China a testat un oraș de 4,7 milioane de oameni după apariția unui singur caz de coronavirus

Data publicării:
coronavirus China, oameni în regiunea Wuhan
Pentru ca toți cei 11 milioane de locuitori să fie testați, autoritățile au amenajat deja 5.000 de centre de testare. Foto: GettyImages

China a recurs din nou la testarea în masă într-un oraș din provincia Xinjiang, după apariția unui caz de coronavirus.

Aproximativ 4,7 milioane de oameni sunt testați, iar până acum au fost descoperite 138 de cazuri asimptomatice, informează BBC.

China a reușit să reducă numărul cazurilor la nivel național, însă continuă să apară noi focare regionale.

Provincia Xinjiang este locuită în principal de uiguri, o minoritatea musulmană despre care organizațiile umanitare atrag atenția că este persecutată de guvernul de la Beijing.

Școlile din Kashgar au fost închise și locuitorii nu pot părăși orașul fără să dețină un test negativ de coronavirus.

Primul caz din Kashgar a fost o femeie asimptomatică care lucra într-o fabrică de confecții din Shufu, la periferia Kashgar.

Femeia, despre care s-a aflat că este infectată după "o testare de rutină", a fost primul caz de coronavirus depistat în China continentală în ultimele 10 zile.

Testarea în masă, pornită sâmbătă, a mai descoperit până acum alte 137 de cazuri asimptomatice.

Cazurile asimptomatice nu sunt adăugate de China la totalul infecțiile depistate. Până acum în China au existat 85.810 bolnavi și 4.634 de morți.

Peste 2,8 milioane de teste au fost realizate în Kashgar până duminică după-amiază, iar restul vor fi terminate în următoarele două zile, potrivit oficialilor locali.

Provincia Xinjiang găzduiește o rețea de centre de detenție, pe care China le prezintă ca fiind de "reeducare". Cu toate acestea, grupurile pentru drepturile omului le consideră o modalitate de a suprima cultura, limba și identitatea minorității musulmane.

Viața a revenit la normal în mare parte din China, însă continuă să apară mici focare de coronavirus și autoritățile acționează cu testări în masă. La începutul lunii octombrie, întreaga populație a orașului Qingdao, de nouă milioane de oameni, a fost testată. Totodată, întreaga populație de 11 milioane de oameni a orașului Wuhan, locul unde noul coronavirus a fost depistat prima dată, a fost testată în mai.

Editor : V.M.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri