"China nu pune gaz pe foc". Beijingul dă asigurări Ucrainei că nu vinde arme letale Rusiei

Data publicării:
Vladimir Putin meets Chinese president Xi Jinping in March 2023
Liderul Chinei Xi Jinping și Vladimir Putin, președintele Rusiei. Foto: Profimedia Images

Ministrul de Externe al Chinei, Wang Yi, l-a asigurat pe omologul său ucrainean Dmitro Kuleba că Beijingul "nu vinde arme letale" Rusiei, a anunţat duminică seara diplomaţia chineză, informează AFP. În pofida conflictului, China rămâne un partener comercial şi diplomatic foarte important al Rusiei, cele două ţări având ambiţia comuna de a contracara influenţa occidentală pe scena internaţională.

Totuși, în afară de acest sprijin economic, gigantul asiatic a fost suspectat uneori, inclusiv de partea americană, că furnizează armatei ruse angajate în lupte în Ucraina material, echipamente militare şi chiar arme. Acuzaţii dezminţite mereu în mod ferm de Beijing.

China "continuă să insiste pentru negocieri de pace şi nu pune gaz pe foc", i-a spus Wang Yi lui Dmitro Kuleba, în timpul unei întrevederi sâmbătă, la Munchen, în marja Conferinţei de Securitate.

Beijingul "nu profită (de situaţie) pentru a obține profit şi nu vinde arme letale în zone de conflict sau părţilor aflate în conflict", a subliniat ministrul chinez, potrivit unui comunicat publicat duminică seara de diplomaţia chineză.

China este criticată de Occident în dosarul ucrainean, pentru că, în pofida faptului că ea a îndemnat la respectarea integrităţii teritoriale a tuturor ţărilor, inclusiv a Ucrainei, ea nu a condamnat niciodată în mod public Rusia.

Beijingul caută de asemenea să se poziţioneze drept parte neutră în război.

"Indiferent de evoluţia situaţiei internaţionale, Beijingul speră că relaţiile China-Ucraina se vor dezvolta normal şi vor continua să fie profitabile ambelor popoare", a declarat Wang Yi în faţa interlocutorului său.

"Vom continua să jucăm un rol constructiv, pentru a pune capăt războiului şi a restabili pacea cât mai repede. Chiar dacă nu subzistă decât un licăr de speranţă pentru pace, China nu îşi va abandona eforturile", a subliniat el.

Beijingul îndeamnă regulat la o la reglementare politică a conflictului. Emisarul său pentru problema ucraineană, diplomatul Li Hui, a subliniat anul trecut rolul nefast, în opinia lui, al ajutorului militar occidental pentru Ucraina.

"Dacă vrem cu adevărat să oprim războiul, să salvăm vieţi să obţinem pacea, nu trebuie să trimitem arme pe câmpul de luptă", a denunţat diplomatul.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce consumi când mănânci pufuleți. Nimeni nu s-ar fi gândit la asta! Dragoș Pătraru: ”Ei conțin, de fapt...
Digi FM
Văduva lui Silviu Prigoană, primele declarații legate de copiii Adrianei Bahmuțeanu: Sunt foarte afectați. Nu...
Pro FM
Ariana Grande, imaginile care au stârnit îngrijorare printre fani: „De ce se înfometează atât de tare?”...
Film Now
Billy Bob Thornton, alături de Connie, cea de-a șasea lui soție, la premiera „Landman”. Sunt căsătoriți de 20...
Adevarul
Putea fi salvat adolescentul care a murit așteptând o ambulanța? Chirurg pediatru: „Nu mai e de competența...
Newsweek
Ministrul Muncii anunță creștere de pensie spectaculoasă pentru unii pensionari. La ce să fie atenți
Digi FM
Ce face acum Adrian Țuțu, primul câștigător "Românii au talent", la 13 ani de când lua premiul de 120.000 de...
Birchall, Diaconescu, Georgescu
Alegeri prezidențiale 2024: Cristian Diaconescu, Ana Birchall și Călin Georgescu, independenții care pot...
Digi Animal World
Reacția unei femei când soțul ei a venit acasă cu un câine, în ciuda entuziasmului copiilor: „A spus că e...
Film Now
Jason Statham, poze rare cu frumoasa lui logodnică și cu cei doi copii. Vacanță de vis pe iaht, amintiri de...
UTV
Anca Dinicu a devenit mamica! Actrita a dezvaluit numele bebelusului