China vrea să organizeze o conferință Rusia-Ucraina, anunță Lavrov: „Îi împărtășim poziția”

Data actualizării: Data publicării:
Serghei Lavrov.
Serghei Lavrov. Foto: Profimedia Images

China ar putea organiza o conferinţă de pace la care să participe Rusia şi Ucraina, a declarat joi ministrul de externe rus Serghei Lavrov, citat de agenţia de presă RIA.

Potrivit lui Lavrov, o astfel de mişcare ar fi o continuare a eforturilor Beijingului de a rezolva criza ucraineană.

„Împărtăşim poziţia (Chinei) potrivit căreia trebuie abordate în primul rând cauzele fundamentale, iar interesele legale ale tuturor părţilor trebuie protejate, cu acorduri ulterioare bazate pe principiul securităţii egale şi indivizibile”, a declarat Lavrov în interviul pentru RIA, potrivit Reuters și Agerpres.

„Permiteţi-mi să subliniez încă o dată, aceasta presupune respectarea realităţilor de pe teren, ce reflectă voinţa oamenilor care trăiesc acolo”, a adăugat el.

Rusia a chemat în mod repetat la discuţii cu condiţia prealabilă ca Occidentul şi Kievul să-i recunoască câştigurile teritoriale în Ucraina. Kievul a respins aceste propuneri.

În interviu, Lavrov a criticat Statele Unite pentru ajutorul dat Ucrainei şi a spus că Washingtonul a devenit „complice la crimele regimului de la Kiev”.

Rusia priveşte furnizarea de către Occident Ucrainei de avioane F-16 ce pot fi dotate cu arme nucleare drept o „acţiune de semnal” a NATO în domeniul nuclear. „Ei încearcă să ne spună că Statele Unite şi NATO nu se vor da în lături de la nimic în Ucraina”, a spus ministrul de externe rus.

„Cu toate acestea, sperăm că exerciţiile ruso-belaruse privind folosirea de arme nucleare non-strategice, ce sunt acum în desfăşurare, să îi trezească oarecum la realitate pe oponenţii noştri, reamintindu-le despre consecinţele catastrofale ale escaladării nucleare suplimentare”, a afirmat Lavrov.

În acest context, el a mai spus că Rusia ar putea lua măsuri în zona descurajării nucleare dacă Statele Unite vor desfăşura rachete cu rază scurtă şi medie în Europa şi Asia.

În ce priveşte Orientul Mijlociu, Lavrov a declarat că şi acolo Statele Unite „alimentează flăcările conflictului”.

Editor : I.C

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce a apărut la mormântul lui Prigoană, imediat după înmormântarea omului de afaceri. Detaliul care s-a...
Digi FM
Cu ce se ocupă, de fapt, Dragoș Moștenescu, Costel din „La bloc”, în Anglia. Emil Mitrache l-a dat de gol...
Pro FM
Delia, reacție acidă după ce Andreea Bănică a fost criticată pentru aparițiile provocatoare: „Mi se stânge...
Film Now
Cum a reacționat fostul soț al lui Megan Fox, după ce actrița a anunțat că e însărcinată: “A aflat înainte de...
Adevarul
Eugen Ionesco și absurdul din Diaspora înainte de ’89: condamnat în România, sărac în Franța
Newsweek
Pensionarii cu această pensie NU plătesc facturi la căldură timp de 6 luni. Care sunt condițiile?
Digi FM
Laura Cosoi, detalii neștiute despre viața de familie și cele 4 fetițe: "Aida a apărut într-o perioadă cruntă...
Echipa națională de fotbal a României. Foto- Facebook
Interes ridicat pentru meciul România-Cipru de luni. Câte bilete s-au vândut până acum
Digi Animal World
Reacția unei femei când soțul ei a venit acasă cu un câine, în ciuda entuziasmului copiilor: „A spus că e...
Film Now
Trailerul pentru cel mai așteptat film din 2025, 14 milioane de vizualizări în 19 ore. Buget fenomenal...
UTV
Anca Dinicu a devenit mamica! Actrita a dezvaluit numele bebelusului