Ce s-a întâmplat pe pista aeroportului Haneda: Japonia face publice transcrierile comunicaţiilor dinainte de coliziunea fatală

Data publicării:
epava avion
Autorităţile japoneze au declarat că avionul de pasageri a primit permisiunea de a ateriza, dar avionul mai mic nu fusese autorizat să decoleze. Foto: Profimedia

Autorităţile japoneze au declarat miercuri că avionul de pasageri care s-a ciocnit marţi cu un turbopropulsor al Gărzii de Coastă pe aeroportul Haneda din Tokyo a primit permisiunea de a ateriza, dar avionul mai mic nu fusese autorizat să decoleze, conform transcrierii conversaţiilor cu turnul de control, scrie Reuters.

Toate cele 379 de persoane aflate la bordul avionului Airbus A350 al Japan Airlines (JAL) au scăpat ca prin minune după ce acesta a fost cuprins de flăcări în urma coliziunii, marţi, cu un turbopropulsor De Havilland Dash-8 al Gărzii de Coastă, în momentul aterizării pe aeroportul Haneda.

Cinci dintre cei şase membri ai echipajului avionului Gărzii de Coastă au murit însă, în timp ce căpitanul, care a scăpat din epavă, a fost grav rănit.

Autorităţile abia şi-au început investigaţiile şi rămân incertitudini cu privire la circumstanţele în care s-a produs accidentul şi mai ales cum se face că cele două aeronave au ajuns pe aceeaşi pistă.

Transcrierile instrucţiunilor de la controlul traficului publicate de autorităţi par să arate că avionul Japan Airlines a primit permisiunea de a ateriza, în timp ce aeronavei Gărzii de Coastă i s-a spus să ruleze până la un punct de aşteptare din apropierea pistei, scrie News.ro.

Un oficial de la biroul de aviaţie civilă din Japonia a declarat reporterilor că nu există niciun indiciu în aceste transcrieri că aeronavei Gărzii de Coastă i s-a acordat permisiunea de a decola.

Căpitanul avionului Gărzii de Coastă a declarat că a intrat pe pistă după ce a primit permisiunea în acest sens, a declarat un oficial al Gărzii de Coastă, care, în acelaşi timp, a recunoscut că nu există nicio indicaţie în transcrieri că ar fi primit permisiunea de a face acest lucru.

"Ministerul Transporturilor prezintă materiale obiective şi va coopera pe deplin cu ancheta pentru a se asigura că lucrăm împreună pentru a lua toate măsurile de siguranţă posibile pentru a preveni repetarea acestei situaţii", a declarat reporterilor ministrul transporturilor, Tetsuo Saito.

Consiliul japonez pentru Siguranţa Transporturilor (JTSB) investighează incidentul, cu participarea agenţiilor din Franţa, unde a fost construit avionul Airbus, şi Marea Britanie, unde au fost fabricate cele două motoare Rolls-Royce ale acestuia, au declarat persoane familiarizate cu această chestiune.

Anchetă pentru posibilă neglijență profesională

JTSB a recuperat aparatul de înregistrare a vocii din avionul Gărzii de Coastă, au declarat autorităţile.

Între timp, poliţia din Tokyo investighează dacă o posibilă neglijenţă profesională a dus la acest accident soldat cu cinci morţi şi răniţi, au precizat mai multe mass-media nipone, inclusiv agenţia Kyodo şi ziarul economic Nikkei.

Poliţia a înfiinţat o unitate specială la aeroport pentru a investiga şi vrea să îi interogheze pe cei implicaţi, a declarat un purtător de cuvânt, care a refuzat să spună dacă examinează o posibilă neglijenţă.

"Este foarte posibil să fi fost vorba de o eroare umană", a declarat analistul de aviaţie Hiroyuki Kobayashi, care este fost pilot al companiei JAL. "Accidentele aviatice au loc foarte rar din cauza unei singure probleme, aşa că eu cred că şi de data aceasta au existat două sau trei probleme care au dus la accident", a adăugat el.

Într-un comunicat de miercuri, JAL a declarat că aeronava a recunoscut şi a repetat permisiunea de aterizare primită de la controlul traficului aerian înainte de a se apropia de pistă şi de a ateriza.

Toţi pasagerii şi echipajul au fost evacuaţi în 20 de minute de la ciocnire, dar aeronava, cuprinsă de flăcări, a ars timp de mai bine de şase ore, a precizat compania aeriană.

Avionul Gărzii de Coastă, unul dintre cele şase avioane cu baza pe aeroportul Haneda, trebuia să livreze ajutoare în regiunile afectate de cutremurul de luni, care a avut o magnitudine de 7,5 şi s-a produs la o adâncime de numai 10 kilometri. Deocamdată sunt 73 de morţi confirmaţi, potrivit celui mai recent bilanţ, în timp ce supravieţuitorii se confruntă cu temperaturi scăzute şi perspectiva de ploi abundente.

 

Editor : A.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri