Ce îl sfătuiește Iranul pe Donald Trump: „Luați în considerare lecțiile trecutului”

Data actualizării: Data publicării:
Ayatollahul Iranului și Donald Trump
Ayatollahul Ali Khamenei și Donald Trump. Sursa Foto: Profimedia Images

Iranul l-a sfătuit marţi pe preşedintele ales al SUA, Donald Trump, să înveţe din politicile sale eşuate faţă de Teheran şi să îşi schimbe atitudinea în următorul său mandat.

„Sfatul nostru pentru domnul Trump este clar: luaţi în considerare lecţiile trecutului şi adoptaţi o politică mai atentă", a declarat purtătorul de cuvânt al guvernului, Fatemeh Mohajerani, într-o conferinţă de presă, informează EFE, potrivit Agerpres.

Purtătorul de cuvânt al executivului iranian a asigurat că politica din timpul primului mandat de preşedinte al lui Donald Trump (2017-2021) de „presiune maximă" împotriva Iranului, care a constat în abandonarea pactului nuclear din 2015 şi reimpunerea sancţiunilor economice împotriva Iranului, a fost un „eşec".

„(SUA) au fost cele care au spus că Iranul nu va împlini cea de-a 40-a aniversare", a spus el.

Mohajerani i-a cerut lui Donald Trump să „evite orice pas fals care ar putea încălca drepturile poporului iranian".

Guvernul iranian a minimalizat până acum victoria lui Donald Trump în alegerile prezidenţiale, scoţând în evidenţă punctele proprii forte, în plan intern, şi dând asigurări că nu contează cine este la Casa Albă. „Nu există nicio diferenţă pentru noi referitor la cine câştigă alegerile în Statele Unite", declara preşedintele iranian Masud Pezeshkian în urmă cu câteva zile.

Relaţiile dintre Iran şi SUA, foarte tensionate în ultimele decenii, traversează una din cele mai rele perioade după izbucnirea războiului între Israel, care are ca principal aliat Washingtonul, şi Hamas şi Hezbollah, două dintre grupurile islamiste susţinute de Iran.

Editor : A.R.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri