Casa Albă: Anularea întâlnirii dintre Biden și Abbas s-a făcut prin consens, după explozia de la spitalul din Gaza. Acum nu e momentul

Data publicării:
President Biden Travels to Israel
Joe Biden se urcă la bordul Air Force One pentru a călători în Israel. Foto: Profimedia Images

Anularea călătoriei preşedintelui american Joe Biden în Iordania pentru a discuta despre deschiderea unui coridor umanitar în Fâşia Gaza s-a făcut pe baza unui consens, după ce liderul Autorităţii Naţionale Palestiniene (ANP) a anunţat instituirea unei perioade de doliu în urma bombardării unui spital din Gaza, a declarat marţi seara purtătorul de cuvânt al Casei Albe pentru securitatea naţională, John Kirby, citat de EFE şi La Prensa Latina. 

„Această decizie de a nu merge la Amman a fost luată într-un mod reciproc, atunci când preşedintele (Joe Biden) a vorbit cu regele (Abdullah) mai devreme în această după-amiază”, a spus Kirby. „Amândoi au fost de acord că acum nu este momentul pentru această întâlnire, mai ales că, aşa cum ştiţi, preşedintele (Mahmoud) Abbas a spus foarte clar - şi e de înţeles - că vrea să se afle acasă în cele trei zile de doliu”, a adăugat el, conform Agerpres. 

Purtătorul de cuvânt a făcut aceste remarci la bordul Air Force One, care îl transportă pe preşedintele Biden la Tel Aviv pentru a se întâlni cu premierul israelian Benjamin Netanyahu şi a afla de la sursă nevoile ţării pentru a se apăra împotriva Hamas. 

Biden a decis să continue această călătorie în ciuda atacului asupra unui spital din Gaza, soldat - potrivit surselor palestiniene - cu peste 500 de morţi, a cărui responsabilitate rămâne neclară, Israelul acuzând gruparea Jihadul Islamic, în timp ce palestinienii şi ţările arabe consideră forţele israeliene ca fiind responsabile de atac. 

Kirby a precizat că Biden a vorbit marţi la telefon cu preşedintele egiptean Abdel Fattah al-Sisi - care a fost un susţinător al deschiderii unui coridor umanitar la punctul de trecere a frontierei Rafah între Gaza şi Egipt - şi cu preşedintele Autorităţii Palestiniene, Mahmoud Abbas, şi că va vorbi din nou cu aceştia mâine, „în timpul zborului spre casă”. 

Biden a discutat marţi şi cu Netanyahu, care a reiterat „categoric” că nu Israelul este autorul atentatului ce a zguduit comunitatea internaţională şi a declanşat proteste în numeroase oraşe. 

„Israelienii au negat în mod categoric şi foarte ferm că ar avea de a face cu asta şi beneficiază de prezumţia de nevinovăţie. Cred că recunoaştem cu siguranţă că ei simt cu tărie că acest lucru nu a fost provocat de ei”, a afirmat Kirby. 

Guvernul american, a mai spus Kirby, strânge „cât mai multe informaţii posibile” despre ceea ce s-a întâmplat. 

Avionul lui Biden urmează să aterizeze la Tel Aviv peste câteva ore. Preşedintele american va avea „o întâlnire bilaterală restrânsă, foarte restrânsă” cu premierul israelian Benjamin Netanyahu. El se va reuni apoi cu cabinetul de război israelian şi cu membri ai forţelor de securitate care răspund la atacurile Hamas, a precizat purtătorul de cuvânt citat. 

Preşedintele american va avea de asemenea o întâlnire cu familiile celor ucişi în atacurile Hamas din 7 octombrie, precum şi cu rudele celor dispăruţi, inclusiv cu ale unora dintre persoanele luate ostatice. 

De asemenea, Biden va transmite un mesaj public şi apoi se va întâlni cu preşedintele israelian Isaac Herzog. 

Unul dintre obiectivele vizitei este de a cunoaşte situaţia „de pe teren” şi obiectivele Israelului, cu „planurile, intenţiile sale în zilele şi săptămânile următoare”, a spus Kirby. 

Biden va întreba cabinetul de război care sunt necesităţile sale din perspectiva asistenţei de securitate şi va preciza că SUA vor face „tot ce este posibil pentru a satisface aceste nevoi”, potrivit purtătorului de cuvânt citat.

Editor : A.C.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri