Comisar european: Ucraina va avea nevoie de un Plan Marshall actualizat pentru a-și reveni după invazia rusă

Data actualizării: Data publicării:
Orașul Mariupol după o lună de bombardamente
După o lună de bombardamente, 90% din orașul Mariupol a fost distrus. Foto: Profimedia Images

Ucraina va avea nevoie, după războiul cu Rusia, de un plan de reconstrucţie similar cu cel oferit de SUA după Al Doilea Război Mondial, a declarat miercuri comisarul european pentru Buget, Johannes Hahn.

În cadrul Planului Marshall de după Al Doilea Război Mondial, SUA au oferit Europei ca asistenţă economică şi tehnică pentru o perioadă de patru ani o sumă echivalentă astăzi cu circa 200 de miliarde de dolari.

„Cred că ceea ce avem nevoie pentru Ucraina, la capătul zilei, este un model actualizat al Planului Marshall”, a spus Hahn într-un briefing de presă, potrivit Reuters, citat de Agerpres.

Comisarul european pentru Buget a precizat că un astfel de plan ar ajuta Ucraina să se recupereze rapid, şi nu în decenii, de pe urma distrugerilor masive produse de armata rusă, şi ar duce la o convergenţă mai rapidă a Kievului cu Uniunea Europeană.

Ucraina a aplicat să devină candidat oficial la aderarea la UE. Însă acest proces este lung chiar şi în vremuri de pace, iar războiul l-a făcut aproape imposibil.

Hahn nu a făcut o estimare legată de câţi bani ar fi nevoie, însă a spus că eforturile pentru reconstrucţia Ucrainei nu vor putea fi susţinute doar de UE şi că cel mai probabil va fi nevoie şi de implicarea ţărilor din G20, printre care se numără şi Rusia.

El a reiterat că, pentru moment, UE nu intenţionează să înceapă o nouă schemă de împrumut în comun pentru a face faţă consecinţelor economice şi sociale pentru blocul comunitar ale războiului din Ucraina.

Hahn a explicat că există suficiente împrumuturi ieftine nefolosite în planul de recuperare al UE pe care guvernele le pot solicita. El a mai spus că, din totalul de 380 de miliarde de euro de împrumuturi ieftine disponibile în fond, guvernele au solicitat până acum numai 166 de miliarde, astfel că încă sunt disponibile 214 miliarde.

El a mai spus că, pentru a acoperi unele dintre cheltuielile legate de gestionarea milioanelor de refugiaţi ucraineni care au ajuns în ţări din UE de la începutul războiului la 24 februarie, ţările membre pot folosi o parte din fondurile alocate lor în cadrul bugetului UE pentru perioada 2021-2027.

Editor : I.C

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cum arată Ștefan Hrușcă acum, la 67 de ani. Artistul este de nerecunoscut
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
Miliardarul Jeff Bezos se căsătorește: Nuntă fastuoasă, de 600 de milioane de dolari, în Aspen, pe...
Newsweek
Ultimele vești de la Casa de Pensii despre indexarea pensiilor în ianuarie: Va veni direct majorată
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Scarlett Johansson nu-și dorește ca fiica sa să afle acest lucru despre ea: „Mi-e atât de rușine”
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...