Bulgaria renunţă la obiectivul de a adopta euro în 2024

Data publicării:
bancnote de leva insirate peste bancnote de euro
Foto: Guliver/GettyImages

Bulgaria renunţă la data ţintă de ianuarie 2024 pe care și-o stabilise  pentru adoptarea monedei euro, a anunţat, vineri, ministra de finanţe, Rossitsa Velkova, adăugând că ţara ar putea adera la zona euro în 2025, transmite Reuters.

„Nu ne-am îndeplinit angajamentele pentru intrarea în zona euro şi trebuie să îndeplinim criteriile privind inflaţia”, a declarat Velkova.

Analiştii consideră că aderarea la zona euro ar ajuta Bulgaria, cel mai sărac stat membru al Uniunii Europene, pentru a atrage mai multe investiţii străine şi ar ajuta ţara să obţină un rating suveran mai bun, ceea ce i-ar reduce costurile de finanţare a datoriilor. Ţara vecină a decis în urmă cu mult timp să îşi ancoreze moneda naţională de euro.

Obiectivul Bulgariei era să adere la zona euro din 2024 dar ţara se confruntă cu turbulenţe politice, în aprilie fiind organizată a cincea rundă de alegeri din ultimii doi ani. Velkova a explicat că Bulgaria nu îndeplineşte criteriile privind inflaţia şi nici nu a adoptat schimbările necesare în legislaţie.

„Nu ne-am îndeplinit angajamentele pe care le-am făcut când ne-am alăturat mecanismului ERM-2 (anticamera euro) şi nu îndeplinim criteriile privind inflaţia”, a declarat ministra de finanţe.

Dacă nu va exista claritate privind ţinta de aderare la euro în următoarea jumătate de an, impactul asupra ratingurilor ţării va fi unul negativ, a avertizat ea. Totuşi, a adăugat Velkova, ţara încă ar putea face eforturi să finalizeze adoptarea euro de la mijlocul anului viitor, dacă îndeplineşte criteriile necesare.

Rating-ul Bulgariei rămâne stabil

Luna aceasta, agenţia de evaluare financiară Moody's a confirmat la „Baa1” rating-ul Bulgariei pe termen lung, în valută şi monedă locală, cu perspectivă stabilă, şi a apreciat că ţara încă îşi poate îndeplini obiectivul de aderare la euro din 2024, iar scenariul principal indică faptul că acest proces va fi probabil întârziat cel puţin până în 2025.

Confirmarea rating-ului Bulgariei vine pe fondul aşteptărilor Moody's că actuala criză energetică din Europa nu va slăbi semnificativ situaţia fiscală şi economică a ţării, dar agenţia avertizează asupra riscurilor la adresa eficacităţii Guvernului şi a progreselor în domenii cheie din cauza perioadei prelungite de instabilitate politică.

Sprijinul faţă de profilul de creditare al Bulgariei rezultă din perspectiva adoptării euro, în pofida riscului întârzierii procesului dincolo de 2024, se arată în comunicatul Moody's.

Perspectiva stabilă reflectă aşteptările Moody's privind fluctuaţii relativ reduse ale principalilor indicatori economici şi fiscali ai ţării, în următoarele 12-18 luni. De asemenea, reflectă echilibrul riscurilor între potenţialele efecte negative asupra profilului de creditare, cauzate de situaţia politică din ţară, şi potenţialele efecte pozitive ale eventualei adoptări a monedei unice.

Analiştii Moody's estimează că economia bulgară a înregistrat o creştere de 2,7% în 2022, urmată de o încetinire la 1,4% în 2023, în timp ce rata inflaţiei ar urma să scadă la 6% la finalul lui 2023, de la 14,3% la sfârşitului anului trecut. Deficitul bugetar al Bulgariei ar urma să rămână stabil, la 3% din PIB în 2023 şi 2024, în timp ce nivelul datoriei guvernamentale ar urma să crească uşor, la 23,8% din PIB şi 24,7% din PIB la finalul lui 2023, şi respectiv, la finalul lui 2024.

Agenţia de evaluare financiară va revizui în creştere rating-ul Bulgariei dacă se va înregistra o sporire a perspectivelor de creştere a economiei pe termen lung, în urma îmbunătăţirii mediului instituţional şi a infrastructurii, precum şi în urma intrării ţării la zona euro.

Agenţiile de rating Standard & Poor's şi Fitch, care acordă Bulgariei un calificativ de tip investment grade (recomandat pentru investiţii - n. red.) „BBB”, au apreciat că aderarea la euro ar fi un element pozitiv pentru rating-ul Bulgariei.

Editor : Adrian Dumitru

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Orașul din România acoperit de zăpadă la mijloc de noiembrie. Ninge fără oprire de....
Digi FM
Motivul pentru care Fuego nu s-a căsătorit până la 48 de ani: “Când ajungem în camera noastră, suntem niște...
Pro FM
Cheryl Cole, solista care l-a făcut tată pe Liam Payne, îndurerată la înmormântarea cântărețului. Mesajul din...
Film Now
Selena Gomez dezvăluie cel mai bun sfat pe care l-a primit de la o femeie: „Chiar funcționează!”
Adevarul
Americanii care vor să fugă de Trump și-au găsit refugiu în Sardinia. Orașul în care o casă costă 1 euro
Newsweek
Pensie mai mare la Mica Recalculare cu o condiție. De unde poate fi luat documentul?
Digi FM
Denis Drăguș, împăcare neașteptată cu familia sa, cu care nu mai vorbise de cinci ani. Tatăl atacantului: „Am...
Timothée Chalamet
Timothée Chalamet oferă „performanța anului” în filmul biografic despre Bob Dylan, spun criticii. Se pronunță...
Digi Animal World
Un bărbat s-a deghizat în crocodil și a încercat să-i atragă atenția unui aligator adevărat. Imaginile sunt...
Film Now
Joaquin Phoenix, gesturi atente și priviri pline de iubire pentru soția lui, Rooney Mara. Discreți și...
UTV
Ethan Slater, iubitul Arianei Grande, a picat spectaculos la premiera filmului Wicked. Momentul viral care a...