Bogdan Aurescu, la ONU: Ne dorim pace pentru poporul ucrainean. Observăm un nivel alarmant al ostilităţilor

Data publicării:
Ministrul de Externe, Bogdan Aurescu, gesticuleaza la pupitru
Ministrul de Externe, Bogdan Aurescu. Foto: George Călin/ Inquam Photos

Ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, a spus joi, la sesiunea specială a Adunării Generale a ONU, că România îşi doreşte pace pentru Ucraina, dar în acest moment există un nivel alarmant al ostilităţilor.

Ceea ce ne dorim, în pragul marcării unui an de la începutul războiului de agresiune al Federaţiei Ruse împotriva Ucrainei, este simplu: pace pentru poporul ucrainean, victoria principiilor şi valorilor şi un conflict sângeros mai puţin în lume. Dar ceea se întâmplă încă este foarte diferit. Continuăm să observăm un nivel alarmant al ostilităţilor, fără semne de atenuare, cu suferinţe inimaginabile pentru populaţia civilă şi consecinţe drastice şi de lungă durată, a spus şeful diplomaţiei române, potrivit Agerpres.

El a arătat că situaţia drepturilor omului şi consecinţele umanitare ale agresiunii Federaţiei Ruse împotriva Ucrainei, inclusiv atacurile continue împotriva infrastructurii sale critice, sunt deosebit de îngrijorătoare.

Nu mai puţin crude sunt informaţiile despre atrocităţile comise pe teritoriul Ucrainei, pentru care trebuie să ne asigurăm că cei vinovaţi vor fi traşi la răspundere. Această agresiune continuă subminează ordinea internaţională bazată pe norme şi multilateralismul eficient şi rămâne un motiv de îngrijorare pentru comunitatea internaţională, a adăugat Aurescu.

Bogdan Aurescu a mai spusrăzboiul hibrid proliferat de Rusia - intensificat şi mai mult prin ştiri false, dezinformare şi influenţe maligne, are ca scop nu doar să destabilizeze regiunea şi cele mai vulnerabile state - precum Republica Moldova, ci şi să ne submineze unitatea, încrederea reciprocă şi solidaritatea.

Ministrul a amintit că ţara noastră susţine înfiinţarea unui tribunal special pentru infracţiunea de agresiune în legătură cu situaţia din Ucraina. De asemenea, a spus că aproximativ 3,6 milioane de cetăţeni ucraineni au intrat în România, iar dintre aceştia peste 110.000 au rămas în ţara noastră.

Bogdan Aurescu a participat la votul de la finalul dezbaterii şi a salutat adoptarea, cu o largă majoritate de voturi ( 141 voturi în favoare, faţă de 7 voturi împotrivă), a rezoluţiei Principiile care conduc la o pace cuprinzătoare, justă şi durabilă în Ucraina, în cadrul celei de-a 11-a Sesiuni speciale de urgenţă, reluată, a Adunării Generale ONU (AG ONU). România a co-sponsorizat rezoluţia, împreună cu toate statele UE şi cu alte ţări (în total, 75 de state).

România a condamnat ferm, în declaraţia naţională prezentată anterior votului, războiul de agresiune purtat de Federaţia Rusă, stat membru al Consiliului de Securitate al ONU, împotriva Ucrainei.

Rezoluţia adoptată solicită statelor membre ONU să sprijine o pace cuprinzătoare, justă şi durabilă în Ucraina, pe baza principiilor Cartei ONU şi a respectării suveranităţii, independenţei, unităţii şi integrităţii teritoriale a Ucrainei, în graniţele recunoscute internaţional.

Rezoluţia solicită, totodată, Federaţiei Ruse să-şi retragă imediat, complet şi necondiţionat toate forţele de pe teritoriul Ucrainei, precum şi încetarea imediată a atacurilor ruse asupra infrastructurii critice în Ucraina şi a oricăror atacuri deliberate asupra obiectivelor civile.

Este reafirmată susţinerea pentru suveranitatea, unitatea şi integritatea teritorială ale Ucrainei, în graniţele recunoscute internaţional. Acţiunile Federaţiei Ruse se bazează pe folosirea ilegală a forţei şi reprezintă încălcări grave ale celor mai importante principii şi norme de drept internaţional, consacrate, în special, prin prevederile Cartei ONU, se arată în rezoluţie.

Editor : M.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Amazon s-a dus la Ilie Bolojan și a cerut trei lucruri banal de complicate pentru România de 35 de ani...
Digi FM
"Doamne, ce scârbos!" Cadoul neobișnuit pe care Selena Gomez l-a primit de la logodnicul ei i-a dezgustat pe...
Pro FM
Sylvia Sîrbu, viața la ani buni după trupa ASIA și divorțul de Andrei Ștefănescu. Cu ce se ocupă: Am 3...
Film Now
Salma Hayek a publicat poze din anii '90, în care apare fără haine, și a stârnit reacții cu nemiluita. 1,3...
Adevarul
Ucraina riscă să intre pe nisipuri mișcătoare. Ce semnificație au mesajele contradictorii ale administrației...
Newsweek
Cu ce bani ieși la pensie în funcție de salariul pe care îl ai? Pensionarii pierd mii de lei
Digi FM
"Doamne, ce scârbos!" Cadoul neobișnuit pe care Selena Gomez l-a primit de la logodnicul ei i-a dezgustat pe...
Digi World
Cum s-a schimbat corpul unui bărbat care a mâncat câte 30 de ouă pe zi timp de o lună. Rezultatele...
Digi Animal World
Momentul emoționant în care un câine află că stăpâna sa este însărcinată. Imaginile inedite fac furori pe Tik...
Film Now
Cum arată viața lui Richard Gere de când s-a mutat în Spania. Soția lui a făcut publice imagini rare pe...
UTV
Reacția lui Alexandru Ciucu după dezvăluirile Alinei Sorescu despre mariajul lor. „Nu înțeleg de ce trebuie...