Un bărbat, care a postat mesaje „înfricoșătoare” pe rețelele de socializare prin care amenința că o va ucide pe celebra scriitoare a seriei Harry Potter, JK Rowling, dar și la adresa fostului deputat Rosie Duffield, a fost condamnat, scrie BBC.
Glenn Mullen, în vârstă de 31 de ani, a făcut publice clipuri audio în gaelică în care amenința că o va ucide pe scriitoare „cu un ciocan mare” și a spus că „merge să o întâlnească pe Rosie Duffield la bar cu o armă mare”.
Mullen, din Clyde Road, Manchester, a fost identificat drept autorul clipurilor postate de către o revistă online, la scurt timp după ce acestea au fost postate pe site-ul de socializare X în ianuarie 2023.
Bărbatul a recunoscut acuzațiile și a primit două pedepse cu suspendare.
Magistratul Paul Goldspring a spus că acțiunile lui Mullen fac parte dintr-un „fenomen modern” prin care mulți oameni „se ascund în spatele unei tastaturi pentru a amenința, abuza sau hărțui public alte persoane”.
Mullen a fost condamnat la opt săptămâni de închisoare cu suspendare. De asemenea, el trebuie să facă 150 de ore de muncă în folosul comunității și a fost obligat să plătească cheltuieli de judecată de 85 de lire sterline.
Editor : A.P.