Copilul de 6 ani care și-a împușcat profesoara la ore a folosit arma mamei. Poliția a făcut noi dezvăluiri despre acest caz tulburător

Data publicării:
Abby Zwerner
Abby Zwerner a suferit răni care i-au pus viața în pericol, după ce a fost împușcată de un elev de 6 ani. Foto: Abby Zwerner/ Facebook

Copilul de șase ani care și-a împușcat profesoara la ore a folosit un pistol al mamei lui, scrie BBC.

Până acum nu au fost făcute publice informații despre cum a ajuns copilul în posesia armei.

Într-o conferință de presă de luni, poliția din Virginia a spus că elevul a adus pistolul la școală în rucsac și a împușcat-o cu intenție pe profesoara lui, Abigail „Abby” Zwerner, vineri.

Poliția a comunicat că, deși rănită, profesoara și-a scos elevii în siguranță din clasă, înainte de a cere ajutor pentru ea. Profesoara în vârstă de 25 de ani este încă în spital în stare stabilă. Polițiștii au vorbit cu ea luni și s-au declarat impresionați de faptul că tânăra profesoară a întrebat de mai multe ori despre starea elevilor ei care se aflau în clasă în momentul în care a fost împușcată.

Abigail Zwerner a fost împușcată în mână și în piept, a spus coordonatorul anchetei. Polițiștii au găsit un pistol Taurus de 9 mm în clasă lângă biroul copilului, alături de rucsacul lui și un telefon mobil.

Anchetatorii care au vorbit cu mama copilului au aflat că ea cumpărase arma legal și o depozitase în casă. Copilul va fi supus unei evaluări medicale.

Ancheta va continua cu audieri de martori. Școala unde s-a produs atacul – unde învață aproximativ 550 de elevi - avea detectoare de metale, dar nu toți elevii au fost verificați.

Legea din Virginia interzice ca copiii de șase ani să fie judecați ca adulți. În plus, copilul de 6 ani ar fi prea mic pentru a fi trimis în custodia Departamentului de Justiție pentru Minori, dacă va fi găsit vinovat. Însă un judecător ar putea să revoce custodia părinților asupra băiatului și să-l ducă în supravegherea statului. Atacurile armate sunt un flagel în Statele Unite, în special în şcoli.

În mai, un adolescent a ucis 19 elevi şi două învăţătoare într-o şcoală primară din Uvalde, statul Texas. Peste 44.000 de decese prin împuşcare au fost înregistrate în Statele Unite anul trecut. Jumătatea au fost sinucideri şi jumătate crime, accidente sau cazuri de autoapărare, potrivit site-ului Gun Violence Archive. 

Editor : G.M.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri