Cine este autorul atacului cu 17 morţi din Florida: „Toată lumea a prezis că va face asta. Avea ieșiri ciudate”

Data actualizării: Data publicării:
nikolas cruz

Tânărul care a deschis focul într-un liceu din Florida, SUA, și a ucis cel puțin 17 persoane este un fost student al instituției de învățământ, care fusese exmatriculat pe motive disciplinare, conform şerifului din Broward County, Scott Israel, citat de New York Times.

Nikolas Cruz, în vârstă de 19 ani, era un fost elev al liceului Marjory Stoneman Douglas, din Parkland, care a fost exmatriculat din cauza comportamentului său. Foştii colegi de şcoală ai atacatorului au spus că „toată lumea a prezis” că ar putea „face ceva” asemănător cu ce s-a întâmplat miercuri după-amiază şi că unii dintre copii se temeau de el, scrie The Guardian, citat de News.ro.

Șeriful Israel a declarat că Cruz era înarmat cu cel puţin o puşcă. „Avea nenumărate încărcătoare. Avea un AR-15, nu ştiu dacă o avea şi pe a doua” a spus şeriful.

Dakota Mutchler, de 17 ani, a spus că era prieten cu atacatorul, dar că la un moment dat Cruz a început „să devină din ce în ce mai ciudat aşa că am tăiat orice legătură cu el”. Mutchler a spus că Cruz posta pe reţelele sociale despre uciderea animalelor şi vorbea despre arme şi antrenamente de tras la ţintă.

„Toată lumea din liceu care îl ştia, îl bănuia de lucruri de acest gen. Când cineva este exmatriculat, nu te aştepţi să se mai întoarcă. Dacă sunt exmatriculaţi, nu îi mai vezi. Dar bineînţeles, el s-a întors”, a spus Mutchler.

El a adăugat şi că s-a oprit din a vorbi cu suspectul după ce „a început să o urmărească pe o prietenă şi să o ameninţe”. Cruz era angajat la un magazin de lângă şcoală, a spus Mutchler.

Victoria Olvera, altă elevă în cadrul liceului a spus: „La început, era drăguţ. Dar mai târziu, s-a schimbat. Din punctul meu de vedere, se comporta exact ca un viitor atacator”.

Un alt elev al şcolii, care a vorbit cu CNN dar a ales să rămână anonim a spus: „Mulţi oameni spuneau că el o să fie. Toţi copiii glumeau ... spuneau despre el că el e cel care a dat-o în bară la şcoală, dar se pare că toată lumea a prezis ce s-a întâmplat. E o nebunie”.

Joshua Charo, un fost coleg în vârstă de 16 ani, a spus că singurul subiect despre care vorbea Cruz erau „armele, cuţitele şi vânătoarea”. El a adăugat: „Nu pot să spun că sunt şocat. Dacă ne uităm la trecutul lui, pare genul de copil care ar face aşa ceva”.

Prietenii lui Cruz au spus că vorbea foarte rar despre rudele lui. Cruz şi fratele lui au fost adoptaţi de când erau mici de Lynda şi Roger Cruz. Roger a murit acum 10 ani iar Lynda nu făcea faţă celor doi băieţi, a spus Barbara Kumbatovich, fosta ei cumnată. „A făcut tot ce a putut. Erau adoptaţi şi aveau probleme emoţionale”, a spus Barbara.

Kumbatovich consideră că Nikolas Cruz lua medicamente pentru a se lupta cu fragilitatea sa emoţională. „Lynda avea probleme cu Nikolas de câţiva ani”, a spus ea.

Charo, a declarat că Cruz fusese suspendat în trecut din cauza unor bătăi dar şi pentru că i-au fost găsite gloanţe în ghiozdan.

Jim Gard, profesor de matematică, şi-a amintit că administraţia şcolii a trimis un mail în care avertiza profesorii cu privire la Cruz.

„Ni s-a transmis spus anul trecut că el nu avea voie să intre în campus cu un ghiozdan în spate. Am avut probleme cu Cruz anul trecut fiindcă ameninţa elevii şi bănuiesc că de aceea a fost exmatriculat”, a spus Gard.

Drew Fairchild, un alt elev al liceului Stoneman Douglas, a urmat aceleaşi cursuri cu Cruz în primul său an la liceu. „Obişnuia să aibă ieşiri ciudate, începea să înjure profesorii din senin. Era un copil cu probleme” a spus Fairchild.

Un părinte al unui alt elev, Daniel, a spus că fiul său l-a avertizat cu privire la Cruz. „Dacă ar fi să aleg o persoană despre care ai putea spune că o să atace o şcoală, el ar fi”, îşi aminteşte John Crescitelii că i-as spus fiul său.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Georgescu, pus la pământ de un apropiat! Este cumplit ce făcea în tinereţe: 'Frustrat şi ne punea...
Digi FM
Adriana Bahmuțeanu, detalii despre banii lui Silviu Prigoană: „Dacă băieții mei erau majori, în trei zile...
Pro FM
Hailey Bieber neagă acuzațiile că ar fi ironizat-o pe Selena Gomez: „O poveste veche și obosită”
Film Now
Actorul care l-a impresionat pe Leonardo DiCaprio: "Era noul James Dean al televiziuni". Preferatul lui a...
Adevarul
Calitate medicală la jumătate de preț. Tara europeană unde românii se înghesuie să meargă la doctor: „I-a...
Newsweek
Casele de Pensii, obligate să dea sute de lei în plus pensionarilor cu grupe și condiții grele. Cum?
Digi FM
Pierce Brosnan: Următorul James Bond trebuie să fie britanic
Digi World
Secretul unui intestin fericit și al unei minți echilibrate. Fructele care pot scădea semnificativ riscul de...
Digi Animal World
Momentul când o cățelușă imploră ajutor după ce puiul ei a fost lovit de o mașină: „A fost prima dată când...
Film Now
Adevărul despre discuția aprinsă dintre Emma Stone și Margaret Qualley la Premiile Oscar 2025. Ce s-a...
UTV
Bianca Censori, din nou în centrul atenției! Apariție incendiară pe role în Italia