Cehia: Sute de mii de găini vor fi eutanasiate, după ce a fost detectat cel mai mare focar de gripă aviară de până acum

Data publicării:
gaina gripa aviara
Gripa aviară a fost raportată vinerea trecută la o fermă situată la 150 de kilometri de capitala Praga. Foto: Profimedia

Veterinarii din Cehia au început operaţiunile de eutanasiere a 220.000 de găini la o fermă din vestul ţării, unde săptămâna trecută a fost detectată gripa aviară, acesta fiind cel mai mare focar de până acum, transmite Reuters.

Gripa aviară a fost raportată vinerea trecută la o fermă situată la 150 de kilometri de capitala Praga, care putea găzdui până la 750.000 de găini, după creşterea numărului de decese în una din cele trei hale.

Marţi, Autoritatea sanitară veterinară din Cehia (SVS) a precizat că gripa aviară a fost detectată doar în una din cele trei hale, celelalte găini putând fi salvate.

"Trebuie eutanasiate toate găinile din acea hală", a declarat Petr Majer, purtător de cuvânt al SVS.

Gripa aviară este o boală virală foarte contagioasă, care apare în principal la păsările de curte şi la păsările de apă sălbatice, aminteşte Agerpres.

Virusurile gripei aviare sunt virusuri cu patogenitate ridicată sau scăzută (HPAI, respectiv LPAI) în funcţie de caracteristica moleculară a virusului şi de capacitatea acestuia de a provoca boli şi mortalitate la pui.

În mod normal, gripa aviară începe să se manifeste toamna, virusul fiind transportat de păsările sălbatice migratoare care vin din Asia în Europa. Ţările care descoperă boli animale periculoase precum pesta porcină africană sau gripa aviară înalt patogenă trebuie să avertizeze imediat Organizaţia Mondială pentru Sănătate Animală (OIE) şi să trimită regulat rapoarte de evoluţie.

Editor : Loredana Bancăș

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Amazon s-a dus la Ilie Bolojan și a cerut trei lucruri banal de complicate pentru România de 35 de ani...
Digi FM
"Doamne, ce scârbos!" Cadoul neobișnuit pe care Selena Gomez l-a primit de la logodnicul ei i-a dezgustat pe...
Pro FM
Sylvia Sîrbu, viața la ani buni după trupa ASIA și divorțul de Andrei Ștefănescu. Cu ce se ocupă: Am 3...
Film Now
Salma Hayek a publicat poze din anii '90, în care apare fără haine, și a stârnit reacții cu nemiluita. 1,3...
Adevarul
Ucraina riscă să intre pe nisipuri mișcătoare. Ce semnificație au mesajele contradictorii ale administrației...
Newsweek
7.500.000$, pregătirea unui pilot de vânătoare. Mai scump decât greutatea lui în aur
Digi FM
"Doamne, ce scârbos!" Cadoul neobișnuit pe care Selena Gomez l-a primit de la logodnicul ei i-a dezgustat pe...
Digi World
Cum s-a schimbat corpul unui bărbat care a mâncat câte 30 de ouă pe zi timp de o lună. Rezultatele...
Digi Animal World
Momentul emoționant în care un câine află că stăpâna sa este însărcinată. Imaginile inedite fac furori pe Tik...
Film Now
Cum arată viața lui Richard Gere de când s-a mutat în Spania. Soția lui a făcut publice imagini rare pe...
UTV
Reacția lui Alexandru Ciucu după dezvăluirile Alinei Sorescu despre mariajul lor. „Nu înțeleg de ce trebuie...