Video Câțiva călugări ortodocși ruși îi adăpostesc pe refugiații ucraineni: „Cred că Hristos ar fi permis acest lucru”

Deutsche Welle Data actualizării: Data publicării:
staretul daniil de la biserica sf gheorghe din germania
Părintele Daniil, starețul unei mănăstiri ortodoxe ruse din Germania, crede că Hristos îngăduie să găzduiască refugiați ucraineni Foto: captură video Digi24

În războiul din Ucraina, Vladimir Putin se bucură de sprijinul patriarhului Kirill al Moscovei. Ca de atâtea ori până acum, șeful Bisericii Ortodoxe Ruse îi ia partea președintelui. E cu atât mai remarcabil, așadar, că o mică mănăstire rusă din Germania le-a oferit adăpost ucrainenilor care au fugit de bombele lui Putin. Urmăriți un reportaj marca „Focus Europa”, un proiect Digi24 şi Deutsche Welle. Emisiunea e difuzată vinerea la ora 23:30 și în reluare sâmbăta de la ora 19:30.

Starețul Daniil își salută oaspeții. În mod normal, doar cei nouă călugări ai săi mâncau în bucătăria mică. Dar această mănăstire ortodoxă rusă a primit 20 de refugiați din Ucraina, așa că acum lumea mănâncă pe rând.

Și cățelușa Irei, Sonia, și-a găsit refugiu aici.

„E nevinovată, la fel ca noi. Toți așteptăm pacea – pace peste tot în lume. E cea mai mare dorință a mea acum”, spune Ira, o refugiată ucraineană în vârstă de 37 de ani.

Rusa e limbă comună. Starețul Daniil i-a integrat pe refugiați în rutina zilnică a mănăstirii și i-a distribuit inclusiv la treburile gospodărești.

„În mănăstire trăim după principiul Ora et Labora – roagă-te și muncește. Avem patru hectare de teren, așa că sunt multe de făcut”, spune Daniil Irbits, starețul Mănăstirii „Sf. Gheorghe”.

Refugiată din Ucraina: „E mană cerească. Nopțile sunt liniștite”

Ira a fost repartizată la săpat. Împreună cu fiica și părinții ei, și-a găsit un refugiu în mănăstirea ortodoxă rusă. Fiind creștină practicantă, s-a gândit la călugări să-i ajute familia. L-a cunoscut pe părintele Daniil în urmă cu ceva timp, pe Facebook.

„Pentru mine, să fiu aici e mană cerească. Nopțile sunt liniștite. Și sperăm și știm că ne vom trezi în fiecare dimineață și totul va fi liniștit și calm”, mărturisește Ira.

Ira ne arată fotografii din viața ei la Kiev: vizitând piața de Crăciun cu fiica sa, la plimbare cu mama ei. Nu a crezut niciodată că va începe un război și că va trebui să fugă din țară.

„În fiecare zi, luăm legătura cu vecinii noștri pe rețelele sociale pentru a afla cine și-a pierdut apartamentul din Kiev”, povestește femeia.

Capela, transformată în dormitor

Din exterior, mănăstirea ortodoxă rusă arată impresionant. Dar conacul este dărăpănat și nesigur. Călugării și refugiații sunt înghesuiți în fostele încăperi ale servitorilor. Orice colțișor e folosit.

„Aceasta este capela. Acum am amenajat aici paturi temporare pentru familiile de refugiați”, explică starețul Daniil.

Camera este aglomerată. Înainte de orice slujbă, ar fi trebuit să fie aranjată rapid. Dar acum părintele Daniil nu se supără.

„Important este că ei se simt bine aici și în siguranță. E cel mai important lucru pentru mine”, spune părintele.

Starețul Daniil e convins că Hristos este de partea lui.

Trebuie să ne întrebăm, ce ar fi făcut Hristos? Cred că Hristos ar fi permis acest lucru”, menționează el.

Cu toate acestea, Biserica Ortodoxă Rusă sprijină războiul împotriva Ucrainei. E un lucru care îl doare pe părintele Daniil, pentru că mănăstirea sa a fost construită parțial cu finanțare din Rusia.

„Orice război este teribil. Și nu trebuie să se întâmple. Trebuie să trăim împreună, cu toții, în pace. Și, la nevoie, ar trebui găsite soluții diplomatice. Dar, vă rog, niciodată război”, este crezul părintelui Daniil.

Și-a refuzat prietenul, pentru că nu mai avea loc

Clericul rus ortodox e alături de refugiații ucraineni. Vede cum suferă aceste victime ale războiului și e cu sufletul aproape de ele.

„Primele zile au fost foarte, foarte grele. Cu toții am plâns mult. Am început să albesc în acele zile”, mărturisește starețul Daniil Irbits.

Ultimul care l-a contactat e un preot prieten care căuta un loc sigur în care să stea cu familia sa de șapte membri. Prietenul sperase să poată veni la mănăstire. Părintele Daniil a trebuit să ia o decizie grea.

„Nu mai avem nicio cameră. Suntem supraaglomerați. E trist că m-a întrebat atât de târziu. Acum, va trebui să aștepte puțin. Dar voi găsi o soluție, nu este nicio problemă”, spune încrezător monahul.

În mănăstire, însă, politica trebuie lăsată la ușă. La această masă, toți oamenii sunt doar oameni - cu o dorință comună: ca războiul din Ucraina să se încheie curând.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Călin Georgescu spune că nu a dorit să devină preşedinte. Care era planul lui, de fapt: „România, o...
Digi FM
Cu ce probleme s-a confruntat Cristina Bâtlan. Fiul ei a fost operat de zece ori: „E o chestie foarte rară...
Pro FM
Sam Asghari, fostul soț al lui Britney Spears, recunoaște că relația cu vedeta i-a dat un impuls în carieră...
Film Now
Nicole Kidman, schimbare majoră în carieră după ce a fost acuzată că apare în mai toate filmele și serialele
Adevarul
Trump amenință Rusia cu consecințe „devastatoare” dacă nu acceptă acordul de încetare a focului cu Ucraina
Newsweek
Guvernul crește, mâine, pensiile pentru 2.800.000 de pensionari. Cine ia banii și când DOCUMENT
Digi FM
Ianis Hagi, marele absent la decorarea lui Gică Hagi de la Cotroceni. Motivul pentru care nu a participat la...
Digi World
Gustarea care-ți poate proteja ochii, superaliment și pentru inimă și creier. Consumată zilnic în cantități...
Digi Animal World
Momentul când un delfin de peste 400 de kilograme sare în barca unor pescari. Imaginile sunt virale
Film Now
Keanu Reeves, detaliile care îi arată latura „umană”. Ce a făcut timp de zece ani și nu a știut nimeni: „Mi-a...
UTV
Otniela Sandu, prima reacție după ce Sebastian Dobrincu s-a împăcat cu Ioana Ignat. „Faptele arată mai mult...