția sa și de fiul lui cel mare...
Pro FM
Ultima imagine cu Freddie Mercury. Cum arăta cu trei luni înainte să moară
Film Now
Ashton Kutcher, fotografiat în timpul unei discuții tensionate, după zvonurile privind divorțul de Mila Kunis...
Adevarul
Cum au fost primiți handbaliștii români în Kosovo, la o săptămână după scandalul de pe Arena Națională
Newsweek
Care pensionari iau 375 lei în plus la pensie în decembrie? Cum și când se acordă banii?
Digi FM
Cameron Diaz revine la Hollywood după o pauză de mai bine de 10 ani. Cum arată azi celebra actriță din „Masca”
Digi World
Întâlnire de record. Cea mai scundă femeie din lume și cea mai înaltă femeie din lume s-au cunoscut: "A fost...
Digi Animal World
Un cadou total neașteptat de Crăciun. Reacția angajaților unui magazin când au găsit un șarpe în brazii...
Film Now
Denzel Washington spune că au existat suspiciuni legate de purtarea lui Kevin Spacey cu decenii în urmă...
UTV
Lidia Buble, inselata de fostul iubit: detaliul neasteptat care i-a dezvaluit adevarul despre „Maria”