Conspiraționistul Alex Jones, obligat să plătească aproape un miliard de dolari părinților copiilor uciși la Sandy Hook

Data actualizării: Data publicării:
Alex Jones arată cu degetul
Jones, un personaj popular în rândul conspiraționiștilor din SUA, a susținut în repetate rânduri că masacrul de la Sandy Hook a fost o farsă orchestrată de guvern pentru a-i lipsi pe americani de dreptul la arme de foc și că părinții copiilor morți au fost „actori”. Foto: Profimedia Images

Conspiraționistul american Alex Jones, cunoscut pentru teoriile absolut ridicole și pentru canalul youtube Infowars, în care promovează astfel de teorii, trebuie să plătească familiilor victimelor masacrului de la Sandy Hook 965 de milioane de dolari, relatează BBC.

Jones a susținut în mod repetat de-a lungul timpului că masacrul sângeros de la Sandy Hook, din 2012, a fost „o escrocherie” menită să fie „folosită” de guvernul Obama, de atunci, pentru a confisca armele americanilor și de a anula al doilea amendament la Constituția SUA, cel care garantează dreptul la posesia armelor de foc.

Familiile a opt victime și un agent FBI care a participat la operațiunea din timpul atacului, au cerut cel puțin 550 de milioane de dolari pentru defăimare la procesul din statul Connecticut.

Ei au acuzat că teoriile ridicole ale lui Jones au dus la ani întregi de hărțuiri și amenințări cu moartea.

În august 2022, Jones a recunoscut că atacul a fost „100% real”, în timpul unui alt proces de defăimare. Procesul, care a avut loc în Waterbury, Connecticut, la aproximativ 32 de kilometri de locul sângerosului masacru, a fost marcat de mărturiile emoționante ale mai multor părinți.

Uii au descris abuzurile la care au fost supuși din partea susținătorilor lui Jones de pe internet. Unii dintre ei au trebuit inclusiv să se mute din case pentru propria siguranță.

Un părinte, Mark Barden, a povestit cum a auzit că mormântul fiului său, Daniel, a fost profanat de mai mulți indivizi „care au urinat pe el și au amenințat că îl vor dezgropa”.

Jones a continuat să facă acuzații nefondate și să-și susțină conspirațiile spunând că a fost judecat „la un proces-spectacol” condus de un „judecător tiran” și că el nu poate fi judecat pentru acțiunile susținătorilor lui.

Jones a spus că părinții copiilor uciși sunt „actori”. În două alte procese anterioare, și acelea pierdute de conspiraționist, instanța a ordonat plata unor daune de 45,2 milioane de dolari și de 4,1 milioane de dolari.

Douăzeci de copii și șase adulți au fost uciși în atacul de la Sandy Hook, în Connecticut, în anul 2012. Majoritatea victimelor atacului de la şcoala din Newtown erau elevi între 6 şi 7 ani, ucişi de mai multe gloanţe trase cu o puşcă de asalt.

Editor : Adrian Dumitru

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Două localități din România ating geruri la cote extreme. Se spune că este atât de frig încât până și râul...
Digi FM
Motivul pentru care Fuego nu s-a căsătorit până la 48 de ani: “Când ajungem în camera noastră, suntem niște...
Pro FM
Cheryl Cole, solista care l-a făcut tată pe Liam Payne, îndurerată la înmormântarea cântărețului. Mesajul din...
Film Now
Selena Gomez dezvăluie cel mai bun sfat pe care l-a primit de la o femeie: „Chiar funcționează!”
Adevarul
Elena Lasconi, fotografii cu fiica ei, înainte de alegeri. „Avem multe de învățat de la copiii noștri”
Newsweek
HAOS la Poșta Română: Peste 2.000.000 de pensii, în pericol să nu fie livrate. Guvernul intervine
Digi FM
Denis Drăguș, împăcare neașteptată cu familia sa, cu care nu mai vorbise de cinci ani. Tatăl atacantului: „Am...
Ylva Johansson
Șefa migrației din UE a tras un semnal de alarmă cu privire la vizele rusești. Care ar fi amenințările la...
Digi Animal World
Un bărbat s-a deghizat în crocodil și a încercat să-i atragă atenția unui aligator adevărat. Imaginile sunt...
Film Now
Joaquin Phoenix, gesturi atente și priviri pline de iubire pentru soția lui, Rooney Mara. Discreți și...
UTV
One Direction, reuniti pentru a-l conduce pe ultimul drum pe Liam Payne. Imagini emotionante de la...