Statele Unite sunt de părere că aliatul preşedintelui rus Vladimir Putin, Evgheni Prigojin, fondatorul celui mai puternic grup de mercenari, grupul Wagner, este interesat să preia controlul asupra minelor de sare şi ghips din apropierea oraşului ucrainean Bahmut.
Conform unei declaraţii făcute joi de un oficial al Casei Albe, există indicii că motive de natură financiară determină „obsesia” Rusiei şi a lui Prigojin pentru cucerirea Bahmutului, a adăugat oficialul.
SUA au acuzat anterior mercenarii ruşi că exploatează resursele naturale din Republica Centrafricană, Mali, Sudan şi din alte părţi pentru a ajuta la finanţarea războiului din Ucraina, acuzaţie respinsă de Rusia.
Evgheni Prigojin, care a fost sancţionat de ţările occidentale, şi-a luat rămas bun joi de la foşti condamnaţi amnistiaţi şi eliberaţi, care şi-au încheiat contractele în Ucraina, şi i-a îndemnat să evite tentaţia de a ucide când se întorc în viaţa civilă.
Din totalul celor aproape 50.000 de mercenari, grupul Wagner a suferit pierderea a peste 4.100 de luptători şi rănirea altor 10.000. Peste 1.000 de mercenari au murit în perioada dintre sfârşitul lunii noiembrie şi începutul lunii decembrie în apropiere de Bahmut, oraş pe care forţele ruse încearcă fără succes să îl cucerească din vara anului trecut, relatează Reuters, citată de Agerpres.
Casa Albă a anunţat la sfârşitul lunii trecute că grupul de mercenari Wagner a preluat un transport de arme din Coreea de Nord pentru a ajuta la întărirea forţelor ruse în Ucraina, un semn al extinderii rolului său în acest conflict.
Editor : M.B.