Breșă uriașă de securitate în Taiwan: Patru militari, dintre care trei din securitatea prezidențială, spionau în favoarea Chinei

Data publicării:
garda prezidentiala taiwan
Imagine cu caracter ilustrativ. Sursa foto: Profimedia Images

Patru militari taiwanezi - trei din cadrul unităţii însărcinate cu securitatea prezidenţială - au fost condamnaţi la mai mulţi ani de închisoare cu privire la faptul că au transmis Chinei informaţii confidenţiale, potrivit Tribunalului districtului Taipei.

În virtutea Legii securităţii naţionale, militarii au fost condamnaţi la pedepse cuprinse între aproape şase şi şapte ani, după ce au fost găsiţi vinovaţi de faptul că au transmis „timp de mai multe luni” „informaţii militare interne menite să fie confidenţiale unor agenţi de informaţii chinezi” printr-un intermediar, anunţă într-un comunicat tribunalul, relatează AFP, potrivit Agerpres.

Aceste divulgări au avut loc în perioada 2022-2024, iar cei patru condamnaţi au primit în schimbul lor sume cuprinse între 260.000 şi 660.000 de dolari taiwanezi (7.300-16.500 de euro), precizează tribunalul.

Instanţa nu menţionează natura informaţiilor transmise spionajului chinez.

Între condamnaţi se află trei membri ai unei unităţi militare însărcinate cu securitatea biroul prezidenţial şi un militar de la Comandamentul Informaţiilor şi Telecomunicaţiilor armatei taiwaneze.

Ei făceau parte din „unităţi extrem de sensibile şi importante şi şi-au încălcat datoria acceptând mită şi vânzînd informaţii confidenţiale pe care le-au fotografiat”, a stabilit tribunalul.

„Faptele lor reprezintă o trădare a ţării şi pun în pericol securitatea naţională”, a stabilit instanţa.

China consideră că Taiwanul face parte din teritoriul chinez şi nu exclude să folosească într-o zi forţa pentru a aduce arhipelagul sub controlul său.

Spionajul face ravagii de ambele părţi ale Strâmtorii Taiwan.

Militarii taiwanezi activi sau în retragere constituie una dintre principalele ţinte ale eforturilor chineze de infiltrare.

Potrivit unor date oficiale ale spionajului taiwanez, 64 de persoane au fost inculpate de justiţia taiwaneză cu privire la spionaj în favoarea Chinei în 2024, un număr în creştere puternică faţă de anii precedenţi - 48 în 2023 şi 10 în 2022.

Preşedintele taiwanez Lai Ching-te a anunţat recent un plan de restabilire a tribunalelor militare, care să judece cazuri de spionaj chinez în cadrul foreţlor armate.

Editor : A.R.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Mesajul cutremurător transmis de Regele Charles, după ce s-a aflat de înmormântare. Nu i-a fost uşor să...
Digi FM
Ce îl enervează pe Smiley la Gina Pistol: „Nu suport”. Cei doi s-au căsătorit în urmă cu doi ani
Pro FM
Cum arată acum Oana Vincu din trupa Genius. Locuiește în Timișoara, a ieșit din lumina reflectoarelor și e o...
Film Now
Cum arată Chuck Norris în 2025, la 85 de ani. Imagini de colecție cu celebrul actor
Adevarul
Cercetătorul chinez care a creat primii bebeluși modificați genetic: „Editarea embrionilor umani va fi la fel...
Newsweek
Șeful Casei de Pensii, anunț supriză despre ajutorul de 400 lei. Se oferă încă un bonus de 300 lei
Digi FM
Gheorghe Gheorghiu parcă a întinerit după ce s-a căsătorit și a slăbit 25 de kilograme. În ianuarie a...
Digi World
De ce a fost numită 1 aprilie Ziua păcălelilor. Cum a fost aleasă data în care se fac cele mai multe glume și...
Digi Animal World
Momentul când o cățelușă imploră ajutor după ce puiul ei a fost lovit de o mașină: „A fost prima dată când...
Film Now
Dolph Lundgren, cu soția și fiica, ambele de aceeași vârstă, la restaurant. E cu 39 de ani mai mare decât...
UTV
Imagini adorabile din savana africană: pui de leu jucându-se sub privirea protectoare a mamei lor