Contul lui Donald Trump de pe Facebook a fost blocat pe perioadă nedeterminată: „Riscul este mult prea mare”

Data publicării:
Donald Trump se uită pe telefon în timpul unei recepții la Casa Albă
Donald Trump se uită în telefon în timpul unei întâlniri la Casa Albă, iunie 2020. Foto: Getty Images

Facebook a anunțat că a blocat contul președintelui în funcție al SUA, Donald Trump, pe o perioadă nedeterminată, în urma insurecției de miercuri seară de la clădirea Capitoliului, când o gloată de susținători furioși și înarmați ai lui Trump, instigați de acesta, au pătruns cu forța peste parlamentarii americani în timp ce avea loc procedura de validare a rezultatului alegerilor prezidențiale.

Anunțul a fost făcut chiar de fondatorul rețelei sociale, Mark Zuckerberg, pe pagina sa de Facebook. Zuckerberg spune că „riscurile de a îi permite președintelui să continue să folosească serviciul în această perioadă sunt prea mari”.

The shocking events of the last 24 hours clearly demonstrate that President Donald Trump intends to use his remaining...

Posted by Mark Zuckerberg on Thursday, 7 January 2021

„Evenimentele șocante din ultimele 24 de ore demonstrează clar că președintele Donald Trump intenționează să își folosească timpul care i-a mai rămas în funcție pentru a submina tranziția legală și pașnică către succesorul său Joe Biden.

Decizia sa de a folosi platforma pentru a susține și nu pentru a condamna acțiunile susținătorilor săi de la clădirea Capitoliului a șocat SUA și lumea deopotrivă. Am șters încă de ieri mesajele (n. red. – lui Trump) pentru că am socotit că efectul și intenția lor este de a provoca și mai multă violență”, a spus Mark Zuckerberg.

Interdicția lui Trump pe Facebook ar putea dura cel puțin două săptămâni, până la inaugurarea viitorului președinte, Joe Biden.

Anterior, și Twitter l-a blocat pe președintele american în funcție pentru o perioadă de 12 ore, când acesta a publicat un clip video cu un mesaj revoltător, în care i-a lăudat pe insurecționiști. Ulterior, într-un al doilea mesaj, el a justificat acțiunile acestora, le-a transmis că „sunt iubiți” și să „nu uite niciodată această zi”.

Au mai rămas mai puțin de două săptămâni din președinția lui Donald Trump, care urmează să se încheie în după-amiaza zilei de 20 ianuarie, moment în care Joe Biden și Kamala Harris vor depune jurământul pentru mandatele de președinte, respectiv vicepreședinte.

Joe Biden a câștigat alegerile din 3 noiembrie cu 306 de voturi în Colegiul Electoral și peste 81 milioane de voturi în votul popular, depășindu-l pe rivalul său cu peste 7 milioane de voturi.

Editor : Adrian Dumitru

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Atunci când Marele Viscol a îngropat România: „Am încercat să ieșim, dar nu...
Digi FM
Motivul pentru care Fuego nu s-a căsătorit până la 48 de ani: “Când ajungem în camera noastră, suntem niște...
Pro FM
Cher, dezvăluiri fără precedent. Celebra artistă a sugerat că ar fi făcut o întrerupere de sarcină în timpul...
Film Now
De ce s-a mutat Matthew McConaughey din L.A. Doi ani nu a jucat deloc în filme: "Cel mai rebel gest al meu"
Adevarul
Americanii care vor să fugă de Trump și-au găsit refugiu în Sardinia. Orașul în care o casă costă 1 euro
Newsweek
Pensie cu 800 lei mai mare pentru pensionarii cu un număr mic de ani munciți. Plățile se fac instant
Digi FM
Colin Farrell, cuvinte de laudă după ce a filmat câteva zile la București: „Cele mai uimitoare cafenele!”...
migranti
Mii de migranţi au format o caravană în Mexic pentru a ajunge în SUA înainte ca Trump să preia puterea
Digi Animal World
Momentul când un câine este atacat de un leopard în curtea casei. Patrupedul a supraviețuit ca prin minune
Film Now
Josh Brolin, dezvăluiri despre cum l-a ajutat Barbra Streisand să renunțe la alcool, iar John Travolta l-a...
UTV
One Direction, reuniti pentru a-l conduce pe ultimul drum pe Liam Payne. Imagini emotionante de la...