Bogdan Aurescu: Românii nu trebuie să se teamă de o eventuală extindere a conflictului din Ucraina cu implicarea României

Data publicării:
bogdan aurescu
Bogdan Aurescu, ministrul de externe al României Foto: Profimedia Images

România și românii nu sunt în pericol și nu trebuie să se teamă de o eventuală extindere a conflictului din Ucraina cu implicarea României, spune ministrul român de externe, după declarații cu iz de amenințare venite în ultimele zile de la Moscova. Avertismentul pe care Ministerul Apărării rus l-a transmis la adresa României este complet neîntemeiat, a declarat luni, la Europa FM, șeful diplomației române, Bogdan Aurescu.

Orice ţară care îşi pune la dispoziţia Ucrainei aerodromurile pentru atacuri asupra Rusiei poate fi considerată că a intrat în conflict, a declarat duminică purtătorul de cuvânt al Ministerului Apărării rus, Igor Konaşenkov, care a nominalizat, în context, România. „Aproape toate avioanele regimului de la Kiev au fost distruse. În același timp, suntem conștienți de avioanele de luptă ucrainene care au zburat în România și în alte țări din apropierea graniței. Avertizăm că folosirea rețelei de aerodromuri a acestor țări pentru aeronave militare ucrainene și utilizarea lor ulterioară împotriva forțelor armate ruse poate fi considerată drept o implicare a acestor state în conflictul armat”, a spus Igor Konașenkov.

„Suntem stat membru al Alianței Nord-Atlantice, beneficiem de cele mai ample și solide garanții de securitate pe care le putem avea. Este cea mai solidă garanție de securitate pe care o avem din toată istoria noastră, iar Alianța Nord-Atlantică este cea mai puternică alianță politico-militară din istorie.Deci nu se pune în niciun fel problema ca românii să fie speriați, să se teamă de o eventuală extindere a conflictului cu implicarea României”, a declarat ministrul român de externe, întrebat dacă românii sunt în pericol. „Asta nu înseamnă că nu ne implicăm la rândul nostru, alături de celelalte state membre ale Uniunii Europene, ale NATO, pentru a încerca să stopăm acest conflict, această agresiune ilegală, cu încălcarea flagrantă a normelor de drept internațional, a suveranităţii și integrităţii teritoriale ale Ucrainei”, a adăugat Bogdan Aurescu.

Avertismentul Ministerului rus al Apărării, „complet nefondat”

El a explicat că acel avertisment de la Ministerul rus al Apărării este „complet nefondat” și se referă la o chestiune pe care autoritățile române au prezentat-o, de altfel, public în mod cât se poate de transparent.

„Este vorba despre acel avion militar ucrainean care pe 24 februarie, deci chiar în momentul în care a început agresiunea în Ucraina, a trebuit, din motive tehnice, să intre în spațiul aerian românesc, el a fost escortat de avioanele de luptă ale Forțelor Aeriene Române, iar ulterior, la 1 martie, fără muniție la bord, iarăși, moment anunțat de către Ministerul Apărării Naționale, el a fost escortat până la frontiera cu Ucraina și s-a întors în Ucraina. Deci fără muniție la bord”, a spus Bogdan Aurescu. „Asta înseamnă că nu putea să intre în luptă în momentul respectiv, deci nu se putea pune problema în niciun fel să se implice partea română în conflictul care se desfășoară în Ucraina. Lucrurile au fost cât se poate de clare din punctul de vedere al autorităților române, au fost comunicate public în mod transparent. Avertismentul pe care Ministerul Apărării rus l-a transmis la adresa României este deci complet neîntemeiat”, a punctat ministrul român de externe.

El a comentat și o altă știre care luni a fost intens mediatizată în România. Guvernul rus a aprobat o listă cu ţări şi teritorii pe care le califică drept „neprietenoase”, pentru că ar fi întreprins acţiuni „ostile” la adresa Rusiei, companiilor şi cetăţenilor ei. Ţările şi teritoriile menţionate au impus ori s-au alăturat sancţiunilor instituite împotriva Rusiei după începerea „operaţiunii militare speciale” a forţelor armate ruse în Ucraina. România, alături de celelalte state din Uniunea Europeană, SUA, Canada și alte câteva țări figurează pe această listă.

„Am văzut şi această aşezare a României, alături de alte state, pe lista aşa-numitelor “state neprietenoase”. De fapt, toate statele membre ale UE au fost trecute pe acea listă, alături de alte state din categoria partenerilor comunității occidentale, dar această așezare pe lista respectivă este rezultatul sancțiunilor pe care Uniunea Europeană le-a introdus împotriva Federaţiei Ruse, ca reacţie legitimă la agresiunea pe care Federaţia Rusă a pornit-o împotriva Ucrainei”, a arătat Bogdan Aurescu.

Potrivit guvernului rus, persoanele fizice şi întreprinderile ruse îşi vor putea plăti în ruble datoriile pe care le au față de creditori din aceste state, în condițiile în care moneda națională rusă a pierdut 45 la sută din valoare față de luna ianuarie. Un dolar american era cotat luni la 131,5 ruble.

Editor : Luana Pavaluca

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cum arată Ștefan Hrușcă acum, la 67 de ani. Artistul este de nerecunoscut
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
Miliardarul Jeff Bezos se căsătorește: Nuntă fastuoasă, de 600 de milioane de dolari, în Aspen, pe...
Newsweek
Ultimele vești de la Casa de Pensii despre indexarea pensiilor în ianuarie: Va veni direct majorată
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Scarlett Johansson nu-și dorește ca fiica sa să afle acest lucru despre ea: „Mi-e atât de rușine”
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...