Comandant Navy SEAL, mort într-un un accident la antrenament

Data actualizării: Data publicării:
navy seal marina americana
Concluziile anchetei accidentului vor fi puse la dispoziția presei „la momentul oportun”, a mai transmis Marina. Foto: Profimedia Images

Comandantul echipei Navy SEAL 8 a murit marți din cauza rănilor suferite într-un accident la antrenamentul trupelor speciale, desfășurat în Virginia Beach, a anunțat Marina Statelor Unite, potrivit CNN.

Brian Bourgeois, în vârstă de 43 de ani, a murit marți la Spitalul General Norfolk Sentara din Norfolk, Virginia, potrivit comunicatului de presă. 

Ancheta privind accidentul este în curs, dar conform informațiilor inițiale, acesta s-ar fi produs în timpul unui exercițiu de antrenament care presupune coborârea rapidă în rapel, potrivit Marinei. În cadrul antrenamentului, trupele speciale exersează coborârea rapidă pe o frânghie, de exemplu, dintr-un elicopter.

„Gândurile și rugăciunile noastre sunt cu familia Bourgeois”, se arată în comunicatul de presă. De-a lungul carierei sale de peste 20 de ani în armată, Brian Bourgeois a primit Steaua de Bronz, printre alte decorații și premii. Bourgeois era căsătorit și avea cinci copii. 

Concluziile anchetei accidentului vor fi puse la dispoziția presei „la momentul oportun”, a mai spus Marina.

Editor : Robert Kiss

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri