Mai multe avioane militare rusești au provocat o aeronavă a marinei SUA după ce s-au apropiat „extrem de mult” de aceasta, peste apele internaționale din Marea Mediterană în acest weekend, potrivit mai multor oficiali americani, citați de CNN. Oficialii americani avertizează că astfel de evenimente ar putea duce la un incident militar.
Sursele nu au detaliat cu exactitate cât de aproape au fost aeronavele rusești de aeronava de patrulare maritimă P-8 a Marinei SUA, dar manevrele rușilor au fost descrise drept „periculoase”.
Câțiva dintre oficiali au indicat că există imagini video ale incidentului, însă administrația Biden nu a recunoscut încă public niciunul dintre detaliile transmise de oficiali pe surse.
Nu este neobișnuit ca aeronavele rusești să se apropie de avioanele militare americane, dar majoritatea interacțiunilor sunt considerate sigure de către SUA.
CNN a mai raportat că avioanele militare americane au escortat marți un avion de marfă și avioane militare rusești într-o zonă de excludere aeriană din estul Siriei, în condițiile în care rușii nu au notificat în prealabil zborurile lor, potrivit altor oficiali americani.
Oficialii americani continuă să avertizeze că aceste „întâlniri nesigure și neașteptate” ar putea duce la un incident militar.
Editor : Robert Kiss