California, amenințată de o furtună "brutală" și inundații "potenţial mortale". Autoritățile anunță oamenii să se pregătească

Data publicării:
baraje din saci cu nisip
Americanii din California se pregătesc pentru o furtună puternică ce va lovi statul zilele acestea. Foto: Profimedia Images

Vești îngrijorătoare pentru americanii din California care se confruntă de o săptămână cu ploi torențiale. Meteorologii anunță că statul va fi lovit de o furtună "brutală" care va genera inundații puternice pe care experții le numesc "potenţial mortale", relatează AFP, citată de Agerpres. Oamenii ridică baraje din saci cu nisip. 

Puternicul sistem depresionar este aşteptat să lovească coasta Pacificului din SUA miercuri şi joi, iar autorităţile îi îndeamnă pe locuitori să fie pregătiţi.

"Este un sistem cu adevărat brutal şi trebuie luat în serios", a avertizat Serviciul american de meteorologie (NWS).

Potrivit acestuia, furtuna va provoca "inundaţii extinse, drumuri scufundate, alunecări de teren, căderi de copaci, pene de curent pe scară largă, întreruperea bruscă a activităţilor comerciale şi, cel mai grav, posibile pierderi de vieţi omeneşti", conform NWS.

Grav afectată de secetă în ultimii ani, Coasta de Vest este lovită de câteva săptămâni de o serie de furtuni, care au provocat în unele zone precipitaţii în cantităţi apropiate de valori record.

Unele regiuni din nordul Californiei suferă încă consecinţele unei furtuni puternice care s-a abătut în noaptea de Anul Nou, provocând alunecări de teren şi întreruperi de energie electrică. Cel puţin o persoană a murit după ce a rămas blocată în maşina sa din cauza inundaţiilor, au indicat autorităţile.

Pe 31 decembrie, San Francisco a înregistrat a doua cea mai ploioasă zi înregistrată de la începutul măsurătorilor, cu 14 centimetri de precipitaţii.

Marţi, o ploaie slabă se abătuse deja asupra Californiei. Miercuri şi joi, se prognozează o intensificare semnificativă a ploilor, fiind aşteptaţi circa 13 centimetri de precipitaţii în capitala statului, Sacramento.

NWS a avertizat pe Twitter asupra "riscului de inundaţii masive şi a pagubelor provocate de vânt" în zona golfului San Francisco şi pe coasta centrală a Californiei.

Locuitorii din zonele ameninţate au fost sfătuiţi de NWS să îşi pregătească o "geantă de urgenţă" pentru a putea evacua rapid zona în caz de necesitate. NWS a avertizat asupra unor posibile alunecări de teren.

Precipitaţiile aşteptate provin de la un "râu atmosferic", o bandă îngustă din atmosferă care transportă cantităţi uriaşe de umiditate de la tropice.

Aceste "râuri", care concentrează volume de vapori de apă echivalente cu lichidul transportat de unele dintre marile fluvii terestre, sunt departe de a fi excepţionale în timpul iernii californiene.

Dar fenomenul actual este însoţit de o "bombă depresionară", un sistem capabil să provoace o scădere bruscă şi foarte rapidă a presiunii, generând totodată vânturi foarte puternice.

Deşi aceste ploi torenţiale sunt binevenite având în vedere seceta care afectează vestul Statelor Unite în ultimele două decenii, ele nu sunt suficiente şi pot fi problematice, potrivit meteorologilor - solurile uscate au dificultăţi în a absorbi un potop de apă, iar acest lucru provoacă viituri.

 

Editor : D.D.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce consumi când mănânci pufuleți. Nimeni nu s-ar fi gândit la asta! Dragoș Pătraru: ”Ei conțin, de fapt...
Digi FM
Văduva lui Silviu Prigoană, primele declarații legate de copiii Adrianei Bahmuțeanu: Sunt foarte afectați. Nu...
Pro FM
Imagini rare cu fetița de 9 ani a Christinei Aguilera. Artista a postat poze cu cei doi copii ai ei, iar fiul...
Film Now
Paul Mescal, despre „Gladiator II”, abia lansat în cinematografe: „Simt presiunea că acest film trebuie să...
Adevarul
Rușii au anunțat că au lovit un tanc britanic Challenger 2 folosit de ucraineni în zona Kursk
Newsweek
Ministrul Muncii anunță creștere de pensie spectaculoasă pentru unii pensionari. La ce să fie atenți
Digi FM
Ce face acum Adrian Țuțu, primul câștigător "Românii au talent", la 13 ani de când lua premiul de 120.000 de...
medic studiaza analizele
Telemedicină cu scandal. Șase aparate de radiologie de ultimă generație zac nefolosite în spitalele din...
Digi Animal World
Reacția unei femei când soțul ei a venit acasă cu un câine, în ciuda entuziasmului copiilor: „A spus că e...
Film Now
TRAILER. Cameron Diaz e neînfricată în „Back in Action”. Actrița, din nou într-un film, după o pauză de mai...
UTV
Anca Dinicu a devenit mamica! Actrita a dezvaluit numele bebelusului