Bulgaria ar putea avea o femeie în funcția de premier. Cine este Mariya Gabriel

Data actualizării: Data publicării:
Mariya Gabriel
Bulgaria ar putea avea o femeie în funcția de premier. FOTO: Facebook/Mariya Gabriel

Fostul prim-ministru bulgar Boiko Borissov a anunţat miercuri că partidul său de centru-dreapta GERB o va propune pe comisarul european pentru inovare, Mariya Gabriel, pentru a fi noul premier al ţării, informează POLITICO, citată de News.ro.

Informaţiile în acest sens au început să circule în presa bulgară încă de marţi seară. Fost europarlamentar şi actual comisar pentru inovare, cercetare, cultură, educaţie şi tineret, Maryia Gabriel, în vârstă de 43 de ani, ar fi alegerea GERB pentru a ieşi din impasul politic care blochează ţara, după ce cinci runde consecutive de alegeri anticipate nu au reuşit să aducă în Parlament un câştigător majoritar.

Este de aşteaptat ca partidele de centru, anti-corupţie, din Bulgaria să susţină nominalizarea lui Mariyei Gabriel.

În urma anunţului făcut de Borisov în parlamentul de la Sofia, Manfred Weber, preşedintele Partidului Popular European, a declarat că grupul său salută "călduros" nominalizarea lui Gabriel ca prim-ministru desemnat al Bulgariei.

"Are experienţa şi autoritatea internaţională pentru a depăşi impasul politic de la Sofia. Sprijin total partidul din familia noastră, GERB-Udf, pentru că a pus interesele ţării pe primul loc", a declarat Weber.

GERB a ieşit pe primul loc în alegerile din Bulgaria de luna trecută, dar a obţinut doar 25% din voturi, ceea ce înseamnă că Borissov, preşedintele partidului, trebuie să formeze o coaliţie incomodă cu partidele anticorupţie.

Maryia Gabriel ocupă funcţia de comisar pentru inovare, cercetare, cultură, educaţie şi tineret în cadrul Comisiei conduse de Ursula von der Leyen, dar a mai fost o dată comisar european, deţinând postul de comisar pentru digitalizare în mandatul fostului preşedinte al CE Jean-Claude Juncker.

Editor : Bianca Chirilă

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce pensie primești dacă ai muncit 15 ani. Suma oficială în 2025 pentru stagiul minim de cotizare
Digi FM
Tragedia tinereții lui Val Kilmer: și-a pierdut fratele mai mic, care s-a înecat în piscină: "Nu am revenit...
Pro FM
Starea de sănătate a lui Julio Iglesias, tot mai fragilă: „De la brâu în jos, are 500 de ani”. Afecțiunea...
Film Now
John Cena a avut cancer de piele de două ori. "Îndrăgostit de soare", nu și-a protejat pielea în tinerețe...
Adevarul
Lista neagră a lui Trump. „Țările care joacă murdar”, pedepsite de președintele SUA
Newsweek
Șmecheria prin care România păstrează pensiile speciale de 20.000 lei, deși UE a cerut să le tăiem
Digi FM
O elevă de 15 ani a leșinat în timpul orei de biologie, la un liceu din Botoșani. Ce au descoperit medicii
Digi World
De ce este laptele alb? Răspunsul surprinzător pe care nu îl știai și explicația științifică pe înțelesul...
Digi Animal World
Un produs popular pentru câini ar putea declanșa „sindromul vârcolacului”. Ce simptome prezintă patrupedele...
Film Now
Rosamund Pike, „terifiată” când a filmat scena intimă cu Pierce Brosnan în „Die Another Day”. Avea 22 de ani
UTV
Delia, atacată de câini în parc. Artista s-a urcat într-un copac: „M-am zgâriat, m-am făcut praf...”