Corespondență specială de la reporterul Digi24 în Ucraina, Alexandru Rotaru
Suntem foarte aproape de Odesa și suntem martorii unei tragedii pe care nu aș fi vrut să o văd niciodată în viața mea.
Am ajuns azi pe la mai multe puncte de trecere a frontierei: Reni, Cartal (în partea ucraineană a frontierei de lângă Isaccea), dar și Palanca, din Republica Moldova. Imaginile sunt cutremurătoare: o coadă de cel puțin 25 de kilometri, cu mii de mașini și cu zeci de mii de oameni, probabil. Am văzut copii de 4-5 ani care într-o mână aveau o jucărie de pluș, iar în cealală mână țineau un rucsăcel sau un troller propriu. Plângeau și spuneau că nu mai pot merge, iar mamele îi rugau să mai reziste puțin, pentru că mai e puțin și ajung într-o zonă în care „nu cad bombe”.
Sunt imaginile unui dezastru umanitar greu de descris în cuvinte. E greu să nu empatizezi cu acești oameni.
Cât timp am așteptat, am vorbit cu zeci de oameni. Se înaintează foarte greu, metru cu metru, sunt mașini lângă mașini, până în marginea drumului. Toți încearcă să scape de bombele lui Putin.
Oamenii ne-au sfătuit să nu intrăm, ne-au spus că ce ne așteaptă în Ucraina este crâncen, este iadul de care ei fug.
Am mers prin Ucraina, pe partea de lângă România, și la fiecare câțiva kilometri sunt posturi de control ale soldaților ucraineni care verifică fiecare mașină ce trece, pentru că se așteaptă în orice moment la o provocare.
Dacă nu se poate înrola, curăță cartofi pentru armata ucraineană
O tânără din Izmail ne-a spus că s-a obișnuit ca în fiecare seară să doarmă îmbrăcată, pentru că în orice clipă îi poate veni alertă pe telefon sau se vor auzi sirenele antiaeriene.
Dar ucrainenii sunt hotărâți să reziste.
Fratele tinerei are 16 ani și nu se poate înrola, dar vrea să ajute, așa că stă până la 3 dimineața în unitatea militară de la Izmail și curăță cartofi pentru armata ucraineană. Vrea să ajute cumva țara să reziste în fața invadatorului.
Iar asta se întâmplă în timp ce Vladimir Putin declară în fața Consiliului său de Securitate că el nu-și va schimba convingerea niciodată că rușii și ucrainenii sunt același popor. Ar putea face un exercițiu: să vină în Ucraina, în orice oraș, inclusiv într-unul locuit de ruși, și să-i întrebe pe oameni ce popor sunt, în ce țară trăiesc și ce vor ei?
Printre puținele mașini care se îndreptau ca noi către Odesa era una în care se aflau trei bărbați: tatăl, fiul de 18 ani și bunicul. Mergeau să-și apere orașul, pentru că aflaseră de la garnizoana militară din Odesa că rușii se pregătesc de un război total. Pe mare, în largul Odesei, navele ruse sunt în poziție de luptă și sunt gata să deschidă focul către oraș, după care este foarte posibil să urmeze și un desant al forțelor maritime ruse pentru a cuceri Odesa.
Am mers inițial către Zatoka, este un pod acolo care ar fi facilitat drumul nostru către Odesa, dar oamenii ne-au rugat insistent să ne întoarcem din drum, pentru că dacă podul din Zatoka nu a fost detonat încă, cel mai probabil se va întâmpla cât de curând.
Deopotrivă, anxietatea în rândul populației este mare. O doamnă era în pijamale în cortul Crucii Roșii din punctul de frontieră Isaccea și spunea că a plecat de acasă încă de ieri noapte, de la 2:30, în pijamale și cu o geacă pe ea, pentru că a simțit imperios că dacă nu pleacă imediat, fix în acel moment, avea să fie ucisă de ruși.
Noi ne continuăm drumul spre Odesa, păstrând în minte imaginile cu coloanele de mașini, pe trei benzi, care se îndreaptă către Republica Moldova și România.