News Alert UPDATE Cel puțin 4 morți și zeci de răniți, după ce un tren a deraiat în Germania (FOTO&VIDEO)

Data actualizării: Data publicării:
Cel puțin trei morți și zeci de răniți, după ce un tren a deraiat în Germania
Cel puțin trei morți și zeci de răniți, după ce un tren a deraiat în Germania. Foto: Twitter

ACTUALIZARE 18:45 Cel puţin patru persoane şi-au pierdut viaţa şi alte treizeci au fost rănite vineri în Germania, după ce un tren regional a deraiat la scurt timp după plecarea din staţiunea montană Garmisch-Partenkirchen în Alpii bavarezi.

Accidentul s-a petrecut nu departe de locul în care va avea loc la sfârşitul lunii summitul liderilor G7, informează AFP.

Un oficial local a declarat pentru agenția de presă germană dpa că cel puțin 60 de persoane au fost rănite, dintre care aproximativ 16 grav, scrie Deutsche Welle.

Trenul, care călătorea către Munchen, era aglomerat în momentul accidentului, a menţionat un purtător de cuvânt al poliţiei, conform Reuters.

Potrivit ziarului regional Munchener Merkur, în tren se aflau mai mulţi elevi când s-a produs deraierea, la nord de staţiunea de schi Garmisch-Partenkirchen, în apropierea localităţii Burgrain.

Câteva vagoane s-au răsturnat şi au căzut de pe terasament.

La faţa locului a fost lansată o amplă operaţiune de salvare şi calea ferată a fost complet închisă.

Nu s-a stabilit deocamdată cum s-a produs acest accident.

 

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Editor : I.C

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Amazon s-a dus la Ilie Bolojan și a cerut trei lucruri banal de complicate pentru România de 35 de ani...
Digi FM
"Doamne, ce scârbos!" Cadoul neobișnuit pe care Selena Gomez l-a primit de la logodnicul ei i-a dezgustat pe...
Pro FM
Sylvia Sîrbu, viața la ani buni după trupa ASIA și divorțul de Andrei Ștefănescu. Cu ce se ocupă: Am 3...
Film Now
Salma Hayek a publicat poze din anii '90, în care apare fără haine, și a stârnit reacții cu nemiluita. 1,3...
Adevarul
Ucraina riscă să intre pe nisipuri mișcătoare. Ce semnificație au mesajele contradictorii ale administrației...
Newsweek
7.500.000$, pregătirea unui pilot de vânătoare. Mai scump decât greutatea lui în aur
Digi FM
"Doamne, ce scârbos!" Cadoul neobișnuit pe care Selena Gomez l-a primit de la logodnicul ei i-a dezgustat pe...
Digi World
Cum s-a schimbat corpul unui bărbat care a mâncat câte 30 de ouă pe zi timp de o lună. Rezultatele...
Digi Animal World
Momentul emoționant în care un câine află că stăpâna sa este însărcinată. Imaginile inedite fac furori pe Tik...
Film Now
Cum arată viața lui Richard Gere de când s-a mutat în Spania. Soția lui a făcut publice imagini rare pe...
UTV
Reacția lui Alexandru Ciucu după dezvăluirile Alinei Sorescu despre mariajul lor. „Nu înțeleg de ce trebuie...