Bulgaria îi dă afară pe refugiații ucraineni din hoteluri, ca să le elibereze pentru turiști

Data actualizării: Data publicării:
ucraineni isi fac bagajele
Bulgaria îi dă afară pe refugiații ucraineni din hoteluri, ca să le elibereze pentru turiști. FOTO Captură Digi24

Punctul de frontieră de la Vama Veche este din ce în ce mai aglomerat. Mii de ucraineni se întorc din Bulgaria deoarece autoritățile de acolo au decis ca hotelurile să fie eliberate, deoarece începe sezonul estival, iar unitățile de cazare trebuie să își onoreze rezervările făcute de turiști.

După ce au stat câteva luni în hotelurile de pe litoralul bulgăresc, refugiații ucraineni și-au făcut bagajele, s-au urcat în autocare sau mașini personale și au plecat spre România.

De la începutul săptămânii până acum, în punctul de frontieră de la Vama Veche au sosit 130 de autocare din Bulgaria. Odată cu ele au ajuns şi 6000 de cetățeni ucraineni, cei mai mulţi dintre ei se întorc în ţara natală.

Refugiații au fost nevoiţi să plece din hoteluri după ce guvernul bulgar a decis că de la 1 iunie unităţile de cazare trebuie să fie gata să îşi primească turiştii.

Cei mai mulți refugiați nu au vrut să meargă în alte orașe din Bulgaria și au hotărât să se întoarcă în Ucraina.

Iulia, refugiată ucraineană: "Am stat în Bulgaria 3 săptămâni. Astăzi plecăm în România, stăm o zi și mâine mergem acasă. În Ucraina, în Odesa".

Leonid, refugiat ucrainean: "În Bulgaria am stat într-un hotel din Sunny Beach. Am stat pe malul mării fără nicio grijă. De pe 1 iunie, programul de ajutor s-a terminat. Guvernul a decis să elibereze hotelurile, ne-au zis că dacă vrem să mai stăm în unităţile de cazare trebuie să plătim şi nu am mai putut să stăm acolo. Nu stăm în România, o tranzităm spre Ucraina".

Refugiată ucraineană: "Noi am trăit în Bulgaria, într-un hotel. Am făcut tot ce ne-a stat în puteri ca 50 de copii să poată trăi fără să mai audă sunetul bombelor deasupra capului".

Autoritățile din România spun că cetățenii ucraineni doar tranzitează țara noastră. Fie se întorc în Ucraina prin diferite puncte de frontieră din țară, fie se îndreaptă spre alte țări din Europa. Cei mai mulți ucraineni au ajuns la Vama Veche în 1 iunie.

Andrei Ene, purtător de cuvânt al Gărzii de Coastă: "Prin Vama Veche au intrat în țară aproximativ 2.000 de cetăţeni din Ucraina. Pe de altă parte, prin PTF Isaccea, spre exemplu, a crescut numărul persoanelor care ies din România spre Ucraina".

Refugiații care sunt cazați în hotelurile de pe litoralul românesc vor rămâne aici până la 1 iulie, apoi vor decide împreună cu autoritățile dacă vor fi relocați sau dacă se vor întoarce în Ucraina.

 

Editor : G.M.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
De ce nu s-au mai întors oamenii azi pe Lună, deși acum peste 50 de ani s-a putut: adevărul din spatele...
Digi FM
Adriana Bahmuțeanu, reacție după ce Silviu Prigoană a fost înmormântat în secret: „Sunt în stare de șoc!”
Pro FM
Iubita lui Julio Iglesias Jr., trup de zeiță într-o rochie scurtă, cu un decolteu imposibil de ignorat. Fanii...
Film Now
Ellen Pompeo, pe străzile din LA, într-o zi obișnuită, când nu îmbracă uniforma medicală în serialul „Grey's...
Adevarul
Ce trebuie să știm despre pornirea motorului în sezonul rece. Sfaturi esențiale pentru șoferi de la Titi Aur
Newsweek
400.000 pensionari iau 1.800 lei în plus la PENSIE în decembrie. Ministrul muncii zice cine ia banii
Digi FM
Ce face acum Adrian Țuțu, primul câștigător "Românii au talent", la 13 ani de când lua premiul de 120.000 de...
protest lituania
Proteste în Lituania după alianța social-democraților cu un partid condus de un politician judecat pentru...
Digi Animal World
Ce fel de stăpân de câine ești? Oameni de știință au descoperit trei categorii de proprietari
Film Now
Cum a reacționat Dwayne „The Rock” Johnson când o femeie i-a spus că are cancer în stadiu terminal. Imaginile...
UTV
Celine Dion si Jennifer Lopez au stralucit pe scena show-ului aniversar Elie Saab in Arabia Saudita – 45 de...