Galerie Foto Cine este Javier Milei, noul președinte al Argentinei. „El Loco” și-a clonat câinele mort și spune că el l-a îndemnat să candideze

Data publicării:
javier milei
Argentinienii l-au ales duminică pe Javier Milei ca nou preşedinte al ţării. FOTO: Profimedia Images

Argentinienii l-au ales duminică pe Javier Milei ca nou preşedinte al ţării, mizând pe un outsider cu vederi radicale de dreapta pentru a repara o economie afectată de o inflaţie de trei cifre, o recesiune iminentă şi o sărăcie în creştere, relatează Reuters.

Argentinienii l-au ales duminică pe Javier Milei ca nou preşedinte al ţării. FOTO: Profimedia Images
Argentinienii l-au ales duminică pe Javier Milei ca nou preşedinte al ţării. FOTO: Profimedia Images

Milei, care a profitat de un val de furie a alegătorilor faţă de curentul politic dominant, a câştigat cu o diferenţă mai mare decât era de aşteptat. El a obţinut 56% din voturi, faţă de puţin peste 44% pentru rivalul său, ministrul peronist al Economiei, Sergio Massa, care şi-a recunoscut înfrângerea.

„Modelul de decadenţă a ajuns la sfârşit, nu mai există cale de întoarcere. Ne aşteaptă probleme monumentale: inflaţie, lipsa locurilor de muncă şi sărăcie. Situaţia este critică şi nu este loc pentru jumătăţi de măsură călduţe”, a declarat Milei într-un discurs provocator, rostit după aflarea rezultatului, în care a recunoscut, totodată, dificultăţile cu care se confruntă. 

În centrul oraşului Buenos Aires, sute de susţinători ai lui Milei au claxonat şi au scandat sloganul său popular împotriva elitei politice - „Afară cu toţii” - în timp ce din difuzoare se auzea muzică rock. Unii oameni au aprins focuri de artificii pe măsură ce entuziasmul se răspândea.

„Am venit să sărbătorim acest triumf istoric. Sincer, sunt extaziat. Milei reprezintă schimbarea, în bine. Cu Massa nu am fi avut niciun viitor, viitorul nostru s-a întors”, a declarat Efrain Viveros, un student de 21 de ani din provincia Salta. 

Milei promite o terapie de şoc economică. Planurile sale includ închiderea băncii centrale, renunţarea la peso şi reducerea cheltuielilor, reforme potenţial dureroase, care au rezonat cu alegătorii supăraţi de starea de rău economic.

Când Javier Milei şi-a anunţat intrarea în politică în 2020, în încercarea de a „arunca în aer” sistemul, puţini au prezis că trei ani mai târziu economistul cu păr răvăşit şi fost expert TV ar putea ajunge la Preşedinţie. Acum a reuşit.

Milei a răbufnit împotriva „hoţilor” din elita politică, l-a lăudat pe gangsterul Al Capone pentru principiile sale în materie de piaţă liberă şi, în direct la televizor, a spart o pinata a băncii centrale, pe care o acuză că a contribuit la inflaţia de trei cifre din Argentina şi pe care intenţionează să o închidă.

În vârstă de 53 de ani, autoproclamat anarho-capitalist, Milei a câştigat duminică un tur de scrutin împotriva şefului peronist al economiei, Sergio Massa, poziţia sa combativă fiind un paratrăsnet pentru furia alegătorilor în faţa celei mai grave crize economice din ultimele decenii din ţară.

Milei, comparat cu Donald Trump

Stilul agresiv şi teatral al lui Milei - de la costume de supererou la mânuirea unei drujbe pentru a ilustra planurile sale de a reduce dimensiunea statului - i-a determinat pe unii să îl compare cu Donald Trump din Statele Unite sau cu Jair Bolsonaro din Brazilia. Dar el este un produs unic al Argentinei, unde o întreagă generaţie a crescut sub o economie aflată într-o stare de criză semipermanentă. Aceasta s-a acutizat în acest an, cu o inflaţie care se îndreaptă spre 150%, o monedă în scădere şi o sărăcie în creştere.

