Cine este „semizeul” Shastri, care face senzație pretinzând că minunile sale vindecă bolnavii și le rezolvă problemele cu banii

Data publicării:
Guru Shastri / mulțimea care participă la unul dintre evenimentele sale
Shastri a ajuns să fie urmărit de 7,5 milioane de utilizatori pe cele mai importante rețelele sociale, iar unele dintre cele mai populare videoclipuri ale sale au strâns între 3 și 10 milioane de vizualizări. Colaj foto: Instagram, bageshwardham_sarkar_official_ / Youtube, Bageshwar Dham Sarkar

În India sunt mii de guru, dar un nou și controversat lider religios considerat de adepții lui drept un „semizeu” a ajuns în atenția publicului în ultimele săptămâni, relatează BBC. Suporterii lui Dhirendra Krishna Shastri, cunoscut mai bine drept Bageshwar Dham Sarkar, susțin că liderul lor are puteri divine cu care poate să vindece bolnavii și să-i ajute pe cei care sunt posedați de fantome și pe cei care au probleme financiare.

Preotul de 26 de ani, care conduce templul Bageshwar Dham din statul Madhya Pradesh din centrul Indiei, se îmbracă în haine colorate, poartă pălării asemănătoare cu cele ale unor conducători indieni din secolul al XVIII-lea, iar printre adepții săi se numără unii dintre cei mai puternici miniștri și politicieni din țară.

În ultimele săptămâni, canalele de știri indiene au dedicat sute de ore gurului și puterilor pe care susține că le-ar avea. Discursurile sale despre subiecte controversate, precum convertirile religioase și căsătoriile interconfesionale, sunt prezentate ca „breaking news”.

Shastri a ajuns să fie urmărit de 7,5 milioane de utilizatori pe cele mai importante rețelele sociale, iar unele dintre cele mai populare videoclipuri ale sale au strâns între 3 și 10 milioane de vizualizări.

Guru, provocat să citească gândurile a 10 oameni

Shastri a intrat în atenția publicului din India în luna ianuarie după ce un bine-cunoscut raționalist i-a pus la îndoială puterile supranaturale pe care acesta pretinde că le-ar avea, precum puterea de a vindeca oamenii și de a le citi gândurile.

Shayam Manav, care conduce o mișcare împotriva superstițiilor, s-a oferit să plătească 3 milioane de rupii (36.500 de dolari) dacă Shastri poate citi gândurile a 10 oameni aleși de el.

guru-india3
Susținătorii lui Shastri pretind că guru „are un al treilea ochi și poate să vadă înăuntrul inimii, minții și a sufletului tău”. Captură foto: Instagram, bageshwardham_sarkar_official_

Shastri a refuzat însă să răspundă provocării în statul Maharashtra de unde provine Manav, propunând în schimb ca evenimentul să aibă loc în statul vecin Chhattisgarh.

De când a început scandalul, Manav a primit mai multe amenințări cu moartea, iar poliția a luat măsuri de securitate și mai stricte pentru protecția sa. Acum câteva zile, a depus o plângere la poliție în care spunea că și el a primit o amenințare cu moartea prin telefon.

„Minunile” lui Shastri, săvârșite de față cu sute de mii de oameni

În unul dintre videoclipurile pe care templul Bageshwar Dham le-a postat pe YouTube, guru Shastri se adresează unei mulțimi care el spune că numără 400.000 de oameni.

La una dintre întâlniri, guru cheamă „un bărbat pe nume Mukesh, care este îmbrăcat în vestă și nu poartă cămașă” din mulțime.

Atunci când omul apare pe scenă, Shastri scrie pe o hârtie bolile de care suferă Mukesh și familia sa fără să vorbească cu el înainte. Mukesh recunoaște că acelea sunt problemele cu care se confruntă.

La un alt eveniment, guru scrie câteva mantre pentru o mamă al cărei copil suferă de epilepsie. „Recită-le zilnic, acestea îl vor ajuta pe fiul tău și vor avea grijă și de problemele tale financiare”, i-a spus el.

„Făcătorul de minuni” care privește în mintea și sufletul oamenilor cu „al treilea ochi”

Astfel de evenimente l-au ajutat pe Shastri să câștige reputația de „făcător de minuni”, susținătorii săi pretinzând că guru „are un al treilea ochi și poate să vadă înăuntrul inimii, minții și a sufletului tău”.

Criticii lui Shastri îl acuză că face vrăjitorie, răspândește superstiții și face trucuri de doi bani ca să impresioneze masele de oameni naivi.

Mai mulți magicieni și mentaliști (cititori de minți) au demonstrat că și ei pot realiza fapte similare cu cele prezentate de guru Shastri, spunând că ceea ce face el este o artă, dar nu un dar divin.

guru-india4
Criticii lui Shastri îl acuză că face vrăjitorie, răspândește superstiții și face trucuri de doi bani ca să impresioneze masele de oameni naivi. Captură foto: Instagram, bageshwardham_sarkar_official_

„Ceea ce face el se numește mentalism. Nu poți să spui că este un miracol. Este o formă de artă, o abilitate deprinsă. Dacă cineva îți spune că este o minune, atunci acesta răspândește superstiții și minciuni”, a spus mentalistul Suhani Shah.

Pe lângă controversele legate de așa-numitele puteri ale sale, Shastri este implicat și în controverse politice, după ce acesta a cerut ca India să devină o națiune exclusiv hindusă – comentarii interpretate a fi îndreptate împotriva minorităților.

Shastri a dispărut timp de un an înainte ca templul său să fie vizitat de unii dintre cei mai influenți indieni

Născut în 1996 într-o familie săracă de brahmani din satul Gada, Shastri a renunat la studii după doar câțiva ani de școală pentru a merge la muncă ca să poată să își susțină material familia.

Unul dintre foștii săi colegi de clasă au spus pentru BBC Hindi că cu doar câțiva ani în urmă, Shastri a dispărut timp de un an. După ce s-a întors, politicienii și alți oameni influenți au început să viziteze templul în care lucra.

„Până acum cinci ani, călătorea cu motocicleta”, a spus fostul coleg despre Shastri. Acum, guru călătorește în convoaie de zeci de mașini și zboară în India și în străinătate cu avionul privat.

Editor : Raul Nețoiu

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Zodiile care vor avea trei ani plini de noroc începând cu 2025. Trăiesc cea mai bună perioadă
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
De când va fi fabricată Dacia Spring în Europa: va duce la o scădere masivă a costurilor
Newsweek
Ultimele vești de la Casa de Pensii despre indexarea pensiilor în ianuarie: Va veni direct majorată
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
O dragoste ca a lor e rară. Julia Roberts, fotografie plină de tandrețe alături de soțul ei și declarație...
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...