Comunitatea politică europeană a lui Macron va avea prima întâlnire. Turcia și Marea Britanie vor fi invitate, în ciuda disputelor

Data publicării:
cadru de aproape al unui steag al UE în bătaia vântului
Preşedintele francez a propus ca, în paralel cu procesul de aderare, care este de durată, să fie creată o „organizaţie europeană nouă”, din care să facă parte statele candidate pentru aderarea la UE, precum şi alte state care împărtăşesc valorile democratice. Foto: Profimedia Images

„Comunitatea politică europeană”, propusă de Emmanuel Macron și agreată de Consiliul European, urmează să aibă prima reuniune în octombrie, la Praga, iar Turcia și Regatul Unit „urmează să fie invitate”. La această platformă de dialog vor participa cele 27 de țări ale UE, țările candidate la aderare și țările din vecinătatea blocului european, printre care Marea Britanie, Norvegia sau Elveția.

Invitați la această reuniune ar urma să fie lideri din toate statele candidate pentru aderare, dar și cei din state aflate în vecinătatea UE. Lista ar urma să includă Albania, Bosnia, Kosovo, Macedonia de Nord, Muntenegru, Serbia, Norvegia, Elveția, Ucraina, Republica Moldova, Georgia, Turcia, Armenia și Azerbaidjan.

„Această listă este definitivă”, a precizat un diplomat european. O altă sursă diplomatică a afirmat, mai prudent, că „vor continua consultările”.

Acest proiect de platformă de dialog politic şi de cooperare a fost lansat de preşedintele francez, Emmanuel Macron, şi a primit sprijinul Consiliului European în iunie. Cancelarul german, Olaf Scholz, a reafirmat la sfârşitul lui august că susţine iniţiativa.

Prima reuniune va avea loc la nivelul şefilor de stat şi de guvern pe 6 octombrie în Republica Cehă, ţara care asigură preşedinţia prin rotaţie a Consiliului UE, înainte de un summit al țărilor membre.

Aceasta ar urma să permită „o discuţie politică privind chestiunile strategice de interes comun pentru continentul european (...), în principal războiul Rusiei împotriva Ucrainei, criza energiei şi situaţia economică”, susţine o sursă europeană.

Reuniunea va fi formată dintr-o sesiune plenară, mese rotunde, întâlniri bilaterale şi un dineu în închidere. Această „Comunitate politică europeană” nu reprezintă o soluţie alternativă la extinderea UE, insistă aceeaşi sursă.

În discursul său către ambasadorii în Franţa de la 1 septembrie, Emmanuel Macron a explicat că acest for se va reuni la fiecare șase luni.

Chestiunea participării Turciei - care are profunde dispute cu Grecia şi Cipru în ce privește granițele, „este ridicată de mulţi alţi membri, ea va fi dezbătută, şi Franţa nu are drept de veto”, a spus el.

Pentru Regatul Unit, care a ieşit din UE, invitaţia la forum va fi trimisă noii prim-ministre, Liz Truss.

Editor : Adrian Dumitru

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri