Brazilia avertizează femeile să amâne să rămână însărcinate din cauza agresivității Covid-19

Data publicării:
cruci pe plaja Copacabana, după ce Brazilia a depăşit 100 de mii de morţi provocate de coronavirus
Foto: Profimedia Images

Autoritățile din Brazilia recomandă femeilor să întârzie să rămână însărcinate până când trece pandemie, despre care spun că este cea mai gravă din istorie și a cărei nouă mutație identificată în țară pare să afecteze femeile gravide mai mult decât variantele anterioare ale virusului.

Recomandarea vine într-un moment în care numărul brazilienilor care mor din cauza virusului în fiecare zi este mai mare decât în ​​orice altă parte a lumii, scrie The Guardian.

„Dacă este posibil, întârziați sarcina până la un moment mai bun”, a transmis vineri Raphael Parente, oficial din Ministerul Sănătății.

El a spus că face această recomandare atât din cauza situației critice din spitale, cât și din cauza variantei braziliene a virusului Covid-19. Specialiștii susțin că această nouă variantă acționează mai agresiv la femeile însărcinate.

Spitalele sunt sub presiune, iar stocurile de medicamente necesare pentru intubarea pacienților grav bolnavi sunt periculos de reduse. Brazilia a apelat la ajutor internațional pentru furnizarea de urgență a materialelor sanitare necesare.

Citește și: "Mâna lui Dumnezeu". Fotografia surprinsă într-un salon de terapie intensivă din Brazilia a devenit virală

Varianta P1, descoperită pentru prima dată în orașul Manaus a devenit rapid dominantă în Brazilia și se crede că este cauza principală a unui val masiv de infecții care a adus la peste 350.000 numărul de morți din țară, cel mai ridicat de după cel din SUA.

Focarul Braziliei afectează din ce în ce mai mult tinerii, datele din spitale arătând că în martie mai mult de jumătate dintre pacienții aflați în terapie intensivă aveau sub 40 de ani sau chiar mai puțin.

Între timp, președintele Jair Bolsonaro s-a opus restricțiilor și a organizat evenimente cu mulțimi mari de oameni în care de cele mai multe ori nu s-a purtat mască sanitară. Recent, el a spus că vaccinarea este o posibilă soluție contra pandemiei, dar campania de imunizare a fost lansată târziu și este afectată de întârzierile de aprovizionare.

În această săptămână, vaccinările au fost oprite în mai multe orașe din Brazilia, din cauza acestor întârzieri.

În ciuda deficitului de medicamente și a ocupării de până la 85% din paturile de terapie intensivă, Sao Paulo a anunțat vineri că va începe redeschiderea magazinelor și restaurantelor, spunând că numărul de noi spitalizări a scăzut suficient pentru a face acest lucru în siguranță.

Editor : Georgiana Marina

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
JD Vance, luat de urgență de pe o pârtie de schi și dus într-un loc secret împreună cu familia, după cearta...
Digi FM
Gest de cavalerism făcut de Ilie Bolojan în ploaie, imediat după ce s-a întâlnit cu Maia Sandu. Cum a...
Pro FM
Alex Velea, despre primul lui mariaj, destrămat după doi ani: "M-am căsătorit și am dat-o în bară". De 12 ani...
Film Now
Câți bani ar fi câștigat fiica lui Charlie Sheen după ce și-a făcut cont pe un site de adulți: Are propria...
Adevarul
Morții din lagărul Salcia, dezgropați cu „bănuțul văduvei“: „Am ajutat-o pe preoteasă să-l scoată și să-i...
Newsweek
MICA RECALCULARE Pensiile nu cresc în aprilie cum zice Daniel Baciu. 500.000 adeverințe, blocate
Digi FM
"Doamne, ce scârbos!" Cadoul neobișnuit pe care Selena Gomez l-a primit de la logodnicul ei i-a dezgustat pe...
Digi World
Secretul unui pui de somn perfect. Câte minute ar trebui să dormi după-amiază ca să nu-ți faci mai mult rău...
Digi Animal World
Au vrut să adopte un câine, dar când au fost la veterinar au aflat că veniseră acasă cu alt animal: „De unde...
Film Now
Mădălina Ghenea și Sebastian Stan s-au întâlnit la un eveniment înainte de Premiile Oscar 2025: „Acestea sunt...
UTV
Jeff Bezos le trimite în spațiu pe Katy Perry și pe logodnica sa, Lauren Sánchez, în prima misiune Blue...