China este acuzată că îi sterilizează forțat pe uigurii din Xinjiang. SUA: Partidul Comunist să înceteze aceste abuzuri dezumanizante

Data publicării:
uiguri china xinjiang
Foto: Getty Images

Comunitatea uigură din regiunea Xinjiang, din China, este vizată de o politică agresivă de control al populației și sterilizare forțată în cadrul „unei strategii mai vaste de dominaţie etno-rasială” a guvernului de la Beijing, se arată într-un studiu publicat luni şi citat de AFP și Agerpres.

China pare să utilizeze controlul coercitiv al naşterilor în Xinjiang în cadrul „unei strategii mai vaste de dominaţie etno-rasială”, scrie Adrian Zenz, în raportul publicat de Fundaţia Jamestown cu sediul la Washington. Această organizaţie americană, fondată în 1984, are ca obiectiv „informarea şi educarea decidenţilor politici” şi susţine că a „contribuit direct la căderea comunismului” în Europa şi în Uniunea Sovietică, notează AFP.

Uigurii, în principal musulmani şi vorbind în mare parte o limbă de origine turcică, sunt unul din cele 56 de grupuri etnice din ţară. Ei reprezintă ceva mai puţin de jumătate din cele 25 de milioane de persoane care trăiesc în Xinjiang, un imens teritoriu semideşertic din nord-vestul Chinei, vizat mult timp de atentate sângeroase, care au fost atribuite separatiştilor şi islamiştilor de către Beijing.

SUA au lansat un apel Beijingului să „înceteze imediat” orice „abuzuri dezumanizante”. Administrația de la Washington, alte cancelarii occidentale şi numeroase organizaţii pentru drepturile omului acuză China pentru internarea în regiune a cel puţin un milion de musulmani în ceea occidentalii numesc tabere de reeducare politică.

„Îndemnăm Partidul Comunist Chinez (PCC) să înceteze imediat aceste practici oribile şi cerem tuturor ţărilor să se alăture State Unite pentru a solicita să se pună capăt acestor abuzuri dezumanizante”, a reacţionat la rândul său şeful diplomaţiei americane Mike Pompeo. Potrivit lui Pompeo, „dezvăluirile şocante ale cercetătorului german Adrian Zenz sunt într-o tristă concordanţă cu atitudinea de decenii a PCC, care demonstrează o desconsiderare absolută a caracterului sacru al vieţii şi demnităţii umane”.

China dezminte această cifră şi susţine că este vorba de centre de formare profesională, destinate să ajute populaţia să-şi găsească de muncă şi astfel a o îndepărta de extremism şi terorism. Uigurii ar fi, de asemenea, supuşi sterilizării forțate, afirmă Adrian Zenz, un cercetător german care a redactat deja mai multe rapoarte despre politicile autorităţilor chineze în Xinjiang.

În cele două zone mari ale regiunii unde uigurii sunt majoritari, numărul naşterilor ar fi scăzut drastic din 2016, afirmă Zenz, care spune că se bazează în studiul său pe documente administrative chineze şi interviuri cu femei din Xinjiang. Unele dintre acestea au declarat că au fost forţate să se sterilizeze, sub pedeapsa de a fi trimise în taberele de reeducare, potrivit studiului menţionat. Altele au fost constrânse să folosească măsuri contraceptive precum steriletul, se arată în acest text. 

Întrebat referitor la raport, un purtător de cuvânt al diplomaţiei chineze, Zhao Lijian, a respins luni acuzaţiile, asigurând că ele sunt „fără temei” şi că Xinjiang este o regiune „stabilă şi armonioasă”.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Amazon s-a dus la Ilie Bolojan și a cerut trei lucruri banal de complicate pentru România de 35 de ani...
Digi FM
"Doamne, ce scârbos!" Cadoul neobișnuit pe care Selena Gomez l-a primit de la logodnicul ei i-a dezgustat pe...
Pro FM
Sylvia Sîrbu, viața la ani buni după trupa ASIA și divorțul de Andrei Ștefănescu. Cu ce se ocupă: Am 3...
Film Now
Salma Hayek a publicat poze din anii '90, în care apare fără haine, și a stârnit reacții cu nemiluita. 1,3...
Adevarul
Ucraina riscă să intre pe nisipuri mișcătoare. Ce semnificație au mesajele contradictorii ale administrației...
Newsweek
7.500.000$, pregătirea unui pilot de vânătoare. Mai scump decât greutatea lui în aur
Digi FM
"Doamne, ce scârbos!" Cadoul neobișnuit pe care Selena Gomez l-a primit de la logodnicul ei i-a dezgustat pe...
Digi World
Cum s-a schimbat corpul unui bărbat care a mâncat câte 30 de ouă pe zi timp de o lună. Rezultatele...
Digi Animal World
Momentul emoționant în care un câine află că stăpâna sa este însărcinată. Imaginile inedite fac furori pe Tik...
Film Now
Cum arată viața lui Richard Gere de când s-a mutat în Spania. Soția lui a făcut publice imagini rare pe...
UTV
Reacția lui Alexandru Ciucu după dezvăluirile Alinei Sorescu despre mariajul lor. „Nu înțeleg de ce trebuie...