Boris Johnson a discutat cu Macron despre Comunitatea Politică Europeană. Preşedinţia franceză: „A arătat mult entuziasm”

Data publicării:
Prime Minister Boris Johnson attends the G7 in Germany
Președintele francez și premierul britanic discută înainte de G7. Foto: Profimedia Images

Prim-ministrul britanic Boris Johnson este interesat de proiectul francez al Comunităţii Politice Europene (CPE), care ar permite reangajareaRegatului Unit în Europa după Brexit, a transmis duminică Palatul Elysée, în urma unei discuţii purtate de preşedintele Emmanuel Macron cu şeful guvernului de la Londra la summitul G7 din Germania, informează AFP.

Preşedintele francez a simţit mult entuziasm la Boris Johnson atunci când i-a evocat acestuia Comunitatea Politică Europeană, care ar permite să ofere o direcţie cu britanicii', a indicat Palatul Elysée, după discuţiile avute pe acest subiect în marja summitului G7 din Bavaria.

Boris Johnson i-a spus lui Macron că el a  „avut această idee în 2016, iar preşedintele francez i-a răspuns că, în acest caz, îi atribuie  „paternitatea ei.

Este formidabil. Aceasta va permite să avem o abordare interguvernamentală, în care să-i reimplicăm pe britanici, Balcanii de Vest, a menţionat preşedinţia franceză.

Palatul Elysée a afirmat că Boris Johnson  „vrea să aibă ceva în care să se discute în afara UE, şi a reamintit că o primă reuniune a CPE la nivel de şefi de stat şi de guvern va avea loc în al doilea semestru al anului, sub preşedinţia cehă a Consiliului UE, transmite Agerpres.

Preşedintele Macron a vorbit despre aceasta şi, desigur, suntem dispuşi să discutăm cu preşedintele şi cu colegii noştri din UE dacă ne vor furniza mai multe detalii, a reacţionat purtătorul de cuvânt al lui Boris Johnson.

Studiem toate modalităţile de a ne apropia democraţiile şi o vom studia şi pe aceasta, a adăugat oficialul britanic, precizând că nu a existat nicio sugestiecă aceasta ar duce la o revenire asupra libertăţii de circulaţie căreia Brexitul i-a pus capăt.

Preşedintele francez a surprins când, la 9 mai, a prezentat în Parlamentul European proiectul unei  „organizaţii europene noi, în plină dezbatere privind aderarea Ucrainei la UE.

Proiectul se adresează statelor care doresc să se alăture Uniunii Europene, în primul rând Ucraina, Republica Moldova, Georgia, dar şi celor din Balcanii de Vest, aflate în anticamera UE de mulţi ani, precum Serbia şi Macedonia de Nord.

CPE ar urmări însă să atragă şi ţările europene care nu vor să intre în UE, cum sunt Elveţia şi Norvegia, chiar şi Marea Britanie, care a ieşit din Uniune.

Reacții la propunerea lui Emmanuel Macron

Acest proiect a fost criticat de unii lideri europeni, precum preşedintele lituanian Gitanas Nauseda, în opinia căruia proiectul ar reflecta o lipsă de voinţă de a integra rapid Ucraina în interiorul UE.

Iniţiativa lui Macron a fost dezaprobată inițial şi de Marea Britanie.

În schimb, preşedinta Republicii Moldova, Maia Sandu, care a efectuat în luna Mai o vizită oficială în Franţa, a salutat la Pairs iniţiativa de creare a unei comunităţi politice europene, care, în opinia ei, ar permite Republicii Moldova să-şi „accelereze” aderarea la UE, asigurând totodată că Chişinăul nu va căuta vreo „scurtătură” în acest proces de aderare.

În aceeaşi zi cu anunțul lui Macron, cancelarul german Olaf Scholz declarase că nu este favorabil unei „scurtături” în procesul aderării Ucrainei la Uniunea Europeană, despre care a atras atenţia că „nu este o chestiune de câteva luni sau de câţiva ani”.

Zelenski, replică la propunerea lui Macron pentru o „anticameră” UE: Orice alternativă la aderare e un compromis între Europa și Rusia

Pe 21 mai a vorbit și preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski despre proiectul preşedintelui francez Emmanuel Macron, spunând că orice alternativă la aderarea Ucrainei la UE ar fi de fapt un „compromis” între UE şi Rusia.

„Nu avem nevoie de alternative la candidatura Ucrainei la UE, nu avem nevoie de astfel de compromisuri”, spunea Volodimir Zelenski într-o conferinţă de presă comună cu premierul portughez Antonio Costa.

„Pentru că, credeţi-mă, nu ar fi vorba despre compromisuri cu Ucraina în Europa, ci despre un alt compromis, între Europa şi Rusia. Sunt absolut sigur. Este vorba despre influenţa şi presiunea politică şi diplomatică a oficialilor şi lobbyștilor ruşi asupra deciziei unei ţări europene de a susţine sau nu Ucraina”, a mai adăugat la vremea respectivă preşedintele ucrainean. 

Citește și: Boris Johnson îl avertizează pe Macron împotriva „oricărei tentative” de a negocia „acum” cu Rusia

Editor : Marco Badea

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri