Candidatul lui Macron la primăria Parisului se retrage după apariția unor imagini compromițătoare. Materialul video, publicat de un rus

Data publicării:
Benjamin Griveaux candidat primaria paris
Foto: Agerpres

Candidatul susţinut de preşedintele francez Emmanuel Macron la primăria Parisului, Benjamin Griveaux, a anunţat vineri că îşi retrage candidatura după difuzarea pe internet a unui video cu caracter sexual, transmit agențiile AFP şi Reuters, citate de Agerpres.

„În urma unor 'atacuri nedemne (...) am decis să-mi retrag candidatura în alegerile municipale din Paris. Această decizie mă costă, dar priorităţile mele sunt foarte clare. Pe primul loc se află familia mea, după cum vă daţi seama”, a explicat el pentru AFP.

Un site a difuzat miercuri seară un video cu caracter intim şi mesaje explicite ce i-ar fi fost adresate de Griveaux unei femei. Materialele au fost distribuite joi seară pe reţelele sociale.

„Anunţându-mi candidatura la primăria Parisului, cunoşteam duritatea luptei politice”, a afirmat Griveaux, într-o scurtă declaraţie televizată.

„De peste un an, eu şi familia mea am fost supuşi afirmaţiilor defăimătoare, minciunilor, zvonurilor, atacurilor anonime, dezvăluirii unor conversaţii private furate, precum şi ameninţărilor cu moartea”, a spus el.

„Un site şi reţele sociale au distribuit atacuri nedemne ce pun în cauză viaţa mea privată. Familia mea nu merită aşa ceva”, a continuat Griveaux.

Fostul purtător de cuvânt al guvernului este considerat un apropiat al preşedintelui Macron şi unul din primii săi susţinători politici.

Griveaux a precizat pentru AFP că a discutat joi seară cu Macron, care l-ar fi asigurat de sprijinul său, indiferent ce decizie va lua, invitându-l să-şi protejeze familia.

Griveaux, 42 de ani, este unul din aşa-numiţii „Macron boys”, grupul care l-a ajutat pe fostul bancher de investiţii să ajungă la Palatul Elysee. El urma să aibă un rol central în tentativa lui Macron de a controla Primăria Parisului pentru a-şi construi o bază locală de putere pentru partidul său LREM.

Artistul contestatar rus Piotr Pavlenski, refugiat în Franţa, a declarat că el este cel care a postat online imaginile video care au provocat retragerea lui Griveaux.

De altfel, pe site-ul care le-a difuzat, textul însoţitor era semnat „Piotr Pavlenski”.

„El afirmă că deţine acest video de la o „sursă” care avea o relaţie consimţită cu Benjamin Griveaux”, scrie pe site-ul său cotidianul Libération, care a purtat o discuţie telefonică joi seara cu artistul rus. Acesta a explicat că a dorit să 'denunţe ipocrizia' lui Benjamin Griveaux.

„Este cineva care se sprijină în permanenţă pe valorile familiale, care spune că vrea să fie primarul familiilor şi îşi citează mereu ca exemplu soţia şi copiii. Dar se poartă exact invers”, a declarat el pentru Libération. „Vrea să fie şeful oraşului şi îşi minte alegătorii. Trăiesc acum în Franţa, sunt parizian, este important pentru mine”, a adăugat artistul în vârstă de 35 de ani.

În 2017, Pavlenski a dat foc faţadei unei sucursale a Băncii Franţei, în cadrul unui „performance” artistic intitulat „Eclairage”. Pentru această faptă a fost condamnat în ianuarie 2019 la doi ani de detenţie cu suspendare.

În 2016, Pavlenski, care se revendică de la „arta politică”, a executat în Rusia şapte luni de detenţie, iar apoi a fost condamnat la o amendă pentru că a dat foc porţilor sediului fostului al KGB la Moscova.

Piotr Pavlenski şi partenera sa Oksana Şalighina au obţinut azil politic în Franţa în 2017.

Editor: Robert Kiss

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Declarația Unică 2025 vine cu o schimbare importantă. Românii care nu mai trebuie să...
Digi FM
Motivul pentru care Fuego nu s-a căsătorit până la 48 de ani: “Când ajungem în camera noastră, suntem niște...
Pro FM
Cheryl Cole, solista care l-a făcut tată pe Liam Payne, îndurerată la înmormântarea cântărețului. Mesajul din...
Film Now
Richard Gere, dezvăluiri despre mutarea în Spania: „Soția mea mi-a dat șapte ani în SUA!” Alejandra e mai...
Adevarul
Cresc impozitele pe venituri din activități independente în 2025. Când se declară și cum se raportează
Newsweek
570 lei în plus la pensie timp de 6 luni pentru anumiți pensionari. Cum intri în posesia banilor?
Digi FM
Denis Drăguș, împăcare neașteptată cu familia sa, cu care nu mai vorbise de cinci ani. Tatăl atacantului: „Am...
Noua alegere a lui Trump pentru Departamentul Justiției, Pam Bondi. Foto: Profimedia Images
Noua propunere a lui Trump pentru Departamentul Justiției este Pam Bondi, fost procuror general în Florida
Digi Animal World
Un bărbat s-a deghizat în crocodil și a încercat să-i atragă atenția unui aligator adevărat. Imaginile sunt...
Film Now
Angelina Jolie, după ce a luat prima lecție de operă pentru filmul "Maria": "Am tras aer în piept și am...
UTV
One Direction, reuniti pentru a-l conduce pe ultimul drum pe Liam Payne. Imagini emotionante de la...