Cine este Jack Smith, procurorul despre care Trump spune că e „un nebun” și „un dezaxat”

Data actualizării: Data publicării:
portret jack smith
Într-un interviu pentru AP, Jack Smith și-a descris tranziția în carieră ca o părăsire a „locului de muncă visat, pentru unul mai bun”. Sursa foto: Profimedia Images

Jack Smith, procurorul care l-a pus sub acuzare de două ori pe Donald Trump, fostul președinte al SUA, în două anchete penale separate, nu este străin de cazurile cu miză mare, chiar dacă anchetele pe care le-a coordonat acum sunt o premieră, notează BBC.

Smith, acum în vârstă de 54 de ani, a fost numit de către Departamentul de Justiție al SUA să conducă cele două investigații care îl vizează pe Trump: dosarul în care fostul președinte american este acuzat de încercarea de răsturnare a rezultatelor alegerilor din 2020 și dosarul în care fostul președinte este acuzat de manipularea greșită a documentelor clasificate. În timp ce procurorul Merrick Garland l-a numit pe Jack Smith ca „alegerea potrivită pentru a finaliza aceste chestiuni într-o manieră egală și urgentă”, Donald Trump l-a descris ca fiind un „nebun, dezaxat” aflat în fruntea unei „vânători de vrăjitoare” îndreptată politic împotriva lui.

Cine este Jack Smith?

La fel ca Trump, Jack Smith este originar din New York. Este căsătorit cu o realizatoare de documentare premiată, Katy Chevigny, și au o fiică, Josie.

Referitor la viața personală, consideră că „entuziasmul și marea energie” sunt ingrediente cheie pentru o viață fericită. „La fel ca majoritatea oamenilor, cred, vreau să-mi dedic energiile pentru a face lumea și comunitatea mea un loc mai bun în care fiica mea să crească.”, citează washingtonpost.com.

A absolvit Facultatea de Drept de la Harvard și și-a început cariera în anul 1994, ca procuror asistent în biroul procurorului districtual din Manhattan.

În următorul deceniu, el a avansat în cadrul biroului procurorului american din Brooklyn, unde a urmărit bande violente, escroci și a anchetat cazuri publice de corupție.

Odată și-a petrecut un weekend întreg pe holul unui bloc de apartamente pentru a convinge o femeie să vină în boxa martorilor într-un caz de violență domestică, scrie Associated Press (AP).

Smith a fost, de asemenea, printre cei care au investigat atacul brutal al unor polițiști din New York asupra imigrantului haitian Abner Louima.

În 2008, Jack Smith a plecat la Haga, în Țările de Jos, unde a supravegheat investigațiile privind crimele de război în calitate de investigator junior la Curtea Penală Internațională. A revenit în SUA, la Departamentul de Justiție, doi ani mai târziu, ca șef al unității de integritate publică a departamentului, care urmărea infracțiuni federale, cum ar fi mita publică și frauda electorală.

Într-un interviu pentru AP din 2010, el și-a descris tranziția în carieră ca o părăsire a „locului de muncă visat pentru unul mai bun”.

Dar când a preluat conducerea, unitatea se recupera după un eșec al procurorului care și-a văzut o condamnare penală anulată de un judecător. Perioada lui Smith a început așadar cu închiderea unor investigații de lungă durată asupra membrilor Congresului care s-a lăsat fără acuzații, însă a continuat.

În timpul mandatului său, procurorii au introdus un dosar public de corupție împotriva fostului guvernator al Virginiei, Bob McDonnell, un republican, într-un caz anulat în unanimitate de Curtea Supremă a SUA în 2016.

Unitatea condusă de Smith l-a urmărit, de asemenea, pe fostul candidat democrat la vicepreședinție, John Edwards, dar un juriu l-a achitat pe domnul Edwards pentru un aspect și a fost blocat pentru altele și nu a mai fost judecat niciodată.

Donald Trump a profitat de aceste exemple pentru a argumenta că procurorul Smith a „distrus o mulțime de vieți”, indicând și implicarea sa într-un scandal fiscal din cauza țintirii unor grupuri conservatoare.

„Ceea ce a făcut este oribil”, spunea fostul președinte la momentul respectiv unui jurnalist. „Abuzul de putere este o conduită greșită a procurorului”.

Smith a avut, de asemenea, multe victorii notabile, inclusiv trimiterea fostului președinte al Adunării statului New York, Sheldon Silver, la închisoare pentru acuzații de corupție.
Acesta l-a condamnat și pe fostul congresman din Arizona, Rick Renzi, un republican, pentru corupție. Renzi a primit ulterior o grațiere prezidențială de la Trump.

În 2015, Smith a acceptat un post la parchetul federal din Nashville, Tennessee, pentru a putea fi mai aproape de familie. A plecat apoi în 2017 la o companie privată de îngrijire a sănătății, după ce a fost trecut cu vederea de administrația Trump pentru o numire permanentă.

Anul 2018 l-a prins din nou la Haga, unde a preluat un post de procuror șef pentru investigarea acuzațiilor de crime de război în conflictul din Kosovo din anii 1990.

Când i-a fost oferită slujba de consilier special la Washington, echipa sa se pregătea pentru procesul fostului președinte al Kosovo, Hashim Thaci, conform Times.

Deși dornic să se întoarcă la departamentul de justiție, acesta se recupera în acel moment după o intervenție chirurgicală la piciorul stâng, în urma unui accident de bicicletă și nu s-a întors în SUA până în ianuarie 2021.

Este cel puțin a doua accidentare majoră pe care a suferit-o în timp ce mergea cu bicicleta. În anii 2000, și-a fracturat pelvisul după ce a fost lovit de un camion, un incident despre care a susținut într-un interviu că a dus la mai multe ședințe de kinetoterapie.

Pe cât de pasionat este de jogging, pe atât de pasionat este și de ciclism. Smith a finalizat peste 100 de triatlonuri din 2002 încoace, reprezentând chiar și echipa SUA în competiția mondială de triatlon.

Prietenul și fostul său coleg, avocatul din New York, Moe Fodeman, l-a descris la CNN pe procurorul Jack Smith anul trecut ca fiind un triatlet extrem de pasionat și ca „unul dintre cei mai buni avocați pe care i-am văzut vreodată”.

Alți foști colegi au vorbit despre maniera neînfricată și proactivă a acestuia și mulți spun că eforturile lui Donald Trump de a-l calomnia vor deveni vorbe goale.

Editor : M.I.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri