Coronavirus. Liderii mondiali care conduc lumea de acasă și din autoizolare

Data actualizării: Data publicării:
trudeau adam scott instagram
Foto: Adam Scotti/ Instagram

Din ce în ce mai mulți lideri ai lumii lucrează de acasă în contextul pandemiei de coronavirus care afectează, în acest moment, întreaga planetă. Printre ei se numără și Justin Trudeau, prim-ministrul Canadei, soția sa fiind depistată cu coronavirus, relatează CNN.

COVID-19 a făcut ca mai mulți oficiali guvernamentali din toată lumea, de la administratori la șefi de stat, să se retragă la domiciliu pentru a își îndeplini activitățile. Măsurile de precauție au fost luate după ce fie ei înșiși au fost infectați, fie persoane cu care au interacționat direct sau indirect în zilele care au trecut au fost confirmați cu noul coronavirus.

Nu există încă informații că Trudeau însuși ar avea virusul, însă el se alfă într-o lungă listă de persoane care s-au izolat de la locurilor lor de muncă, inclusiv membri ai legislativului american, un ministru britanic, un ministru francez, un membru al guvernului iranian și președintele Parlamentului European.

Politicienii reușesc de puține ori să păstreze distanța necesară pentru a opri răspândirea unui virus. În perioade de criză, se așteaptă ca ei să strângă multe mâini și chiar să vină în vizită la spitale.

„Prim-ministrul își va petrece ziua primind informări, discutând telefonic cu alți responsabili și luând parte la videoconferințe inclusiv cu alți lideri ai lumii”, a declarat biroul lui Justin Trudeau, joi. Soția lui Trudeau a început să aibă simptome ușoare de gripă după o întâlnire oficială în Regatul Unit, conform surselor oficiale.

Trudeau nu este singurul lider important care lucrează în izolare. Președintele Parlamentului European, David Sassoli, se află, de asemenea, în izolare pentru două săptămâni ca măsură de prevenție, după ce a călătorit în Italia săptămâna trecut. Marți, el a condus o întâlnire la Bruxelles prin video conferință.

Și președintele Braziliei, Jair Bolsonaro, urmează să primească rezultatul testului pentru coronavirus după ce a intrat în contactat cu o persoană infectată. În privat, și Donald Trump se teme că ar putea să contracteze COVID-19, el aflându-se, de asemenea, în contact direct cu Fabio Wajngarten, persoana infectată.

Alți nouă membri ai legislativului american s-au autoizolat după ce au intrat în contact cu Trump.

Nici Iranul, o țară afectată puternic de acest virus, nu duce lipsă de oficiali infectați. Un fost ministru de extern și actual consilier al Ayatollahului a fost confirmat ca infectat cu coronavirus. Dintre membrii parlamentului de la Teheran, 8% au fost depistați pozitiv cu coronavirus.

Mai mulți miniștri și parlamentari francezi și britanici au fost depistați, de asemenea.

Editor: Adrian Dumitru

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Doi vloggeri britanici au rămas uimiți după ce au vizitat Bucureștiul. Cel mai mult le-a placut...
Digi FM
Un american și-a dus soția la un magazin din Brașov, iar imaginile sunt virale. Reacția acestuia când vede...
Pro FM
Închisoarea l-a schimbat complet pe Sean „Diddy” Combs. Rapperul „a slăbit” și „a albit” în cele trei luni de...
Film Now
Tom Hanks insistă că „e într-o formă bună”, în ciuda apariției care i-a îngrijorat pe fani. S-a zvonit că...
Adevarul
Orașul în care nu ai voie să mori. E interzis prin lege
Newsweek
Bucura Oprescu care a garantat indexarea pensiilor reconfirmată ministrul muncii. Își ține cuvântul?
Digi FM
Fiica lui Mircea Diaconu rupe tăcerea după moartea actorului: „Nu a murit de cancer de colon”
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Jennifer Lopez, fotografiată la cumpărături cu Emme, pe care a prezentat-o cu pronume neutru acum doi ani
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...