„Bucătarul lui Putin” spune că va antrena „milițieni” și va construi fortificații la granița cu Ucraina

Data publicării:
evgheni prigojin
Evgheni Prigojin, „Bucătarul lui Putin”. Foto: Profimedia Images

Şeful grupului paramilitar rus Wagner, Evgheni Prigojin, a declarat vineri că organizaţia sa va antrena „miliţieni” şi va construi fortificaţii în două regiuni ale Rusiei la graniţa cu Ucraina, informează France Presse.

„Compania militară privată Wagner ajută şi va ajuta populaţia din teritoriile de frontieră (cu Ucraina) să primească instruire, să construiască instalaţii, să pregătească oamenii şi să organizeze miliţii”, a spus Prigojin, citat de serviciul de presă al companiei sale Concord.

El nu a publicat mai multe elemente care să-i dovedească afirmaţiile, conform Agerpres.

Potrivit lui Prigojin, aceste noi activităţi au început în regiunile ruseşti Belgorod şi Kursk, afectate regulat în ultimele luni de tiruri atribuite de Moscova armatei ucrainene.

Obiectivul, potrivit lui Prigojin, este de a construi „lucrări fortificate şi centre de pregătire pentru miliţieni în regiunile de graniţă”. „Cine vrea pace, se pregăteşte de război. Trebuie să fii mereu pregătit să-ţi aperi pământul”, a adăugat el.

Din 2014, mercenarii grupului Wagner sunt acuzaţi că servesc interesele regimului lui Vladimir Putin în numeroase zone de conflict, din Siria până în Ucraina, Africa şi America de Sud.

În ultimele luni, grupul a operat activ pe frontul ucrainean, în sprijinul armatei ruse. El este acuzat că a făcut turul închisorilor ruseşti pentru a recruta deţinuţi pentru a lupta în Ucraina, în schimbul reducerii pedepsei, potrivit AFP.

În septembrie, Evgheni Prigojin, în vârstă de 61 de ani, a recunoscut că a fondat această organizaţie paramilitară după ani de negare. Săptămâna aceasta, el s-a lăudat şi că a desfăşurat operaţiuni de influenţă electorală în Statele Unite.

De acum, el operează din plin în Rusia cu faţa descoperită, semn al unei anumite ascensiuni la putere de la ofensiva Kremlinului în Ucraina şi începutul unei mobilizări militare în ţară după înfrângerile armatei ruse pe front.

În octombrie, el a deschis cu mare pompă într-o clădire de sticlă din Sankt Petersburg sediul „companiei militare private Wagner”.

Editor : A.C.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Declarația Unică 2025 vine cu o schimbare importantă. Românii care nu mai trebuie să...
Digi FM
Motivul pentru care Fuego nu s-a căsătorit până la 48 de ani: “Când ajungem în camera noastră, suntem niște...
Pro FM
Cheryl Cole, solista care l-a făcut tată pe Liam Payne, îndurerată la înmormântarea cântărețului. Mesajul din...
Film Now
Richard Gere, dezvăluiri despre mutarea în Spania: „Soția mea mi-a dat șapte ani în SUA!” Alejandra e mai...
Adevarul
Cresc impozitele pe venituri din activități independente în 2025. Când se declară și cum se raportează
Newsweek
570 lei în plus la pensie timp de 6 luni pentru anumiți pensionari. Cum intri în posesia banilor?
Digi FM
Denis Drăguș, împăcare neașteptată cu familia sa, cu care nu mai vorbise de cinci ani. Tatăl atacantului: „Am...
candidati prezidentiale
Alegeri prezidențiale 2024. Cine sunt cei 14 candidaţi la scrutinul de duminică și în ce ordine sunt pe...
Digi Animal World
Un bărbat s-a deghizat în crocodil și a încercat să-i atragă atenția unui aligator adevărat. Imaginile sunt...
Film Now
Angelina Jolie, după ce a luat prima lecție de operă pentru filmul "Maria": "Am tras aer în piept și am...
UTV
One Direction, reuniti pentru a-l conduce pe ultimul drum pe Liam Payne. Imagini emotionante de la...