Fericirea este căutată de toată lumea, indiferent de înţelesul pe care fiecare dintre noi îl are pentru acest concept. Unii vor să fie sănătoşi, alţii îşi doresc să fie bogaţi, prezenţa unui copil în viaţa unei familii poate fi tradusă tot prin fericire, călătoriile, întâlnirile cu prietenii, cele între îndrăgostiţi sau simple motive că avem de ce zâmbi, sunt la rândul lor fericiri.
Fericirea poate aşadar să fie descrisă în nenumărate forme şi toţi suntem de acord că descrierile sunt bune. Cine are grijă ca această stare atât de dorită de oameni să apară şi să reziste cât mai mult? Întrebarea care este mai degrabă filosofică şi-a găsit un răspuns cât se poate de practic, în cazul Emiratelor Arabe Unite: Ministerul Fericirii şi Bunăstării. De altfel, la nivel mondial există chiar un Consiliu Global pentru Fericire şi Bunăstare. Acesta analizează şase domenii: educaţia, munca, fericirea personală, sănătatea publică, urbanismul şi valorile individuale, în baza cărora face rapoarte despre starea fericirii.
Cum lucrează Ministerul Fericirii
Dubai, oraşul pe care tot mai mulţi români îl aleg pentru vacanţa de iarnă, urmează să fie transformat în cel mai fericit loc de pe pământ, printr-un program guvernamental implementat de Ministerul Fericirii şi Bunăstării. Am cerut lămuriri autorităţilor din capitala Abu Dhabi despre cum se găseşte fericirea.
Digi24: Emiratele Arabe Unite reprezintă una dintre cele mai bogate ţări din lume, cetăţenii de aici au un nivel de trai ridicat. Banii nu aduc şi fericirea? De ce a fost nevoie de un Minister al Fericirii?
Ministerul Fericirii şi Bunăstării:
Guvernul din Emirate îşi propune să aducă ţara în top 5 mondial al celor mai fericite state din lume, până în 2021. Dar pentru a pune în practică acest lucru este nevoie ca toate sectoarele să lucreze împreună şi să aplice „Agenda fericirii". Oamenii sunt învăţaţi să îşi schimbe felul în care gândesc şi se raportează la fericire. Agenda fericirii este un program naţional care stabileşte politici şi servicii guvernamentale care promovează stilul de viaţă pozitiv în comunitate şi care are un plan de dezvoltare a unui indice de fericire care măsoară cât de mulţumiţi sunt oamenii. Sunt practic trei puncte pe care le luăm în calcul. În primul rând, vrem să includem fericirea în politicile şi serviciile organismelor guvernamentale şi la locul de muncă. În al doilea rând, ne interesează promovarea pozitivităţii şi fericirii ca stil de viaţă în comunitate. În al treilea rând, dezvoltăm repere şi instrumente pentru măsurarea fericirii. Programul nostru se adresează cetăţenilor emirieni, expaţilor care trăiesc şi lucrează pe teritoriul Emiratelor, dar şi celor care vin aici în vizită.
Digi24: Ce calităţi trebuie să aibă cineva ca să devină ministrul fericirii?
MFB: Atunci când a fost creat ministerul, în 2016, la conducere a fost aleasă o femeie, Excelenţa Sa Ohood bint Khalfan Al Roumi. Rolul ei este să promoveze fericirea în Emiratele Arabe Unite prin introducerea acestui aspect important şi la nivelul politicilor celorlalte entităţi guvernamentale. Fericirea devine un stil de viaţă în ţara noastră şi pentru a face asta avem nevoie să creăm un mediu pozitiv pentru toţi angajaţii, nu doar de la nivelul autorităţilor de stat, ci şi din cel privat, în care să conteze valorile pozitive.
Digi24: Ne puteţi da exemple de cum aţi transformat nefericirea cuiva în fericire?
MFB: Avem 60 de responsabili cu fericirea. Ei au fost pregătiţi să înţeleagă „ştiinţa fericirii" astfel încât să o poată pune în practică. Programul de formare pe care l-au urmat este bazat pe cinci piloni: ştiinţa fericirii şi pozitivităţii, sănătatea mintală, conducerea unei echipe fericite, fericirea şi politicile în cadrul guvernului şi măsurarea fericirii. Cele mai bune practici şi experienţe globale în aceste domenii au fost analizate şi în baza lor s-a făcut un set de aplicaţii. De asemenea, sunt ascultate şi propunerile individuale, ale cetăţenilor sau diferitelor entităţi sociale, care vin cu perspective noi asupra fericirii. Ne dorim un mediu sănătos, în care toţi oamenii să aiba acces la condiţii de trai bune şi legi care să le asigure protecţie.
Digi24: Este ilegal să fii nefericit în Emiratele Arabe Unite?
MFB: Nefericirea nu este ilegală, dar facem tot ce putem să scăpăm de ea. Experţii spun că oamenii fericiţi lucrează mai bine, trăiesc mai mult şi se implică mai mult în societate. Asta ne dorim şi pentru cetăţenii noştri.
Fericirea omoloagă din Buthan
Guvernele lumii au mai mult sau mai puţin aceleaşi tipuri de ministere, nu doar pentru că problemele cetăţenilor sunt la fel peste tot, dar şi pentru că este nevoie de colaborare internaţională în anumite domenii şi atunci vorbeşti cu omologul din altă ţară. Rămâne de văzut dacă proiectul început în Emiratele Arabe Unite se va aplica şi în alte state. Pentru moment, la nivel internaţional sunt doar două ministere ale fericirii, guvernul din Buthan completează această listă scurtă.