Cel mai mare mister din istoria aviației. Oamenii care, de 10 ani, încearcă să afle ce s-a întâmplat cu zborul MH370

Data actualizării: Data publicării:
avion malaezia airlines in zbor
Foto: Greg Wood - Pool/Getty Images

De aproape 10 ani, Jiang Hui a încercat să afle de ce avionul care o aducea pe mama lui înapoi din vacanța în Malaezia a dispărut fără urmă. Mama lui Jiang, Jiang Cuiyun, era una dintre cele 239 de persoane aflate la bordul avionului Malaysia Airlines 370 când acesta a deviat de la ruta programată, Kuala Lumpur-Beijing, și a dispărut deasupra Oceanului Indian, pe 8 martie 2014, relatează CNN.

Până în prezent, soarta zborului MH370 rămâne unul dintre cele mai mari mistere din istoria aviației, iar Jiang nu a renunțat la încercarea de a afla ce s-a întâmplat.

Luni, un tribunal chinez va începe să examineze cererile de despăgubire pentru familiile pasagerilor cursei MH370, care spun că dezastrul nu numai că i-a lăsat fără cei dragi, dar pe unii i-a băgat și în dificultăți financiare.

„După aproape 10 ani, membrii familiei nu au primit scuze și niciun ban drept compensație”, a spus Jiang, în vârstă de 50 de ani, pentru CNN.

„De fapt, starea mea de spirit este foarte complicată acum. Există atât un sentiment de ușurare, cât și un sentiment profund de neputință”, spune el.

Jiang dă în judecată Maylasia Airlines, compania de asigurare, Boeing și producătorul motorului avionului - companii despre care consideră că ar trebui să fie făcute responsabile, conform legislației chineze, pentru daunele produse în timpul transportului. Cererile sale includ despăgubiri, scuze oficiale și reluarea asistenței psihologice pentru membrii familiei, precum și crearea unui fond pentru continuarea căutărilor epavei avionului.

Aproximativ 40 de familii chineze au dat aceste companii în judecată pentru motive diferite, dar care se suprapun în mare parte, audierile fiind așteptate să dureze până pe 5 decembrie, a spus Jiang. Propriul său caz va fi audiat vineri.

Dintre cele peste 200 de persoane aflate la bordul avionului, 153 erau cetățeni chinezi.

„Lipsa completă de căi de atac din ultimul deceniu a făcut viețile noastre mai dureroase”, a spus Jiang.

Într-o declarație pentru CNN, Boeing a spus: „Gândurile noastre continuă să meargă la cei care se aflau la bordul MH370 și la cei dragi”.

CNN a contactat și Malaysia Airlines, Allianz și Rolls-Royce pentru comentarii, dar nu a primit răspuns.

Nu este clar ce putere executorie are justiția chinză, dacă decide în favoarea lui Jiang și a celorlalți reclamanți. Toți acuzații sunt companii internaționale cu sediul în afara Chinei, deși Malaysia Airlines, Boeing și Roll-Royce au birouri în China.

Cazuri similare introduse în Statele Unite de familiile victimelor au fost respinse pe motiv că aceste procese ar trebui să fie tratate de sistemul juridic din Malaezia.

În această țară, doi băieți care și-au pierdut tatăl în avionul misterios au dat în judecată Malaysia Airlines pentru încălcarea contractului și guvernul malaezian pentru neglijență în 2014. Cazul a fost soluționat în afara instanței, în anul următor.

În China, familiile care au semnat un acord de înțelegere cu Malaysian Airlines au primit despăgubiri de 2,5 milioane de yuani (350.000 de dolari). Doar câteva zeci de familii chineze au semnat inițial, dar de-a lungul anilor mai multe au optat pentru a ajunge la o înțelegere.

Acum, doar aproximativ 40 de familii nu au încheiat înțelegeri, potrivit lui Jiang, care a spus că au refuzat să semneze acordul, deoarece acesta anula toată responsabilitatea companiei aeriene și a guvernului malaezian.

Trei ani de izolare din cauza Covid-19 și alte măsuri stricte au făcut ravagii în economia chineză, iar multe familii au dificultăți financiare.

„În lunga noastră călătorie în căutarea adevărului, multe familii au ajuns într-o situație dificilă. Au încheiat înțelegeri ca ultimă soluție pentru a-și asigura traiul. Dar scopul nostru final rămâne același – să găsim avionul și pe cei dragi”, spune Jiang.

Un raport din 2018 al autorităților malaeziene a concluzionat că echipa de anchetă „nu a putut determina cauza reală a dispariției MH370”.

Interferența sau eroarea umană au fost mai probabil cauza dispariției avionului, mai degrabă decât o defecțiune a aeronavei sau a sistemului, arată raportul.

Lipsa dovezilor concludente a condus la diverse teorii și speculații cu privire la ceea ce s-a întâmplat cu avionul, iar Jiang a spus că unii membri ai familiilor încă mai cred că cei dragi sunt în viață. El spune că își păstrează mintea deschisă și va accepta orice rezultat, atâta timp cât există dovezi.

Deși avionul nu a fost găsit niciodată, aparente bucăți de epavă au ajuns pe insulele din sudul Oceanului Indian și pe țărmurile Africii, sugerând că avionul s-a rupt.

Editor : Monica Bonea

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Liviu Dragnea, “trădarea” supremă față de PSD: “Presă plătită îl apără pe Ciolacu în cazul Nordis!”
Digi FM
Motivul pentru care Fuego nu s-a căsătorit până la 48 de ani: “Când ajungem în camera noastră, suntem niște...
Pro FM
Cheryl Cole, solista care l-a făcut tată pe Liam Payne, îndurerată la înmormântarea cântărețului. Mesajul din...
Film Now
Selena Gomez dezvăluie cel mai bun sfat pe care l-a primit de la o femeie: „Chiar funcționează!”
Adevarul
Americanii care vor să fugă de Trump și-au găsit refugiu în Sardinia. Orașul în care o casă costă 1 euro
Newsweek
Pensie mai mare la Mica Recalculare cu o condiție. De unde poate fi luat documentul?
Digi FM
Denis Drăguș, împăcare neașteptată cu familia sa, cu care nu mai vorbise de cinci ani. Tatăl atacantului: „Am...
Tor-M2
Rusia a trimis sisteme antiaeriene Tor-M2 în Belarus. „Un exemplu clar al cooperării noastre fructuoase”
Digi Animal World
Un bărbat s-a deghizat în crocodil și a încercat să-i atragă atenția unui aligator adevărat. Imaginile sunt...
Film Now
Joaquin Phoenix, gesturi atente și priviri pline de iubire pentru soția lui, Rooney Mara. Discreți și...
UTV
One Direction, reuniti pentru a-l conduce pe ultimul drum pe Liam Payne. Imagini emotionante de la...