Bulgaria înăsprește legislația: cinci ani de închisoare pentru cei care încalcă restricțiile sanitare

Data actualizării: Data publicării:
Piata Parlamentului din Sofia, Bulgaria
Piata Parlamentului din Sofia, Bulgaria. FOTO: Getty Images

Bulgaria a luat măsuri de înăsprire a legislaţiei care prevede de acum pedepse cu închisoarea de până la cinci ani împreună cu amenzi mari pentru cei care încalcă restricţiile sanitare impuse pentru a opri răspândirea noului coronavirus, relatează AFP.

Bulgaria a declarat stare de urgenţă şi a ordonat o serie de măsuri drastice pentru a limita contaminarea: închiderea magazinelor ale căror produse nu sunt indispensabile, a barurilor, restaurantelor, şcolilor, instituţiilor culturale, restricţionarea adunărilor publice.

Conform unei legi adoptate vineri, încălcarea acestor ordonanţe va putea fi de acum pedepsită cu trei ani de închisoare şi cu amendă cuprinsă între 1.000 şi 10.000 leva (500 - 5.000 de euro).

Dacă nerespectarea măsurilor guvernamentale a condus la deces, contravenienţii riscă între 10.000 şi 50.000 de leva (5.000 şi 25.000 de euro) amendă şi cinci ani de privare de libertate.

Orice persoană infectată sau care a fost în contact cu un caz dovedit de infectare cu Covid-19, dar care refuză să fie izolată va trebui să plătească şi o amendă de 5.000 de leva (2.500 de euro).

Bulgaria a închis, de asemenea, graniţele pentru cetăţenii străini care nu sunt rezidenţi permanenţi în timpul stării de urgenţă, aşa cum este cazul în prezent.

Cea mai săracă ţară din UE, Bulgaria, cu o populaţie de şapte milioane de locuitori, a înregistrat 30 de cazuri de contaminare şi un deces cauzat de noul coronavirus, notează AFP. 

Redactare G.M.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Amazon s-a dus la Ilie Bolojan și a cerut trei lucruri banal de complicate pentru România de 35 de ani...
Digi FM
"Doamne, ce scârbos!" Cadoul neobișnuit pe care Selena Gomez l-a primit de la logodnicul ei i-a dezgustat pe...
Pro FM
Sylvia Sîrbu, viața la ani buni după trupa ASIA și divorțul de Andrei Ștefănescu. Cu ce se ocupă: Am 3...
Film Now
Salma Hayek a publicat poze din anii '90, în care apare fără haine, și a stârnit reacții cu nemiluita. 1,3...
Adevarul
Ucraina riscă să intre pe nisipuri mișcătoare. Ce semnificație au mesajele contradictorii ale administrației...
Newsweek
Cu ce bani ieși la pensie în funcție de salariul pe care îl ai? Pensionarii pierd mii de lei
Digi FM
"Doamne, ce scârbos!" Cadoul neobișnuit pe care Selena Gomez l-a primit de la logodnicul ei i-a dezgustat pe...
Digi World
Cum s-a schimbat corpul unui bărbat care a mâncat câte 30 de ouă pe zi timp de o lună. Rezultatele...
Digi Animal World
Momentul emoționant în care un câine află că stăpâna sa este însărcinată. Imaginile inedite fac furori pe Tik...
Film Now
Cum arată viața lui Richard Gere de când s-a mutat în Spania. Soția lui a făcut publice imagini rare pe...
UTV
Reacția lui Alexandru Ciucu după dezvăluirile Alinei Sorescu despre mariajul lor. „Nu înțeleg de ce trebuie...