Care sunt noile condiții anunțate de Rusia pentru detensionarea situației cu Ucraina

Data actualizării: Data publicării:
Vladimir Putin la microfon, cu un bilet in mana
Vladimir Putin, președintele Rusiei. Foto: kremlin.ru

Federaţia Rusă doreşte ca Ucraina să scoată în afara ţării armele şi echipamentele militare primite în ultimul timp de la aliaţii ei, a anunţat purtătoarea de cuvânt a diplomaţiei ruse, Maria Zaharova, ca noi condiții pentru dezescaladarea tensiunilor create în ultima perioadă în apropierea graniței dintre cele două țări.

Dezescaladarea cu Rusia poate fi îndeplinită prin satisfacerea câtorva condiţii, a declarat Maria Zaharova joi, menţionând printre acestea plecarea instructorilor militari occidentali din Ucraina, scoaterea armelor şi echipamentului primite de Kiev în ultimul din străinătate în afara teritoriului Ucrainei şi renunţarea participării acesteia la orice fel de exerciţii militare împreună cu NATO.

„Suntem convinşi că este posibilă o dezescaladare legată de Ucraina şi încă destul de repede, dar pentru aceasta este nevoie să fie suspendate livrările de arme către Ucraina, să fie rechemaţi instructorii şi consilierii militari occidentali de pe teritoriul ucrainean, să înceteze orice exerciţii comune între forţele armate ucrainene şi NATO, precum şi să fie scoase în afara Ucrainei toate armele şi echipamentele primite până acum de Kiev”, a declarat joi Maria Zaharova, citată de Interfax, potrivit Agerpres.

„NATO să renunțe la politica ușilor deschise”

Reprezentanta Ministerului de Externe rus s-a referit şi la exerciţiile tactice ale armatei ucrainene, preconizate să aibă loc între 10 şi 20 februarie, concomitent cu manevrele comune ale Rusiei şi Belarusului.

„În cursul acestor exerciţii se va exersa utilizarea sistemelor de rachete antitanc Next Generation Light Anti-tank Weapon şi Javelin, primite de Ucraina de la Regatul Unit şi SUA, precum şi a dronelor turceşti Bayraktar”, a spus purtătoarea de cuvânt a MAE rus.

Evocând numele de cod al exerciţiilor ucrainene, Snowstorm-2022, Zaharova a comentat ironic că speră ca acestea să nu se termine ca faimoasa povestire a lui Puşkin, cu acelaşi nume. La celebrul poet rus Aleksandr Puşkin, personajul principal se rătăceşte din cauza viscolului şi nu mai ajunge la biserica unde îl aştepta iubita sa, care fugise de acasă.

„Dacă vorbim despre securitate regională într-un context mai larg, atunci pentru consolidarea ei, NATO ar trebui, între altele, să anunţe că renunţă la politica uşilor deschise, iar Ucraina să revină la statutul său de ţară neutră, în afara blocurilor militare, statut proclamat în Declaraţia privind suveranitatea Ucrainei din 16 iulie 1990”, a mai susţinut reprezentanta MAE rus.

Editor : Bogdan Păcurar

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri