Cine sunt dezertorii ruși de rang înalt și de ce s-au întors împotriva lui Putin

Data publicării:
Igor Volobuev
Igor Volobuev, fost vicepreședinte Gazprombank, a fugit din Rusia pe 2 martie FOTO: Profimedia Images

Igor Volobuev a lucrat timp de două decenii la cele mai importante companii rusești, mai întâi la Gazprom și apoi la Gazprombank, unde până în februarie 2022 a fost vicepreședinte.

Dar când Vladimir Putin a început războiul în Ucraina, pe 24 februarie, Volobuev a decis că nu mai suportă să trăiască în Rusia. Și-a pus într-un rucsac câteva lucruri și un teanc de bani și a plecat din țară pe 2 martie, anunțând că merge în vacanță. După câteva zile, a trecut din Polonia în Ucraina, unde și-a petrecut anii copilăriei. Acum, își petrece zilele încercând să-i convingă pe oficialii ucraineni să-i elibereze documente ucrainene care să-i permită să se înscrie în serviciul militar.

„Vreau să merg acolo unde pot să-mi apăr patria cu o armă, încerc în fiecare zi să fac asta”, a spus el într-un interviu, potrivit The Guardian. „N-o să mă întorc niciodată în Rusia”.

Se presupune că sute de mii de ruși au fugit din țară de când Putin a început războiul și mulți intelectuali, jurnaliști și activiști și-au exprimat opoziția față de invazie. Cu toate acestea, printre elitele politice și din mediul de afaceri, s-au găsit foarte rar voci care să protesteze.

Luni, Boris Bondarev, un diplomat de carieră, consilier la Misiunea Rusiei pe lângă Biroul ONU de la Geneva, a devenit diplomatul rus de cel mai înalt rang care a condamnat războiul. Și-a dat demisia și a publicat o scrisoare în care a spus că îi este „rușine” de țara lui și a numit invazia un „dezastru”.

Bondarev a spus că s-a hotărât să-și dea demisia în ziua în care Rusia și-a lansat invazia, dar a durat câteva luni ca să-și facă curaj să anunțe public asta.

La fel ca mulți colegi diplomați, Bondarev a rămas pe postul său în ultimul deceniu, în ciuda izolării tot mai mari a Rusiei din cauza mai multor crize, între care anexarea Crimeei.

„Înțelegi că este greșit. Că nu e bine. Dar nu te atinge cu adevărat. Aceste lucruri rele se întâmplă undeva, departe. Dar nu este corect și așa gândesc majoritatea oamenilor. Dar acum acest lucru este total diferit: Rusia a atacat o altă țară. Aceasta este Ucraina. Și i-am considerat întotdeauna frații noștri, iar acum i-am atacat în cel mai brutal mod. Bombardarea orașelor... Pretinzând că sunt naziști și trebuie denazificați. Este ceva ridicol. Este ceva de neimaginat”, a declarat el într-un interviu telefonic.

Bondarev a spus că mai crede că mulți dintre colegii săi diplomați se opun războiului, dar nu a discutat niciodată cu ei. „Nu este ceva despre care să vorbești cu adevărat cu alți oameni, nu este ceva despre care poți vorbi liber în aceste zile”, a spus Bondarev. „Toată lumea tace.”

Volobuev a spus că, după 2014, a început să vorbească deschis la locul de muncă despre preocupările sale cu privire la politica rusă și, deși multora le era frică să se implice într-o discuție, a simțit că cei mai mulți oameni pe care îi cunoștea erau de acord cu el măcar parțial.

„În Gazprom erau câțiva putiniști dedicați, dar majoritatea oamenilor au înțeles exact în ce fel de țară trăiesc. Mulți oameni din Rusia sunt doar speriați”, a spus el.

„Ai această cenzură internă, știi că este periculos să spui anumite lucruri și trăiești cu asta permanent. Ucrainenii nu înțeleg asta pentru că sunt un popor liber”, a spus el.

Volobuev a crescut în orașul ucrainean Ohtîrca și a plecat la Moscova în 1989, când avea 18 ani. A activat o perioadă în domeniul jurnalismului, apoi s-a dus să lucreze la Gazprom, unde a rămas timp de 15 ani, iar din 2015 a devenit unul din vicepreședinții Gazprombank.

Spune că inițial a fost un susținător al lui Putin și l-a votat în 2012, dar i s-au deschis ochii în 2014. A spus că a vrut să se întoarcă în Ucraina atunci, dar nu a putut din motive familiale, despre care nu a vrut să vorbească.

Era o alegere între patria mea și familia mea, iar la vremea aceea am ales familia. Pe 24 februarie anul acesta am înțeles că nu mai pot amâna”, a spus el.

Volobuev este unul dintre puțini afaceriști de rang înalt care au îndrăznit să „rupă rândurile”.

Oleg Tinkov, un miliardar care a înființat una dintre principalele bănci din Rusia, a fost până acum cel mai deschis oponent public al războiului din rândul elitei în afaceri. A făcut declarații foarte acide despre război și despre armata rusă.

După declarațiile sale, Tinkov a spus că a fost forțat să-și vândă bunurile la un preț derizoriu unui oligarh loial Kremlinului. Într-un interviu, el a spus că este sigur că întreaga elită a afacerilor îi susține declarațiile, dar toți sunt speriați să-și asume poziția în mod public.

„Am vorbit personal cu 12 dintre primii 20 de pe lista Forbes și toți mă susțin, există un consens deplin”, a spus el.

El a spus că jumătate dintre cei cu care a vorbit și-au justificat tăcerea pretinzând că se tem pentru zecile de mii de angajați care ar putea fi afectați dacă ar cădea în disgrația Kremlinului.

Putin i-a numit pe cei care se opun acțiunilor Moscovei „trădători”, pe care poporul rus îi va „scuipa ca o muscă”. În climatul actual, este clar că opoziția publică față de război face periculoasă întoarcerea în Rusia.

De aceea, Bondarev a spus că este îngrijorat de reacția la declarația sa și a spus că „ar saluta” o ofertă de azil în vest. Tinkov a spus că a angajat bodyguarzi.

Ca cetățean rus de origine ucraineană, poziția lui Volobuev este puțin diferită. Sosirea în Ucraina i-a dat sentimentul că s-a întors în sfârșit acasă, a spus el. Dar acceptă că trebuie să depună efort pentru a-i convinge pe ucraineni de sinceritatea sa.

„În toți acești ani am spus că sunt ucrainean, dar am continuat să trăiesc și să lucrez acolo. Înțeleg că trebuie să demonstrez că merit să mi se permită să locuiesc aici”, a spus el.

Editor : D.C.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Imagini din satelit dezvăluie o navă misterioasă construită de chinezi pregătită să...
Digi FM
Oana Zăvoranu a pierdut casa din Dorobanți, în care a locuit după divorțul de Pepe. Vedeta va fi obligată să...
Pro FM
Managerul lui John Legend rupe tăcerea. Experiența „terifiantă” pe care a avut-o la una dintre petrecerile...
Film Now
Semnele timpurii de demență date de Bruce Willis nu au fost luate în seamă: "Nici într-un milion de ani nu...
Adevarul
Scapă de colesterol cu patru alimente și secretul celor 150 de minute
Newsweek
Eșec la Casa de Pensii. Care pensionari iau în noiembrie pensie mai mică decât au contribuit?
Digi FM
Reacția cântăreței Irina Rimes după ce mai mulți influenceri au luat bani ca să-l promoveze pe rivalul Maiei...
Digi World
O asistentă a dezvăluit cele mai comune regrete pe care le aveau pacienții aflați pe patul de moarte
Digi Animal World
Imagini virale cu un pelican care încearcă să mănânce un pui de Capibara: „Se uită la el de parcă nu ar fi...
Film Now
“Acum ar fi scandalos”. Ce i-a cerut managerul lui Reese Witherspoon să facă pentru a primi rolul din “Blonda...
UTV
Bradley Cooper si Irina Shayk au sarbatorit Halloweenul alaturi de fiica lor in varsta de 7 ani