India se pregăteşte să devanseze Marea Britanie şi Franţa pentru a deveni, în 2018, cea de a cincea economie a lumii, potrivit un studiu publicat marţi de institutul londonez Centre for Economics and Business Research (CEBR).
În condiţiile în care în prezent se situează pe locul 7 în topul marilor economii ale lumii, India va urca până pe locul cinci în anul 2018 pentru ca în 2032 să ajungă pe poziţia a treia, afirmă CEBR. Ascensiunea Indiei face parte dintr-o tendinţă mai largă care, în următorii 15 ani, ar urma să se traducă printr-o dominaţie a ţărilor asiatice în topul celor mai importante economii ale planetei, transmite AFP, potrivit Agerpres.
„În pofida unor eşecuri temporare, economia Indiei a ajuns din urmă economiile Franţei şi Marii Britanii, iar în 2018 le va depăşi pentru a deveni a cincea putere economică mondială calculată în dolari", a declarat vicepreşedintele CEBR, Douglas McWilliams.
Acesta a apreciat că ritmul de creştere a Indiei a fost frânat de restricţiile privind circulaţia bancnotelor cu valoare mare, precum şi de o nouă taxă pe vânzări. Ritmul de creştere a coborât la 5,7% în al doilea trimestru, pentru a reveni la un avans de 6,3% în trimestrul al treilea.
La nivel general, studiul CEBR oferă o imagine optimistă asupra economiei globale, care în 2018 va fi stimulată de preţurile reduse la energie şi revoluţia digitală.
CEBR adaugă că SUA, prima economie a planetei, ar urma să fie depăşită de China în anul 2032.
„Pentru că impactul preşedintelui Trump asupra comerţului a fost mai puţin sever decât ne aşteptam, SUA va păstra titlul de cea mai mare economie a lumii un an mai mult decât preconizam în precedentul raport", subliniază analiştii CEBRD.
În ceea ce priveşte Europa, analiştii CEBR susţin că Marea Britanie va fi devansată de Franţa în următorii ani, dar, având în vedere că efectele Brexit-ului asupra economiei britanice vor fi mai puţin grave decât se preconiza, Marea Britanie va reveni în faţa Franţei în 2020.
În schimb, Rusia este vulnerabilă la preţul scăzut al petrolului şi mult prea dependentă pe sectorul energiei şi în consecinţă ar urma să coboare pe locul 17 în topul marilor economii ale lumii până în 2032, de pe poziţia 11 pe care o ocupă în prezent.