Cehia a revizuit condițiile pentru intrarea în țară a celor care vin din România

Data publicării:
pasageri cu masti si bagaje in aeroport
Cehia a introdus România pe lista țărilor cu risc mediu de infectare și a fost eliminată carantină. Foto: INQUAM Photos/ Octav Ganea

Autoritățile din Cehia au revizuit condițiile de intrare pe teritoriul lor pentru persoanele care sosesc din România și au inclus țara noastră în categoria statelor cu risc mediu de infectare, ceea ce înseamnă că a fost eliminată carantina. În plus, testarea după cinci zile de la intrarea în Cehia nu mai este obligatorie. Potrivit Ministerului Afacerilor Externe (MAE), măsurile au intrat în vigoare de luni.

MAE anunță că principalele modificări vizează eliminarea obligativității carantinării și a celei de-a doua testări în termen de 5 zile de la sosirea în Cehia.

Astfel, începând de luni, 24 mai, persoanele care sosesc din România pot intra pe teritoriul Cehiei în următoarele condiții:

1. completării, anterior sosirii în Cehia, a Formularului Electronic de Localizare (Public Health Passenger Locator Form) disponibil la adresa www.prijezdovyformular.cz

2. prezentării la intrarea pe teritoriul ceh a rezultatului negativ al unui test molecular tip PCR efectuat cu maximum 72 de ore înainte sau a unui test antigen efectuat cu cel mult 24 de ore anterior plecării spre Cehia

3. purtării unei măști respiratorii FFP2 sau echivalent sau o mască chirurgicală de unică folosință în afara domiciliului, pentru o perioadă de 14 zile de la sosirea în Cehia.

Totodată, persoanele care sosesc din România și tranzitează teritoriul ceh în maximum 12 ore sunt exceptate de la obligațiile completării Formularului Electronic de Localizare și prezentării rezultatului negativ al testării pentru COVID-19 la intrarea pe teritoriul ceh. Rămâne obligatorie purtarea unei măști respiratorii FFP2 sau echivalent în locurile publice.

MAE subliniază că, în continuare, nu sunt permise călătoriile în Cehia în scop turistic, relatează Mediafax.

Rămâne în vigoare obligativitatea studenților, elevilor și lucrătorilor de a prezenta unității de învățământ, respectiv angajatorului rezultatul negativ al unui test înainte de începerea activității.

Editor : A.A.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Amazon s-a dus la Ilie Bolojan și a cerut trei lucruri banal de complicate pentru România de 35 de ani...
Digi FM
"Doamne, ce scârbos!" Cadoul neobișnuit pe care Selena Gomez l-a primit de la logodnicul ei i-a dezgustat pe...
Pro FM
Sylvia Sîrbu, viața la ani buni după trupa ASIA și divorțul de Andrei Ștefănescu. Cu ce se ocupă: Am 3...
Film Now
Salma Hayek a publicat poze din anii '90, în care apare fără haine, și a stârnit reacții cu nemiluita. 1,3...
Adevarul
Ucraina riscă să intre pe nisipuri mișcătoare. Ce semnificație au mesajele contradictorii ale administrației...
Newsweek
Cu ce bani ieși la pensie în funcție de salariul pe care îl ai? Pensionarii pierd mii de lei
Digi FM
"Doamne, ce scârbos!" Cadoul neobișnuit pe care Selena Gomez l-a primit de la logodnicul ei i-a dezgustat pe...
Digi World
Cum s-a schimbat corpul unui bărbat care a mâncat câte 30 de ouă pe zi timp de o lună. Rezultatele...
Digi Animal World
Momentul emoționant în care un câine află că stăpâna sa este însărcinată. Imaginile inedite fac furori pe Tik...
Film Now
Cum arată viața lui Richard Gere de când s-a mutat în Spania. Soția lui a făcut publice imagini rare pe...
UTV
Reacția lui Alexandru Ciucu după dezvăluirile Alinei Sorescu despre mariajul lor. „Nu înțeleg de ce trebuie...