În faţa celui mai mare război de pe continentul european din 1945 încoace, multe ţări doresc nu doar să-şi menţină forţele armate, ci să le şi extindă, însă aceasta se dovedeşte a fi o sarcină dificilă, relatează The Economist, preluat de News.ro.
Forţele armate olandeze numără 49.000 de membri, adică mai puţin de o cincime din numărul lor din timpul Războiului Rece, iar unul din zece posturi este vacant. Anul trecut, înrolarea regulată a adus doar 3.600 din cei 5.000 de soldaţi noi speraţi.
Până în 2030, Germania speră să îşi mărească efectivele de la 182.000 la 203.000 de soldaţi, iar Franţa de la 240.000 la 275.000.
Polonia intenţionează să treacă de la 197.000 la 220.000 până la sfârşitul acestui an şi, în cele din urmă, la 300.000.
Problema este că tinerii de astăzi, individualiști și orientaţi spre carieră, sunt reticenţi în a se înrola. Şi nu doar Europa se luptă cu problema recrutării. În zonele de conflict din lume şi în jurul acestora, modul în care se poate convinge un număr mai mare de oameni să îmbrace uniforma este vital.
Unele ţări se gândesc din nou la o soluţie veche: serviciul militar obligatoriu pentru tineri, adesea pentru cei care termină şcoala. Terminologia variază. Conscripţia înseamnă, de obicei, obligarea civililor să se înroleze în forţele armate, în timp ce serviciul militar se referă adesea la un subansamblu al acesteia - obligarea tinerilor să facă un stagiu în forţele armate.
Occidentalii renunţă la conscripţie, în timp ce ţările autoritare îşi dublează armatele
La începutul secolului al XX-lea, aproximativ 80% dintre ţări aveau o formă de recrutare. La mijlocul anilor 2010, această proporţie era de puţin sub 40 %.
Practica a atins apogeul în timpul războaielor mondiale, iar multe ţări au continuat să se bazeze pe ea pe durata Războiului Rece. Ulterior, Occidentul s-a orientat către campanii de contrainsurgenţă de înaltă tehnologie, cum ar fi cele din Afganistan şi Irak. Armatele de recruţi în masă au fost înlocuite în cea mai mare parte de forţe mai mici de voluntari şi de profesionişti.
Din 1995, 13 membri ai OCDE, un club format în majoritate din ţări bogate, au renunţat la conscripţie. Toţi cei 32 de membri ai NATO, cu excepţia a opt, au eliminat-o.
Dar ţări autoritare precum Iranul, Coreea de Nord şi Rusia şi-au dublat armatele.
Ce se întâmplă în ţările aflate în război
Cea mai urgentă discuţie despre serviciul militar obligatoriu şi despre recrutare se poartă în ţările care se confruntă cu o ameninţare serioasă de război sau care se află deja într-unul. Să luăm exemplul Ucrainei. La mai mult de doi ani de la invazia Rusiei, mii de bărbaţi din această ţară fug peste graniţele ţării sau se ascund pentru a evita să li se înmâneze actele de înrolare. La 2 aprilie, din cauza lipsei de trupe, guvernul ucrainean a fost nevoit să reducă vârsta minimă de recrutare de la 27 la 25 de ani.
Rusia, la rândul ei, a aruncat sute de mii de oameni mobilizaţi cu forţa în maşina de tocat a războiului său.
În Israel, îndatoririle militare sunt un pilon central al cetăţeniei. După atacurile din 7 octombrie, aproximativ 300.000 de israelieni au părăsit viaţa civilă şi s-au grăbit să se alăture unităţilor lor. Israelul doreşte să prelungească serviciul militar al recruţilor de sex masculin la trei ani (în prezent, tinerele femei servesc 24 de luni, iar tinerii bărbaţi 32 de luni) şi să mărească vârsta de chemare a rezerviştilor la 45 de ani. În acelaşi timp, scutirea evreilor ultraortodocşi de la serviciul militar face obiectul unei lupte politice acerbe.
Între timp, în Asia, Taiwanul încearcă să se pregătească pentru un posibil război cu China, în condiţiile în care tensiunile sino-americane persistă. Taiwanul a prelungit serviciul militar în 2022, de la patru luni la un an. Insula se mândreşte cu doar 169.000 de soldaţi activi, în timp ce China are aproximativ 2 milioane.
Coreea de Sud, unde serviciul militar are o reputaţie brutală, încearcă să îl facă mai atractiv. Serviciul a fost scurtat la 18 luni, salariile cresc, iar sergenţii de instrucţie sadici au fost eliminaţi. De asemenea, guvernul doreşte să angajeze mai multe femei (recrutarea exclusivă a bărbaţilor a alimentat resentimentele masculine şi politicile antifeministe).
„Aţi fi dispus să luptaţi?”
În multe locuri, cei care recrutează pentru forţele armate se luptă cu schimbările de valori: tinerii au devenit reticenţi în a lupta chiar şi în războaie defensive. De zeci de ani, World Values Survey (WVS), un proiect de cercetare academică, adresează oamenilor din întreaga lume aceeaşi întrebare: „Aţi fi dispus să luptaţi pentru ţara dumneavoastră?”.
În cea mai recentă rundă a sondajului, între 2017 şi 2022, doar 36% dintre olandezii cu vârste cuprinse între 16 şi 29 de ani au răspuns afirmativ.
Recrutorii încearcă să contracareze printr-o retorică a patriotismului, a împlinirii de sine şi a valorilor comune. Sloganul emfatic al forţelor armate germane, Bundeswehr, este „Wir. Dienen. Deutschland” (Noi. Servim. Germania.- n.r.)
De asemenea, se desfăşoară campanii cu influenceri pe TikTok şi Instagram. Dar nu pare să fie suficient pentru atingerea ţintelor.
Schimbarea valorilor
Această situaţie este parţial de aşteptat. Pe măsură ce ţările devin mai bogate, cetăţenii lor tind să devină mai puţin dornici să se sacrifice pentru naţiune. Herfried Münkler, un politolog german, a numit democraţiile occidentale societăţi „post-eroice”, în care „cea mai mare valoare este conservarea vieţii umane” şi a bunăstării personale.
Istoria joacă, cu siguranţă, un rol. Dorinţa de a lupta este scăzută în ţările care au pierdut cel de-al Doilea Război Mondial (Germania, Italia şi Japonia). În Spania şi Portugalia, deceniile de dictatură militară au lăsat mulţi cetăţeni suspicioşi faţă de forţele armate.
Dar lucrurile se pot schimba atunci când conflictele se apropie. Potrivit unei lucrări care urmează să fie publicată de Wolfgang Wagner şi Alexander Sorg de la Universitatea VU din Amsterdam şi Michal Onderco de la Universitatea Erasmus din Rotterdam, apropierea de război îi face pe cetăţeni mai dispuşi să lupte. În Europa, acest lucru ajută la explicarea motivului pentru care ţările apropiate de Rusia au mai puţin o atitudine de „porumbei ai păcii”.
„Dreapta radicală nu este atât de dornică să lupte”, mai spune Wolfgang Wagner, cel puţin în Germania şi Olanda. Anul trecut, el şi colegii săi au comandat un studiu în aceste ţări în care s-a constatat că puţini oameni care intenţionau să voteze pentru partide de extremă stânga sau de extremă dreapta erau dispuşi să lupte pentru ţara lor. Cei care au susţinut partidele centriste, cum ar fi social-democraţii şi creştin-democraţii din Germania, au fost mai dispuşi să facă acest lucru.
Obstacole economice
Pe lângă schimbarea valorilor, recrutorii militari se confruntă şi cu un obstacol economic: în prezent, tinerii au la dispoziţie o mulţime de angajatori care licitează pentru serviciile lor. În majoritatea ţărilor bogate, generaţia Z are de unde alege. Şomajul în rândul tinerilor cu vârste cuprinse între 15 şi 24 de ani din Uniunea Europeană a fost de 14,5% anul trecut, în scădere de la 22,4% în 2015. În Germania a fost de doar 5,8%. Pe pieţe ale forţei de muncă atât de restrânse, armatele au dificultăţi în a concura cu sectorul privat. În plus, să stai la un birou este de departe mai plăcut decât să te târăşti prin noroi.
Cu toate acestea, în unele ţări bogate, dorinţa tinerilor de a lupta rămâne ridicată. În Franţa, procentul este de 58%, potrivit WVS. Cifra este şi mai mare în Singapore, Taiwan şi Coreea de Sud.
În Danemarca, Finlanda, Norvegia şi Suedia, patru dintre cele mai bogate şi mai paşnice ţări din lume, două treimi sau mai mult dintre cetăţeni spun că sunt dispuşi să lupte. (Toate sunt, însă, apropiate de Rusia.) Forţele lor armate în expansiune nu au, de asemenea, probleme în a găsi soldaţi: toate cele patru au serviciul militar obligatoriu pentru tineri.
Cazul Suediei
Suedia a eliminat de fapt această practică în 2011, dar a readus-o în 2018, după ce nu a reuşit să-şi atingă obiectivele de recrutare. Este un studiu de caz care poate să intrige.
După ce tocmai a aderat la NATO, Suedia îşi măreşte numărul de soldaţi de la 69.700 la 96.300, ceea ce necesită aproximativ 10.000 de recruţi pe an. Toţi tinerii de 19 ani din ţară (bărbaţi şi femei) trebuie să completeze chestionare de serviciu militar. Puţin sub o treime se califică, iar o zecime sunt în cele din urmă încorporaţi.
În loc ca tinerii să devină mai ostili în raport cu forţele armate, în Suedia, dimpotrivă, serviciul obligatoriu pare să-i facă mai entuziaşti. În sondajele efectuate la finalul perioadei de stagiu, „aproximativ 80% dintre recruţi ar recomanda altor tineri să facă serviciul militar”, afirmă Pal Jonson, ministrul apărării. Cam 30% dintre ei se înrolează apoi din nou ca soldaţi sau rezervişti. Deoarece numărul de tineri care se califică este mai mare decât cel necesar, doar cei mai buni candidaţi reuşesc să se înroleze, iar serviciul militar este foarte bine văzut în CV.
Liant social
Acest tip de recrutare contribuie la menţinerea armatelor nordice ca un creuzet pentru diferite clase sociale şi descurajează polarizarea politică. (Voluntarii din forţele armate tind să se orienteze spre dreapta; în Germania au fost descoperite celule neonaziste în Bundeswehr).
Şi în Orientul Mijlociu, multe state consideră serviciul militar pentru tineri ca fiind un liant social. Emiratele Arabe Unite l-au introdus în 2014, în parte pentru a forja un sentiment de identitate comună în rândul tinerilor săi. Marocul, Iordania şi Kuweit au urmat exemplul.
Nu e timp de pierdut
Deficitele înregistrate în multe state democratice sugerează că strategiile de recrutare mai bune nu pot face foarte multe pentru a creşte numărul de trupe.
În societăţile liberale, segmente mari ale populaţiei au ajuns să considere că a servi în armată este treaba altcuiva. Reintroducerea serviciului militar obligatoriu pentru tineri ar putea fi imposibil de realizat din punct de vedere politic şi practic din acelaşi motiv pentru care recrutările sunt insuficiente: cetăţenii se simt înstrăinaţi de forţele armate.
Cu toate acestea, modelul nordic pare să contribuie la eliminarea acestui decalaj, asigurând că serviciul militar rămâne o parte naturală a vieţii sociale şi încurajând mai mulţi absolvenţi de şcoală să ia în considerare o carieră în domeniu.
Alţi tineri se pot înrola doar în caz de criză. „Frica este cea care te determină să acţionezi”, spune Andrei, un fost producător de televiziune care luptă acum în estul Ucrainei. El s-a înrolat a doua zi după invazia Rusiei. Majoritatea ucrainenilor nu credeau nici ei că vor fi nevoiţi să lupte vreodată pentru ţara lor.
Editor : A.C.