În acest context, Milei şi coaliţia sa La Libertad Avanza (n.r. - Libertatea înaintează) au înregistrat o creştere rapidă a sprijinului, în special în rândul tinerilor. Campania sa pe reţelele sociale a fost ajutată de glumele şi citatele sale colorate.

„El este schimbarea de care Argentina are nevoie”, a declarat Ayrton Ortiz, un alegător al lui Milei în vârstă de 28 de ani, la un miting din Buenos Aires înainte de alegeri.

Criticii lui Milei subliniază însă lipsa sa de experienţă în funcţii politice, aspectul său neîngrijit - în special părul răvăşit şi netuns, care i-a adus şi porecla de Perucă - şi tiradele sale pline de înjurături care i-au vizat pe rivali politici, dar şi pe Papă, care este argentinian de origine.

„Dacă Javier s-ar fi pieptănat îngrijit, dacă Javier nu s-ar fi enervat, l-ar fi invitat vreodată oamenii să vorbească?”, a declarat pentru Reuters, înainte de vot, Diana Mondino, economistă din echipa lui Milei, care va fi probabil ministrul său de Externe.

Milei a apărut la zeci de evenimente de campanie mânuind o drujbă ca un simbol nu foarte subtil al ajustărilor fiscale pe care intenţionează să le aplice sau purtând o bancnotă uriaşă de 100 de dolari cu chipul său pentru a-şi promova propunerea de a dolariza economia.

În SUA, comediantul John Oliver i-a dedicat un segment recent al emisiunii sale pentru a-l ironiza, în timp ce fostul prezentator Fox News Tucker Carlson a venit în Argentina pentru un interviu mai favorabil.

Milei însuşi îşi face un titlu de glorie din statutul său de nonconformist. El l-a atacat pe Papa Francisc spunând că este socialist, l-a ironizat pe regretatul simbol al fotbalului Diego Maradona şi a lăudat-o pe fostul premier britanic Margaret Thatcher, puţin iubită în Argentina, pentru rolul său în Războiul din 1982 din Insulele Falklands.

El are un cerc restrâns de confidenţi, între care sora sa Karina, în vârstă de 51 de ani, care a fost managerul său de campanie şi despre care Milei, care nu este căsătorit, a glumit la începutul acestui an că ar putea fi „prima sa doamnă”.

Milei și-a clonat câinele

Celălalt companion apropiat al său a fost câinele Conan, pentru care a plătit 50.000 de dolari pentru a fi clonat după ce a murit, în 2017.

El are acum, în afară de Conan, încă cinci câinii mastiff, progenituri ale lui Conan, iar pe patru dintre ei i-a botezat Murray, Milton, Robert şi Lucas, numiţi după economiştii liberali.

Milei susţine că a fost Conan, care l-ar fi contactat prin intermediul unui medium, cel care i-a dat misiunea de a fi preşedinte şi spune că patrupedele sale sunt „cei mai buni strategi din lume”.

Milei a avut sprijinul principalului bloc conservator al ţării, inclusiv al candidatei lor eliminate în primul tur, Patricia Bullrich. Acest lucru a ajutat la câştigarea unor alegători cheie din zona de mijloc, dar ar putea, pe de altă parte, să pună frână unora dintre planurile sale mai extreme.

„Din punct de vedere al logicii politice, sunt o greşeală, pentru că ceea ce am venit să fac este de fapt să elimin privilegiile politicienilor. Nu-mi pasă cine sunt rivalii mei pe buletinul de vot, îi voi învinge pe toţi”, a declarat Milei pentru Reuters într-un interviu acordat anul trecut, când ambiţiile sale prezidenţiale începeau să ia amploare. 

Milei este, de asemenea, în favoarea unor controale mai laxe asupra armelor de foc şi a unor reguli mai stricte privind avortul.

Juan Gonzalez, jurnalist şi autorul unei biografii despre Milei, „El Loco” (n.r. Nebunul), a declarat înaintea votului că preşedintele ales a stârnit entuziasm, dar este un pariu riscant, având în vedere inflaţia ridicată, datoriile de stat în creştere şi o recesiune iminentă.

„Este un lider instabil pentru o ţară instabilă”, a spus el.

Editor : B.C.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri