Care sunt țările din Europa unde poți fi plătit pentru a fi bunic
Data actualizării: Data publicării:
În unele țări europene, a fi bunic a devenit o ocupație plătită. Cei care au grijă de nepoți beneficiază de concedii plătite din partea statului sau indemnizații lunare.
În Suedia, bunicii au devenit, în această săptămână, eligibili pentru concediu parental plătit. Acest lucru se va întâmpla atunci când vor avea grijă de nepoții lor, pe o perioadă de până la trei luni din primul an de viață al nepotului.
La fel, și în Polonia bunicii pot fi plătiți pentru îngrijirea copiilor. Mamele care se întorc la muncă după concediul de maternitate, vor primi beneficii de la stat în valoare de 120 de euro pe lună. Bani alocați pentru programul "plăți pentru bunici", pentru că bunicile sunt adesea cele care au grijă de copii în timp ce mamele muncesc.
Într-un alt oraș din Portugalia, bunicii beneficiază de concediu cu plată pentru nașterea primului nepot.
Și în Irlanda au existat discuții legate de acordarea unui grant din partea Guvernului pentru bunici. Atunci s-a vorbit despre o sumă de circa 1.000 de euro pentru bunicii care stau mai mult de 10 ore cu copiii pe săptămână.